O partitură descoperită de pianista Raluca Știrbăț, va fi interpretată după aproape 80 ani de la prima ei audiție, într-un concert ce va avea loc la Viena în 10 noiembrie. Partitura este semnată de Constantin Silvestri.

Aveți darul de a restitui vieții concertistice partituri inedite ce întregesc imaginea unor mari compozitori români. Un opus considerat dispărut din creația lui Constantin Silvestri este inclus în recitalul pe care îl veți susține la Wienerkonzerthaus în 10 noiembrie. Care este povestea acestei sonate op 22 nr. 1 pentru violoncel și pian de Constantin Silvestri?

Într-adevăr, opusul era considerat ori dispărut, ori distrus ori chiar inexistent. Știm de exemplu că Silvestri compusese în 1935 o primă sonată de violoncel cu care a luat și premiul de compoziție Enescu în '37, dar pe care el însuși a distrus-o pentru că era binecunoscut pentru spiritul său autocritic. De aceea, lista lui Silvestri, lista compozițiilor, nu este una foarte lungă, din păcate, și toate aceste redescoperiri sunt cu atât mai prețioase. În cazul acestei sonate este vorba de o șansă, sigur, care a venit după niște ani de cercetări.

Deci, cum s-a întâmplat? Care e poveste propriu zisă?

Ceea ce vă pot spune, lucrarea a fost găsită, pur și simplu, la un târg de vechituri, între niște ziare sau reviste vechi.

Fantastic.

Fantastic, da. Deci, întotdeauna mai pot apărea asemenea surprize, asemenea comori. Am început imediat să cercetez și am văzut într-adevăr că în vara lui '41, la inițiativa lui Silvestri, asta este foarte important de spus, s-a dorit și s-a organizat un concert pe 8 noiembrie '41, în salonul de expoziție al magazinului de muzică Orfeu fost Jean Feder, de pe Calea Victoriei, un concert aniversar pentru conu' Mișucă, pentru Mihail Jora, care împlinea 50 de ani, un concert la care a participat toată elita românească, în frunte cu George Enescu, care a fost în sală. Ocazie pentru care câțiva elevi ai lui Istrati, foști elevi, au scris câte o piesă. Silvestri a scris această sonată pentru fagot sau violoncel op. 22 nr. 1, Dinu Lipatti a scris deja celebra Sonatină pentru mâna stângă op 10, care a fost cântată în primă audiție în acest concert, la 8 noiembrie, deci, și nu în 27 februarie '42, cum este din păcate trecut în alte monografii. Deci avem în acte, eu am găsit, concertul este amintit și de George Sbarcea și în volumul documentar Jora și am găsit chiar și la Biblioteca Academiei Române. Am luat pur și simplu ziarul Acțiunea din 16 noiembrie 1941, unde este o cronică foarte lungă și detaliată a lui George Breazu despre acest concert.

La Viena veți interpreta acest opus în primă audiție împreună cu violoncelistul Rudolf Leopold. Plănuiți să prezentați sonata lui Silvestri și în România? Publicul de azi nu o cunoaște.

Aceste concerte sunt acum în planificare și intenționăm să le facem cât de repede posibil, începând cu anul 2018, cât de repede va fi posibil un mic turneu de prezentare împreună cu Rudolf Leopold, care, trebuie să spun, în afară de faptul că este un muzician cu totul extraordinar, este genul de muzician renascentist, cum era George Enescu, oameni care sunt tot mai rari în ziua de azi. El cântă perfect la pian, compune, aranjează, transcrie, aude absolut. Este îndrăgostit deja de muzica lui Enescu. Noi am interpretat deja integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu în concert și urmează cât de repede să o imprimăm și pe disc. Iată, poate că acum va fi o ocazie să imprimăm pe disc și această sonată de Silvestri.

După consistentul capitol Enescu din viața și cariera dumneavoastră, urmează să vă concentrați mai departe pe creația lui Silvestri? Să înțelegem că profilați o integrală Constantin Silvestri?

Nu am planificat acest lucru. A face o integrală este un lucru care cere foarte multă energie, muncă și problema este de ordin tehnic și logistic de a face rost de absolut toate partiturile ș.a.m.d. Ceea ce intenționez, ceea ce fac și îmi propun de ani de zile, este de a cânta pur și simplu sau de a înregistra cât mai multă muzică românească, a acestor compozitori grozavi, și care în afara României nu sunt aproape deloc cunoscuți, fie că e vorba de integrale sau nu.