ACUM:
22.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Interviuri Înapoi

FESTIVALUL RADIRO 2016. Interviu trompetista Tine Thing Helseth

Publicat: vineri, 23 Septembrie 2016 , ora 14.23

Tine Thing Helseth în concertul serii de festival RadiRo la București (24 septembrie): o trompetistă tânără, de 28 de ani, născută la Oslo, în Norvegia, școlită la Institutul Barratt Due și mai apoi la Academia Norvegiană de Muzică, aleasă "Superstar of Tomorrow" de revista britanică BBC Music în 2011, un titlu probat spornic în cei 5 ani consumați de atunci, o interpretă apreciată mult internațional în contextul scenei solistice actuale, în interiorul căruia trompetiștii soliști de muzică clasică formează încă un grup foarte mic și exclusivist, cum ea însăși îl definește. Am stat de vorbă la telefon cu Tine Thing Helseth cu câteva săptămâni înaintea venirii ei la București, în Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio. Mi-a părut o fire solară, deschisă, și deloc zgârcită cu vorbele ori cu timpul ei rezervat interviurilor. Am selectat câteva idei interesante ale acestei discuții pe care vi le propun la Radio România Cultural și Radio România Muzical în pauza primului concert susținut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Norvegiene dirijate de peruanul Miguel Harth Bedoya. Solista invitată a acestei seri - norvegiana Tina Thing Helseth.


Începuturi

Provin dintr-o familie de muzicieni amatori, e adevărat. Eu însămi am început să studiez trompeta la doar 7 ani și mi-am însușit-o rapid descoperindu-mi așa identitatea. Nu-mi amintesc un singur moment în care să nu fi fost pe deplin încredințată că voi deveni trompetistă. În plus, am fost și un copil foarte timid, trompeta conturându-mi altfel această trăsătură. În spatele ei mi-e foarte bine. În rest, am fost un copil normal care adora să facă lucruri obișnuite- am jucat fotbal, am cântat în cor, am dansat. Dincolo de toate însă, mereu am știut că muzica îmi oferă calea potrivită mie. Prietenii mei toți știau de atunci că voi deveni muziciană.


În aceeași măsură în care părinții au reușit să-i insufle firesc atracția pentru muzică, Tine Thing Helseth susține normalitatea și firescul educației muzicale a copiilor…


...copii și muzica

Este foarte important ca muzica să reprezinte o normalitate în dezvoltarea oricărui copil. Muzica fără restricții de stil, ci doar de calitate. Mintea lor, mintea copiilor este atât de deschisă încât ar fi păcat să îndrăznești măcar să le-o îngrădești. Este ca la diversificarea hranei bebelușilor. Un gust nou nu va plăcea nimănui dacă nu este testat, nu? De aceea este atât de important ca ei, copiii, să-și formeze cât mai multe impresii și să fie lăsați să decidă singuri mai târziu ce să aleagă. Așa mi s-a întâmplat și mie, de aceea pun atât de mult accentul pe normalitate.


...profesorii

Profesorii sunt și ei foarte importanți, însă mult mai însemnată este dorința copilului, și doar a copilului, de a merge mai departe cu muzica.


De la bun început, Tine Thing Helseth a fost conștientă de limitele repertoriale ale instrumentului ei și le-a asumat și cu îndrăzneală, din interiorul cercului mic de soliști clasici trompetiști, caută să forțeze cumva granițele. Argumentele ei sunt universal valabile:


...repertoriul

Dacă sunt prea puțini soliști, de vină este tradiția și apoi repertoriul. Iar cum cele două merg mereu împreună găsim foarte rapid motivația. Trompetiștii nu sunt și nici nu au fost vreodată la fel de numeroși precum pianiștii ori violoniștii. Pe de altă parte să ne gândim la vârsta reală a trompetei, un instrument relativ tânăr în forma pe care o cunoaștem în zilele noastre, o trompetă pe care acum se pot interpreta lucrări imposibil de abordat în alte epoci. Acesta este un motiv întemeiat pentru care, spre exemplu, compozitorii romantici nu au scris nimic pentru trompetă, și tuturor ne pare rău că s-a întâmplat așa. Un instrument atât de expresiv cred că ar fi sunat minunat într-o scriere solistică ceaikovskiană. Sună oricum fantastic în interiorul orchestrației ceaikovskiene. Pe de altă parte, pe atunci nu existau soliști cărora compozitorii să le încredințeze lucrările. Acum suntem ceva mai mulți, e adevărat, dar situația nu s-a schimbat radical. Oricum mă bucur că fac parte din acest grup mic și exclusivist de trompetiști soliști ai momentului.


Tine Thing Helseth, trompetista solistă a serii în Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio - RadiRo de la București ediția a III-a, o apariție scenică foarte plăcută, tânără, blondă, mereu zâmbitoare, volubilă, personajul principal al unei cariere pline de glamour, cred unii.


Viața glamour

Viața de solist interpret? Mă pot gândi la cele câteva rochii superbe de gală, care aduc un pic de glamour în cariera mea. Apoi sunt aplauzele publicului, fotografiile și interviurile date jurnaliștilor. În majoritatea timpului însă, nu aș putea să-mi descriu viața ca fiind plină de glamour, de strălucire, pentru că o asemenea carieră presupune multe, dar foarte multe călătorii, zeci de ore de singurătate în aeroporturi și hoteluri, departe de prieteni și de familie.


Exact ca în copilărie, Tina caută totuși să-și păstreze firescul vieții personale. Își ține prietenii aproape, și dacă turneele repetate o împiedică să facă asta, se întâmplă adesea să îi ia cu ea în călătorie. Continuă să rămână la fel de deschisă către diversitate și probabil cel mai bine se simte asta în colorația preferințelor sale muzicale…


Preferințe

Și acum, ca în copilărie, audițiile mele muzicale sunt foarte amestecate.


...idolii

Dacă atunci eraum un fan împătimit Spice Girls și ascultam cu ușurință pop și rock pentru ca imediat să trec la audiții din Mozart.

….acum sigur vă spun că nu ascult muzică pentru trompetă, în schimb îmi place Bach cântat pe vioară, Red Hot Chilli Pappers, dark rockul, Joni Mitchell, Adele și jazzul. Iau un pic din fiecare cu mine, mai ales din jazzul vocal pentru că vă spun un secret, dacă n-aș fi fost trompetistă, mi-ar fi plăcut să fiu cântăreață de jazz. Probabil pentru există acolo o libertate aparte a interpretării.


concertele live

Cea mai bună interpretare presupune acea pierdere totală a legăturii cu timpul. Când unde și de ce devin întrebări inutile. Se întâmplă pur și simplu acolo și atunci. Este acel ceva atât de greu de exprimat în cuvinte. Și apoi este publicul, audiența care face diferența performance-ului pe scenă.

Am cântat Variațiunile lui Alfred Janson în Norvegia, în primă audiție. Este o compoziție extraordinară scrisă special pentru mine și pentru Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Norvegiene. De atunci nu am mai prezentat-o în public și iată că mă îndrăgostesc din nou de ea, așa cum s-a întâmplat prima oară. Sunt Variațiunile Variațiunilor pe o temă de Grieg, o temă populară norvegiană personalizată mult în stilul lui Alfred. Sunt mai degrabă impresii de-ale compozitorului, amintiri dintr-o copilărie stăpânită de muzica lui Grieg interpretată la pian de mama lui Jansons în livingul căminului lor. Sonoritățile sunt foarte ample și jazzy aici, ele și fac audiția mai interesantă și mai plăcută. La București cânt din nou sub bagheta lui Miguel Harth Bedoya - s-a mai întâmplat așa de multe ori și de fiecare dată este o plăcere. Sper să se simtă asta și în festival, cumva această configurație de concert îmi este foarte amicală.

Interviu de Corina Rădoi