ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Arhivă : Interviuri Înapoi

FESTIVALUL RADIRO 2016. Interviu cu dirijorul Miguel Harth Bedoya

Publicat: vineri, 23 Septembrie 2016 , ora 14.09

În 24 și 25 septembrie, Orchestra Radiodifuziunii Norvegiene va susține două concerte în cadrul festivalului RADIRO la Sala Radio din București, sub bagheta dirijorului peruan Miguel Harth Bedoya.


Lucrul cu orchestra

Ca dirijor, mă aflu în poziția celui care face legătura între toate celelalte elemente care întregesc actul artistic al interpretării. Într-o mână am partitura, creația compozitorului, iar în cealaltă îi am pe muzicieni, cu instrumentele lor. În jurul nostru, în tot acest timp, se află publicul. Or misiunea mea este aceea de a crea elementul de legătură, de conexiune, între aceste trei puncte. Așa privind lucrurile, rolul meu se definește mult mai simplu. În fond, mă aflu acolo pentru a duce muzica, prin intermediul muzicienilor de pe scenă, altor oameni din sală. Simplu. Faptul că ne folosim pentru asta de urechile noastre, de mâinile, de ochii și de cunoștințele noastre, ne transformă într-un mijloc de a pune în mișcare acest flux continuu.


La o întrebare delicată, un răspuns original. Luați în seamă criticile?

Nu sunt dependent de cronici, niciodată n-am fost în contextul concertelor care deja s-au consumat. Este ca și când în fotbal ți-ai alcătui tactica de joc după o critică sau alta. Dacă se întâmplă să fi câștigat un meci, cronica de după nu poate schimba nimic fundamental în sensul realității din teren, la fel și dacă l-ai pierdut. Da, dacă nereușitele se repetă tot mai des și consecutiv, faci schimbările cuvenite și ții cont și de critici. În cazul meu însă, prefer cronicile individuale, publicate fățiș de fiecare spectator la finalul concertului la care participă și care sunt măsurate în intensitatea aplauzelor. Toate aceste cronici le citesc, literalmente, la final.

Tinerii și muzica

Există o problemă reală cu privire la percepția tinerilor legată de muzica clasică, pe care îmi place s-o numesc mai corect, muzică de concert. Puterea tinerilor de concentrare, de atenție necesară în actul ascultării, a scăzut mult în ultimii ani. Credeți-mă că am testat-o acasă, pe copiii mei și pe prietenii acestora de vârste apropiate. Ei bine, numai ideea de a le focaliza acestora atenția pentru 30, 40, 60 de minute de muzică de concert, pare imposibilă, fără o corespondență reală în lumea lor. Conceptul este pe cale de dispariție. Situația este generată întru totul și generalizată în societatea în care trăim, în era aplicațiilor care te duc direct la punctul de interes, cu o precizie elvețiană. Eu nu-mi permit să arăt cu degetul către cel care se face vinovat de asta, nici măcar nu spun dacă-i rău sau dacă-i bine că se întâmplă așa. Nu! Acestea sunt doar circumstanțele vremurilor actuale și repercusiunile faptului că muzica este peste tot, de la iPhone la iPod, de la compact disc la orice alt suport digital. Nimic, însă, nu poate înlocui experiența fantastică trăită la un concert live.


Participarea la RadiRo

Participarea noastră în festivalul de la București reprezintă un punct culminant, un moment în care avem ocazia să evoluăm pe aceeași scenă cu parteneri similari din alte orchestre de radio și, de asemenea, să aducem muzica noastră, muzica norvegiană, din repertoriul clasic și cel contemporan, în fața publicului din România, în contextul acestui minunat festival.


Solista

Cu Tine am colaborat de multe ori și nu doar în Norvegia. Este o excelentă muziciană, o foarte îndrăzneață interpretă cu un repertoriu împins de la clasici până la contemporani.


Concertele live

Concertele live aduc acea primă și unică întâlnire cu muzica. E imposibil de copiat, cu neputință de repetat și, în plus, vine la pachet cu o încântătoare așteptare a necunoscutului. Stai și te întrebi cum se va desfășura de această dată o anumită lucrare, cum o să fie așezată în contextul serii de către interpret. Aici și doar aici, găsești frumusețea și misterul concertelor live care se întâmplă o singură dată.


Programul de concert

Grieg este o figură iconică a muzicii norvegiene, totuși el nu a scris foarte multe lucrări orchestrale. Până și unica-i simfonie a renegat-o de cum a compus-o, interzicându-i interpretarea publică. Din această creație orchestrală restrânsă, aducem la București selecțiuni din muzica de scenă la Peer Gynt - vom cânta însă părți mai puțin cunoscute ale acestor două suite, care merită să fie împărtășite mult mai des publicului spectator. Prin urmare, de o parte a programului îl avem pe patriarhul muzicii norvegiene, pe Edvard Grieg, la extrema cealaltă îl găsiți pe Alfred Janson, senior composer al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Norvegiene, care a scris o lucrare pentru trompetă și orchestră, Variațiuni pe Variațiunile pe o temă populară norvegiană, unde tema este preluată din balada pentru pian a aceluiași Edvard Grieg. Janson este un compozitor care transgresează granițele genurilor muzicale, de la clasic la jazz, swing și contemporan. Eu însumi am dirijat în primă audiție mondială această lucrare în 2014, alături de aceeași Tine Thing Helseth pe care o ascultați și la București în această seară. Așadar, la extreme îi aducem pe acești doi compozitori norvegieni, Grieg și Janson, iar la mijloc îl plasăm pe Edward Elgar, pentru că mereu, ca orchestră ne-am simțit aproape de universul lui sonor.

Desigur, mereu am spus că cel mai dificil aspect în a stabilirea unui program de concert este nu să alegi ce anume să cânți într-o anumită seară, ci ce să lași pe dinafară. Am căutat să plasăm acest complement al serii, Variațiunile Enigma de Edward Elgar tocmai pentru a întregi pe verticală și orizontală fluxul concertului.


Copilărie - muzică, trecut, devenire

Am jucat foarte mult fotbal în copilărie, cu prietenii și vecinii, în fiecare zi, după programul de școală. Asta nu m-a împiedicat să-mi urmez vocația de muzician. Ai mei, în familie, sunt muzicieni. Mama - pianistă și dirijoare de cor, sora mai mare - chitaristă. Preferința lor sonoră a înclinat mai mult către muzica tradițională latino-americană, în ambianța ei dezvoltându-mă și eu. Personal, am studiat pianul și vioara, acest lucru fiind absolut firesc la noi, nepresupunând neapărat o carieră viitoare în domeniu. Declick-ul adevărat s-a produs, mai târziu, în adolescență, când m-am angajat la Opera din Lima. Lucram în spatele scenei, acolo unde totul este magic. De la lumini și umbre - la repetiții, de la mirosul podelei, la cântăreți și repertoriul fantastic al operei italiene. Imaginați-vă un băiat de 17 ani care, deși studiase pianul nu-l stăpânea prea bine, buchisise vioara dar nu strălucea deloc pe corzile ei, nici măcar vocea nu-l ajuta, și totuși voia cu orice chip să facă muzică. Cumva prin eliminare am ajuns să mă gândesc serios la dirijatul de orchestră. Provocarea cea mare venea acum din străinătate, pentru că la Lima nu exista o școală competentă de dirijat.


Provocarea pentru Miguel Harth Bedoya a venit din SUA unde a avut parte de întâlnirile vieții...

Gândindu-mă la maeștri, în primul rând îl numesc pe Otto-Werner Mueller, profesorul meu, cel care m-a dus la Institutul Curtis din Philadelphia și la Julliard School din New York. Apoi, la scurt timp după absolvire am devenit asistentul lui Kurt Masur la Filarmonica new-yorkeză. Acești doi fantastici dirijori mi-au inspirat și influențat formarea muzicală.


Toți cei care îl cunosc și au lucrat direct cu Harth Bedoya știu că au de-a face cu un perfecționist...

Dirijorul

În meseria mea probabil cel mai dificil aspect cu care mă confrunt este acela de a mă supune continuu pe mine însumi provocării de a fi mai bun decât am fost ultima oară. De partea cealaltă a balanței se înghesuie, în schimb, nenumărate fațete benefice și foarte plăcute ale carierei de dirijor. E greu să mă gândesc doar la unul, probabil că este vorba despre fericirea pe care o trăiesc în fiecare zi prin faptul că sunt muzician, că trăiesc pentru și din această artă, că fac ceea ce iubesc mai mult, vocația mea fiind chiar propria-mi profesie. Dacă ar fi să reduc totul la un singur cuvând care să cuprindă această bucurie, m-aș gândi probabil la "împărtășire", împărtășirea muzicii, a bucuriei, a dificultăților și patimilor ei.


Debutul dirijoral al lui Miguel Harth Bedoya s-a întâmplat în februarie 1988, ca lider al Orchestrei Naționale din Peru... Preocuparea lui de atunci rămâne aceeași...

Maturitate

Caut continuu inspirația. Dacă aș pierde asta, socot că muzica ar fi secătuită de spontaneitate. Mă asemăn aici cu bucătarii chefi care prepară zilnic meniul pentru clienții lor. Oare ei se plictisesc vreodată, oare repetă la nesfârșit cu exactitate aceeași rețetă? Sincer, eu nu cred asta! E mai degrabă vorba despre o combinație perpetuă de mister, de intrigă și curiozitate, care îmi doresc să nu se sfârșească vreodată nici în cazul meu.


Experiențele vieții de artist par să-l fi luat prin surprindere

Viața în muzică

Ceea ce mi s-a întâmplat până acum este mai mult decât mi-aș fi putut închipui vreodată, pentru că, vă spun sincer, nu mi-am putut imagina măcar ce ar putea urma atunci când am decis ce vreau să fac cu viața mea. Provin dintr-o parte a lumii care, atunci, în anii '80, anii de dinaintea internetului, era efectiv ruptă de civilizație. Nu aveam habar despre ce presupunea o carieră dirijorală. Eu voiam doar să studiez muzica pentru a deveni dirijor, atât și nimic mai mult. În plus, față de așteptările-mi aride de atunci, muzica a adus totul, experiențe minunate în locuri în care nici nu îndrăzneam să visez că voi călători: Noua Zeelandă, Norvegia, America, locuri atât de depărtate între ele, opozante chiar, diverse oricum. La mijloc stă doar puterea muzicii iar eu mă las purtat de ea.


Miguel Harth Bedoya, dirijorul serii în concertul susținut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Norvegiene, mai înainte de orice un familist convins...

Timp liber

Ador să-mi petrec cât mai mult timp cu familia, soția și cei trei copii ai noștri. Vara aceasta, spre exemplu, ne-am făcut timp pentru cele 7 săptămâni de vacanță, o călătorie prelungă în Noua Zeelandă, Australia și Japonia. Nimic nu poate concura timpul pe care îl petrecem împreună, chiar și pe cel în care avem privilegiul să ne certăm, în sensul constructiv al termenului. Ei sunt prioritatea mea și mereu mi-au surclasat cariera. În fond, viața este despre oameni și despre iubirea pentru oameni, despre conexiuni între ei și muzică.

Interviu de Corina Rădoi