Maestre Lawrence Foster, ne bucurăm să vă vedem din nou la București, în Festivalul "George Enescu". Ați fost, cu ani în urmă (1998-2001) Director Artistic al festivalului, cunoașteți bine multe elemente, de la organizare la programe. Cum vi se pare că a evoluat în aceste aproape două decenii?

Este evident că a CRESCUT pentru că și bugetul a crescut, s-a extins, e mai lung decât acum două decenii, a devenit mult mai sofisticat în ceea ce privește organizarea, de la momentele când era manageriat de domnul Mihai Constantinescu aproape singur... Îmi aduc aminte că nu aveam hârtie pentru bilete, nu erau printate pe computer, ca acum... dar ne descurcam.

Acum festivalul are o conducere mai complexă, mai mult ajutor, se pare că se lucrează cu mare eficiență. Programele, de asemenea, au devenit mai complexe, dar principiile de bază sunt tot acolo, ca acum 20 de ani.

Au apărut operele în concert, de foarte înalt nivel, lucrări care se cântă foarte rar sau deloc în România, deci publicul poate asculta aceste creații, cum este și "Mathis der Maler" cum a fost "Wozzeck" de Alban Berg și altele, care fac parte din "politica" domnului Mihai Constantinescu (acum, cu acordul lui Vladimir Jurowski și al lui Zubin Mehta).

Apoi, programul pentru muzica contemporană este foarte extins față de ce era cu ani în urmă, lucru foarte important pentru cultura română, pentru muzica românească. Festivalul, privit astfel, nu este doar pentru trecut ci și pentru prezent. Pe scurt, când mă uit la programul festivalului din acest an, cred că este cel mai informativ, mai variat festival de acest tip din lume. Cred că cei din conducerea Festivalului de la Salzburg se uită către Festivalul "George Enescu" și ar vrea să fie ca el, asemănător.

Deci putem fi mândri.

O, da! Sigur că Salzburg are acele fantastice producții de operă (ceea ce nu prea e cazul la București!) dar dincolo de asta în ceea ce privește combinația: muzică de cameră, recitaluri, concerte, muzică contemporană, conferințe, concertele de la miezul nopții, la Ateneu, adevărate evenimente, ei bine, totul este de-a dreptul extraordinar! Nu știu exact cum fac asta, dar se descurcă foarte bine!

Ce credeți despre această alegere Vladimir Jurowski- Director Artistic, Zubin Mehta - Președinte Onorific al festivalului?

Genială! Grozavă! Jurowski este unul dintre cei mai mari dirijori contemporani, este un intelectual plin de curiozitate, un muzician sofisticat, e minunat să îl avem în acest post. Este o "achiziție" majoră pentru festival!

Apoi, Zubin Mehta... în funcția onorifică pe care o ocupa Yehudi Menuhin când eu eram director artistic... Este un muzician unicat, renumit în întreaga lume, cu un prestigiu imens! Mai cred că ceea ce este important pentru Festivalul "George Enescu" este onestitatea, integritatea întregii "operațiuni" de organizare. Nu poate fi vorba de a face lucruri... pentru prieteni sau datorită unor relații. Este totul pur artistic și asta este minunat! Poate și aceasta poate fi considerată o evoluție importantă față de anii precedenți.

"Mathis der Maler", opera lui Paul Hindemith. O dirijați la București, în concert, cu proiecții multimedia...

Este o lucrare cu implicații politice, textul e foarte important și sper ca aceste proiecții să "lumineze" publicul, să-i facă pe oameni să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în această foarte complicată creație istorică. Toate figurile, personajele, erau oameni importanți în epocă, în secolul al XVI-lea. Sper să meargă totul foarte bine... și eu sunt curios. Îmi e greu să îmi imaginez cum se vor descurca cu toate acestea, la Sala Palatului... Sper ca publicul și chiar cântăreții să nu fie distrași de la muzică.

Opera "Mathis der Maler" este mult mai rar cântată decât simfonia cu același titlu. Aveți o explicație pentru acest fapt?

Sigur că da! În primul rând opera este foarte lungă, foarte dificilă, este nevoie de o distribuție cu cântăreți extraordinari, o punere în scenă costă foarte mult, nu este deloc populară (chiar și "Wozzeck" de Berg este mai cunoscută). "Mathis der Maler" va fi întotdeauna o operă cu un public limitat, dacă nu ai un cast de staruri, așa cum se întâmplă la București! Dacă vă uitați la numele cântăreților... este, probabil, cea mai bună distribuție pe care o putem avea. Sper ca publicul să știe cine sunt acești cântăreți.

Este o operă dificilă, necesită foarte multe repetiții, este foarte greu și pentru orchestră... dar nici "Oedip" nu este o lucrare ușoară și se cântă încă mai rar decât "Mathis der Maler". Avem aceste două capodopere gigantice care sunt foarte greu de pus în scenă mai des (și financiar) și cred că oamenii înțeleg cât sunt de importante doar dacă vin să le vadă. Dar atunci sunt răsplătiți!

"Mathis" este o lucrare greu de înțeles. Enescu și Hindemith împărtășeau amândoi adorația pentru Bach și aceasta strălucește în părți din "Oedip" și trece și prin "Mathis der Maler", care este o creație neoclasică puternică.

Cred că Hindemith nu seamănă cu nimeni, în muzica lui. Este foarte estetic, romantismul la el este restricționat... dar este ACOLO. Sentimentele puternice sunt acolo! Iar finalul operei este profund emoționant, mișcător de-a dreptul. Ca și finalul din "Oedip"! Cred că singura asemănare pe care o împărtășesc cei doi este finalul din operele lor. Oedip își încheie viața în pace, în liniște și același lucru se întâmplă cu Mathis, pictorul. Refuză să mai lucreze pentru cardinalul de Mainz ("Ajunge!"), vrea să fie singur, nu mai dorește lângă el nici măcar pe femeia care îl iubește ("Ea trebuie să-și trăiască viața...").

Opera"Mathis der Maler" se încheie, totuși, cu un neașteptat acord major. O rază de speranță?

Pentru mine, finalul este foarte melancolic, chiar trist. Mathis a trecut prin atâtea, este un personaj, un caracter incredibil! De fapt, noi nu știm mare lucru despre viața acestui pictor, Matthias Grunewald. Lucruri vagi... Multe dintre picturile lui se pare că s-au pierdut; erau pe un vas care le ducea către Suedia pentru a le salva. Vasul s-a scufundat și încă nu se știe de ce, unde. Așa că picturile lui Grunewald care au rămas, sunt în număr mic. Tripticul său, cea mai importantă lucrare, Isenheim Altar (Altarul de la Isenheim) se află în muzeul din Colmar, în Franța. O lucrare frumoasă, care stă la baza unei scene mari din opera "Mathis der Maler" (tentația Sf Anton). Opera lui Hindemith este în foarte strânsă legătură cu această lucrare, cu Tripticul.

Ați mai dirijat opera "Mathis der Maler"?

Nu. Am dirijat deseori simfonia. Și am avut șansa nu doar să îl întâlnesc pe Paul Hindemith, ca student dar chiar am cântat la pian într-o lucrare camerală, la Universitate și el dirija! Profesorul meu lucra foarte mult cu el. De când aveam 16 ani, știam aproape totul despre Hindemith! Cât era de important ca muzician, pentru cultura germană, ca simbol în America și mereu i-am cântat muzica.

Muzica lui este acum cunoscută dar oamenii încă mai cred că este prea aridă, prea complicată, prea... intelectuală. Eu nu cred. Dacă interpretezi muzica marilor clasici nu știu de ce nu ai prefera și muzica lui Hindemith. Nu are nimic atât de dificil încât să nu poată fi receptată de un public obișnuit, spre deosebire de unele lucrări ale lui Schonberg sau Berg ori Webern.

Muzica lui Hindemith este total diferită. Poate, uneori, în unele aspecte, se apropie de cea a lui Igor Stravinski...