Tine Thing Helseth în concertul serii de festival RadiRo la Bucureşti (24 septembrie): o trompetistă tânără, de 28 de ani, născută la Oslo, în Norvegia, şcolită la Institutul Barratt Due şi mai apoi la Academia Norvegiană de Muzică, aleasă "Superstar of Tomorrow" de revista britanică BBC Music în 2011, un titlu probat spornic în cei 5 ani consumaţi de atunci, o interpretă apreciată mult internaţional în contextul scenei solistice actuale, în interiorul căruia trompetiştii solişti de muzică clasică formează încă un grup foarte mic şi exclusivist, cum ea însăşi îl defineşte. Am stat de vorbă la telefon cu Tine Thing Helseth cu câteva săptămâni înaintea venirii ei la Bucureşti, în Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio. Mi-a părut o fire solară, deschisă, şi deloc zgârcită cu vorbele ori cu timpul ei rezervat interviurilor. Am selectat câteva idei interesante ale acestei discuţii pe care vi le propun la Radio România Cultural şi Radio România Muzical în pauza primului concert susţinut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Norvegiene dirijate de peruanul Miguel Harth Bedoya. Solista invitată a acestei seri - norvegiana Tina Thing Helseth.

Începuturi

Provin dintr-o familie de muzicieni amatori, e adevărat. Eu însămi am început să studiez trompeta la doar 7 ani şi mi-am însuşit-o rapid descoperindu-mi aşa identitatea. Nu-mi amintesc un singur moment în care să nu fi fost pe deplin încredinţată că voi deveni trompetistă. În plus, am fost şi un copil foarte timid, trompeta conturându-mi altfel această trăsătură. În spatele ei mi-e foarte bine. În rest, am fost un copil normal care adora să facă lucruri obişnuite- am jucat fotbal, am cântat în cor, am dansat. Dincolo de toate însă, mereu am ştiut că muzica îmi oferă calea potrivită mie. Prietenii mei toţi ştiau de atunci că voi deveni muziciană.

În aceeaşi măsură în care părinţii au reuşit să-i insufle firesc atracţia pentru muzică, Tine Thing Helseth susţine normalitatea şi firescul educaţiei muzicale a copiilor…

...copii şi muzica

Este foarte important ca muzica să reprezinte o normalitate în dezvoltarea oricărui copil. Muzica fără restricţii de stil, ci doar de calitate. Mintea lor, mintea copiilor este atât de deschisă încât ar fi păcat să îndrăzneşti măcar să le-o îngrădeşti. Este ca la diversificarea hranei bebeluşilor. Un gust nou nu va plăcea nimănui dacă nu este testat, nu? De aceea este atât de important ca ei, copiii, să-şi formeze cât mai multe impresii şi să fie lăsaţi să decidă singuri mai târziu ce să aleagă. Aşa mi s-a întâmplat şi mie, de aceea pun atât de mult accentul pe normalitate.

...profesorii

Profesorii sunt şi ei foarte importanţi, însă mult mai însemnată este dorinţa copilului, şi doar a copilului, de a merge mai departe cu muzica.

De la bun început, Tine Thing Helseth a fost conştientă de limitele repertoriale ale instrumentului ei şi le-a asumat şi cu îndrăzneală, din interiorul cercului mic de solişti clasici trompetişti, caută să forţeze cumva graniţele. Argumentele ei sunt universal valabile:

...repertoriul

Dacă sunt prea puţini solişti, de vină este tradiţia şi apoi repertoriul. Iar cum cele două merg mereu împreună găsim foarte rapid motivaţia. Trompetiştii nu sunt şi nici nu au fost vreodată la fel de numeroşi precum pianiştii ori violoniştii. Pe de altă parte să ne gândim la vârsta reală a trompetei, un instrument relativ tânăr în forma pe care o cunoaştem în zilele noastre, o trompetă pe care acum se pot interpreta lucrări imposibil de abordat în alte epoci. Acesta este un motiv întemeiat pentru care, spre exemplu, compozitorii romantici nu au scris nimic pentru trompetă, şi tuturor ne pare rău că s-a întâmplat aşa. Un instrument atât de expresiv cred că ar fi sunat minunat într-o scriere solistică ceaikovskiană. Sună oricum fantastic în interiorul orchestraţiei ceaikovskiene. Pe de altă parte, pe atunci nu existau solişti cărora compozitorii să le încredinţeze lucrările. Acum suntem ceva mai mulţi, e adevărat, dar situaţia nu s-a schimbat radical. Oricum mă bucur că fac parte din acest grup mic şi exclusivist de trompetişti solişti ai momentului.

Tine Thing Helseth, trompetista solistă a serii în Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio - RadiRo de la Bucureşti ediţia a III-a, o apariţie scenică foarte plăcută, tânără, blondă, mereu zâmbitoare, volubilă, personajul principal al unei cariere pline de glamour, cred unii.

Viaţa glamour

Viaţa de solist interpret? Mă pot gândi la cele câteva rochii superbe de gală, care aduc un pic de glamour în cariera mea. Apoi sunt aplauzele publicului, fotografiile şi interviurile date jurnaliştilor. În majoritatea timpului însă, nu aş putea să-mi descriu viaţa ca fiind plină de glamour, de strălucire, pentru că o asemenea carieră presupune multe, dar foarte multe călătorii, zeci de ore de singurătate în aeroporturi şi hoteluri, departe de prieteni şi de familie.

Exact ca în copilărie, Tina caută totuşi să-şi păstreze firescul vieţii personale. Îşi ţine prietenii aproape, şi dacă turneele repetate o împiedică să facă asta, se întâmplă adesea să îi ia cu ea în călătorie. Continuă să rămână la fel de deschisă către diversitate şi probabil cel mai bine se simte asta în coloraţia preferinţelor sale muzicale…

Preferinţe

Şi acum, ca în copilărie, audiţiile mele muzicale sunt foarte amestecate.

...idolii

Dacă atunci eraum un fan împătimit Spice Girls şi ascultam cu uşurinţă pop şi rock pentru ca imediat să trec la audiţii din Mozart.

….acum sigur vă spun că nu ascult muzică pentru trompetă, în schimb îmi place Bach cântat pe vioară, Red Hot Chilli Pappers, dark rockul, Joni Mitchell, Adele şi jazzul. Iau un pic din fiecare cu mine, mai ales din jazzul vocal pentru că vă spun un secret, dacă n-aş fi fost trompetistă, mi-ar fi plăcut să fiu cântăreaţă de jazz. Probabil pentru există acolo o libertate aparte a interpretării.

concertele live

Cea mai bună interpretare presupune acea pierdere totală a legăturii cu timpul. Când unde şi de ce devin întrebări inutile. Se întâmplă pur şi simplu acolo şi atunci. Este acel ceva atât de greu de exprimat în cuvinte. Şi apoi este publicul, audienţa care face diferenţa performance-ului pe scenă.

Am cântat Variaţiunile lui Alfred Janson în Norvegia, în primă audiţie. Este o compoziţie extraordinară scrisă special pentru mine şi pentru Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Norvegiene. De atunci nu am mai prezentat-o în public şi iată că mă îndrăgostesc din nou de ea, aşa cum s-a întâmplat prima oară. Sunt Variaţiunile Variaţiunilor pe o temă de Grieg, o temă populară norvegiană personalizată mult în stilul lui Alfred. Sunt mai degrabă impresii de-ale compozitorului, amintiri dintr-o copilărie stăpânită de muzica lui Grieg interpretată la pian de mama lui Jansons în livingul căminului lor. Sonorităţile sunt foarte ample şi jazzy aici, ele şi fac audiţia mai interesantă şi mai plăcută. La Bucureşti cânt din nou sub bagheta lui Miguel Harth Bedoya - s-a mai întâmplat aşa de multe ori şi de fiecare dată este o plăcere. Sper să se simtă asta şi în festival, cumva această configuraţie de concert îmi este foarte amicală.