Orchestra de Cameră Radio va fi condusă dirijoral în 18 ianuarie 2017, de Gottfried Rabl. Solistul serii de la Sala Radio este Csiky Boldizsar jr., care va interpreta împreună cu orchestra Concertul KV 488, nr. 23 în La major pentru pian şi orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. Pe afiş mai sunt înscrise Simfonia nr. 1 în Re major de Joseph Haydn şi Serenada nr. 5 op. 53 în Re major de Robert Fuchs. Mai multe despre acest concert am aflat de la dirijor.

Gottfried Rabl, cum este pentru dumneavoastră revederea cu publicul român?

Este foarte plăcut să mă aflu din nou aici, la Bucureşti. Nu am mai dirijat aici, am ascultat concerte şi este pentru prima dată când mă aflu la pupitrul acestui ansamblu. De obicei sunt invitat în România să dirijez orchestre din alte oraşe, dar este o mare bucurie să mă aflu aici, cu toată zăpada şi frigul…

În programul concertului de miercuri aveţi Haydn, Mozart, dar şi un compozitor mai rar întâlnit, Robert Fuchs, pe care îl ştim mai mult pentru realizările sale de profesor.

E o bucurie şi vă felicit că ştiţi acest nume, care în zilele noastre este uitat şi în Viena. Robert Fuchs a fost o persoană publică la momentul său, era unul dintre prietenii lui Brahms, iar dacă la acea vreme te aflai în cercul lui Brahms, reuşeai să îţi faci multe legături. Fuchs era respectat de Brahms, mai ales pentru meşteşugul său, dar şi pentru că era o persoană modestă. El a excelat în general în formele mici şi în compoziţii pentru formule camerale şi a devenit cunoscut prin Serenadele sale. A scris cinci, dintre care primele trei sunt doar pentru orchestră de coarde, în a patra adaugă şi doi corni, iar a cincea este interesantă, pentru că el a scris-o pentru aniversarea lui Johan Strauss-Fiul, când acesta a împlinit 60 de ani. Eu m-am gândit că dacă tot vin aici în ianuarie, au trecut doar două săptămâni de la Concertul de Anul Nou, atât de important în Viena şi nu numai, de ce să nu cântăm ceva care are măcar puţin legătură cu numele Strauss. Legătura vine nu numai din dedicaţia pe care Fuchs i-a făcut-o şi că Serenada a fost cântată la petrecerea lui, dar, după cum veţi auzi, primele trei mişcări sunt unele normale, tipice unei astfel de lucrări. În ultima mişcare apare o mare surpriză - foloseşte teme din 'Liliacul' , dar în altă tonalitate şi le parodiază… Nu neapărat într-o manieră umoristică, ci mai degrabă ca un cadou pentru cunoscători, pentru cei care pot urmări materialul contrapunctic. Acestea au făcut deliciul celor prezenţi la premieră şi se pare că şi lui Strauss i-a plăcut foarte mult lucrarea. Eu cred că este foarte nimerită pentru o orchestră de cameră, fiecare partidă are de cântat teme foarte frumoase, suflătorii sunt foarte solicitaţi. De aceea trebuie să fac un compliment orchestrei de aici, pentru că au realizat foarte bine 'swing'-ul vienez.