ACUM:
22.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Radu Mihalache - cursuri de istorie a muzicii

Publicat: vineri, 21 Octombrie 2016 , ora 9.40

În perioada 20 octombrie - 24 noiembrie 2016 la sediul Fundației Calea Victoriei are loc o serie de cursuri intitulată "Istoria muzicii în șase momente inedite". Lector este colegul nostru, Radu Mihalache, care ne-a vorbit despre intențiile sale:


Radu Mihalache, începi o a doua serie de cursuri la Fundația Calea Victoriei, după o primă serie susținută în luna august a acestui an. Ce aduci nou de această dată?

De această dată vom avea parte de un curs propriu-zis de istoria muzicii. Dacă data trecută, în august, am făcut comparația între zona clasică și cea modernă, acum vom parcurge istoria muzicii din Evul Mediu și până în prezent, ajungând desigur și în zona comercială - muzică de film, muzică rock. Avem șase momente importante, adunate în jurul unor figuri ale unor compozitori și ale unor formații. Vreau să atac astfel fiecare perioadă a istoriei muzicii, văzând puțin contextul, epoca, toată ambianța culturală din jur.

Pornim cu Evul Mediu. Vom vorbi despre istoria apariției scrisului muzical; vom vorbi despre primele manifestări ale polifoniei și despre subtilitatea extraordinară pe care a atins-o Baude Cordier în muzica sa. Cred că va fi un curs interesant și-i aștept pe toți cei care doresc să ia parte la acesta. Înscrierile se fac până în momentul în care, efectiv, începem să vorbim.

Interviu realizat de Monica Isăcescu