Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Anna Ungureanu, dirijoarea Corului Național de Cameră Madrigal

Publicat: vineri, 24 Februarie 2017 , ora 13.10
Ziua Corului Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin". Concert extraordinar organizat cu ocazia împlinirii a 92 de ani de la nașterea dirijorului fondator MARIN CONSTANTIN. Invitat special al concertului va fi dirijorul de renume mondial Ion Marin. Cu acest prilej pe scena Sălii "George Enescu" a Universității Naționale de Muzică din București, vor evolua si coruri de copii din programul național Cantus Mundi.


Doamnă Anna Ungureanu, Madrigalul va fi din nou prezent în sufletele spectatorilor fideli ai concertelor corale, pe care îi și învităm duminică, 26 februarie, de la ora 17,00 la concertul aniversar pe care-l susțineți. Ce reprezintă acest nou eveniment pentru dumneavoastră și pentru formație?

Anul acesta sărbătorim cei 92 de ani de când maestrul Marin Constantin s-a născut și, chiar dacă a trecut în neființă, îl amintim printr-un concert în care noi sărbătorim și ziua Madrigalului. Nu ne referim însă la acea zi a Madrigalului de pe 11 aprilie, ne referim la o zi a Madrigalului în care invitații noștri speciali sunt madrigaliștii din toate generatiile, adică cei care au fondat Madrigalul, cei care au cântat de-a lungul timpului și cei care astăzi activează în Corul Madrigal.

Iată, deci, este o întâlnire muzicală în numele maestrului nostru drag, Marin Constantin, și avem câteva surprize; fiul dânsului, renumitul dirijor Ion Marin, va fi în sală și are câteva surprize pentru corurile de copii, care vor veni să cinstească și ei numele Marin Constantin, din cadrul programului național "Cantus Mundi".

Repertoriul nostru este unul divers, orientat spre câteva direcții muzicale. În principiu este vorba de ceea ce îi plăcea și maestrului nostru, Marin Constantin, începând cu stilul renascentist, muzică bizantină, apoi muzică românească și bineînțeles că nu puteau lipsi din programul nostru și două compoziții ale maestrului nostru, o Horă și Cântecul de dor.


Deci, repertoriul este ales în așa fel încât să poată evoca figura maestrului Marin Constantin?

Exact. Și ne face mare plăcere pentru că ne amintim de fiecare dată când ne apropiem de acest repertoriu propus de dânsul și atât de mult cântat de Corul Madrigal, ne amintim de figura lui, de mâinile sale, de felul în care se apropia de aceste stiluri, de aceste sonorități. Ne face plăcere să-l evocăm, iată, încă o dată la început de an pe maestrul Marin Constantin și cred că acest eveniment ne dă energie să mergem mai departe.

Interviu realizat de Laura Ana Mânzat