Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Concursul Internațional de Duo Suzana Szörenyi, ediția a II-a

Publicat: marți, 29 August 2017 , ora 8.51
Asociația Majura Christ organizează în perioada 21-30 octombrie 2017 la București cea de-a doua ediție a Concursului Internațional de Duo Suzana Szörenyi, un omagiu memoriei acestei marcante personalități a pianisticii și pedagogiei muzicale românești.

Concursul este structurat pe patru secțiuni: Duo cameral liric-dramatic (voce-pian), Duo pianistic la patru mâini, Duo pianistic la două piane și Duo Hobby (amatori și mixt). Concurenții vor fi departajați de jurii formate din personalități ale vieții muzicale românești și internaționale - pianiști soliști și acompaniatori, compozitori, soliști ai scenelor lirice, profesori universitari. Câteva detalii despre ediția din acest an, care include și Festivalul Majura - Momente Muzicale Magice, am aflat de la Mioara Bâscă, consultant artistic și PR al competiției.

"Ambele evenimente sunt organizate de Asociația Majura Crist, înființate de doamnele profesoare universitare, Steluța Radu și Viorica Rădoi. Concursul Internațional de Duo Suzana Szörenyi va avea cu precădere locul de desfășurare la Universitatea Națională de Muzică, această instituție fiind co-organizator al evenimentului și ne bucurăm de sprijinul total al factorilor de conducere. Față de prima ediție a concursului, care s-a desfășurat anul trecut, deja numărul concurenților înscriși depășește cu mult ceea ce a fost la ediția precedentă și ne bucurăm că promovarea pe care am făcut-o aduce concurenți din cele mai neașteptate locuri, de la Japonia, China, Madagascar, Marea Britanie, Italia, Germania și România, bineînțeles.


În acest moment se mai pot face înscrieri?

Sigur. Înscrierile sunt deschise până la data de 15 septembrie.


Competiția se desfășoară și cu sprijinul fundației Alink-Argerich. Cum a început această colaborare?

Asociația Majura Crist a înscris Concursul Internațional de Duo Suzana Szörenyi în Fundația Alink-Argerich și noi beneficiem de publicitatea pe care fundația o face, una la nivel mondial, ceea ce și simțim deja. Suntem în calendarul lor și facem parte integrantă din fundație. Ne bucurăm la această ediție de sprijinul Primăriei Municipiului București, prin Centrul de Proiecte Culturale ARCUB, printr-o finanțare nerambursabilă și de sprijinul Institutului Cultural Român, cărora le mulțumim. Așteptăm publicul în sala de concurs, fiindcă intrarea este liberă. Sperăm să vină publicul și să susțină pe toți concurenții în mod egal.

Interviu realizat de Lucian Haralambie