ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Interviuri Înapoi

Tenorul Andrei Lazăr despre spectacolul 'Don Giovanni' de la Opera Națională București

Publicat: joi, 24 August 2017 , ora 14.07
Prima avanpremieră a spectacolului "Don Giovanni" de Wolfgang Amadeus Mozart poate fi urmărită vineri, 25 august 2017, pe scena Operei Naționale București, de la ora 18:30. Regia și decorurile sunt semnate de Andrei Șerban, iar unul dintre artiștii lirici care sunt incluși în acest proiect este și tenorul Andrei Lazăr.


Da
ți viață rolului "Don Ottavio" din spectacolul Don Giovanni, o premieră semnată de regizorul Andrei Șerban, montată pe scena Operei Naționale București. Ce presupune pregătirea pentru acest rol?

În primul rând, trebuie să semnalez că lucrul cu un regizor de o asemenea importanță și cu o asemenea carieră strălucită ca a domnului Andrei Șerban este o oportunitate foarte fericită pentru orice artist liric. A fost o provocare care s-a desfășurat încă din luna mai. Am repetat intens. Mai întâi la cabina muzicală, apoi am desfăcut personajul și am discutat îndelung cu domnul Șerban despre fiecare valență, despre fiecare caracteristică psihologică a personajelor noastre. Un Don Ottavio devenit dintr-un personaj anost, un personaj foarte puternic, un personaj deosebit de bine conectat politic, care are o relație de cuplu foarte dificilă Donna Anna, logodnica sa.


Cum descrieți viziunea lui Andrei Șerban pentru acest spectacol?

Este deosebit de modernă. O să fie de mare impact la public. Sunt absolut sigur. Dânsul nu tratează opera așa cum este obișnuit, în general, publicul din România. Este o abordare foarte aproape de teatrul dramatic. Personajele sunt îndelung meșteșugite și construite pe interior. Sunt populate cu foarte multe sentimente contradictorii. Au relații foarte puternice, antagonice, care duc la personaje foarte bine aspectate și foarte bine colorate.


Cum a decurs dialogul cu protagoniștii, în cadrul repetițiilor?

Deosebit de bine și de curgător. Domnul Șerban a insistat foarte mult ca noi să lucrăm în toate combinațiile posibile, chiar dacă publicul va avea parte de două distribuții diferite, noi am lucrat în cele trei luni de pregătire în permanență în toate combinațiile posibile. Suntem foarte sudați în orice combinație am cânta. Suntem artiști tineri și dorim, sub îndrumarea domnului Șerban, să aducem un alt suflu în lumea operei. Sunt artiști deosebiți, colaboratori ai Operei Naționale, dar și angajați.


Aș vrea să ne desprindem acum de spectacolul Don Giovanni și să vorbim despre cariera dumneavoastră. La sfârșitul lunii iunie ați devenit directorul interimar al Teatrului Muzical Stela Popescu. Ce proiecte pregătiți din această postură?

Într-adevăr, e o cu totul altă postură. E o provocare pentru mine ca artist liric să devin și managerul interimar al unei instituții publice de cultură. Intenționăm, cu noua echipă managerială, să aducem un alt suflu acestei instituții. Planurile noastre se referă, cu precădere, la producțiile de teatru muzical și cu un accent deosebit pe genul musical, care în România și în București îndeobște este puțin abordat. Avem în pregătire, pe lângă reluări ale stagiunii trecute, o nouă premieră în luna octombrie, o poveste pentru copii, care va fi realizată de tânărul regizor Toni Adam. În noiembrie, o producție cu "Luna" de Carl Orff, o operă de cameră, care va fi adaptată cu un nou scenariu de regizorul Dan Tudor, scenografia va aparține Corinei Grămoșteanu, iar în luna decembrie punem la cale un musical foarte cunoscut din anii '80 în Marea Britanie - Footloose, un musical de Kenny Loogins. Va fi o coproducție între teatrul nostru cu o tânără asociație de actori din mediul privat.


Interviu realizat de Lucian Haralambie