ACUM:
21.00
Concertele Radio România Muzical (R)
Urmează: 22.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Dialog cu compozitorul Cătălin Crețu

Publicat: miercuri, 7 Septembrie 2016 , ora 12.49

Compozitorul Cătălin Crețu prezintă zilele acestea două proiecte inedite, unul în cadrul festivalului Electric Camp din Italia și altul în România. Detalii am aflat chiar de la muzician.


Domnule Cătălin Crețu, în aceste zile sunteți foarte ocupat, aveți două proiecte în derulare. Ne puteți spune despre ce este vorba?

Primul este o deplasare la Veneția în cadrul unui festival internațional de artă, unde voi prezenta o instalație audio-vizuală interactivă împreună cu artistul vizual Ciprian Ciuclea, deplasare făcută cu sprijinul Institutului Cultural Român din Veneția. A doua este o colaborare cu poeta Svetlana Cârstean, în cadrul Nopții Literaturii Europene, la București.


Pentru Noaptea Literaturii Europene ce ați pregătit mai exact?

Am pornit de la volumul de poezii al Svetlanei, care se numește "Gravitație" și care m-a impresionat foarte mult, și am încercat să creez un soi de formă nouă. E o zonă artistică unde litera se căsătorește cu sunetul vibrat. Este un fel de poezie sonoră, este o muzică a silabei. Practic, am luat textul poetic și l-am spart cu ajutorul computerului, am făcut niște algoritmi care au descompus textul și, la un moment dat, cuvântul, silaba, fonema se ridică la nivel de sunet. E un fel de compoziție literar-audio.


Așadar ați găsit o modalitate de a împăca literatura și muzica electronică?

Ceva de genul acesta. Poate sunt și niște reflexe post-dadaiste, dar evident folosind tot arsenalul de noi tehnologii.


Ce mai pregătiți pentru viitor?

Următorul proiect va fi în cadrul Festivalului Internațional de Arte Noi INNERSOUND, care se desfășoară la sfârșitul lunii septembrie unde, alături de alți artiști contemporani, voi prezenta un performance de pian preparat cu noi tehnologii.

Interviu realizat de Radu Mihalache