ACUM:
15.20
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Concertele roz (R)
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu regizorul Andrei Șerban

Publicat: miercuri, 31 August 2016 , ora 9.05

"Văduva veselă" de Franz Lehar - una dintre cele mai faimoase și mai populare operete, în premieră absolută, o coproducție Opera Națională București - Opera Națională Română Iași. În noua montare a lui Andrei Șerban, este propusă publicului o versiune cu totul originală, transpusă și adaptată pentru situația actuală din lume și din România. Adaptarea, cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu și Andrei Pleșu, este semnată de regizor împreună cu Daniela Dima. Scenografia poartă semnătura Anka Lupeș, coregrafia - Andrea Gavriliu. Soliștii vin din diverse teatre din țară, iar Vlad Conta și Ciprian Teodorașcu, dirijori ai Operei Naționale București, dirijează corul și orchestra Operei ieșene.

După una dintre ultimele repetiții ale unui spectacol la care toate biletele au fost vândute, motiv pentru care și cele două repetiții generale din 30 și 31 august au fost deschise publicului, biletele epuizându-se și pentru acestea, regizorul Andrei Șerban a avut amabilitatea facă unele precizări.


Maestre, vă mulțumesc pentru că ați acceptat și că ați găsit un răgaz să le vorbiți ascultătorilor Radio România Muzical despre noua montare cu opereta "Văduva veselă"de Franz Lehar. Aflăm dintr-un comunicat că promiteți publicului o versiune…

Cum n-a văzut Parisul!


… cum n-a văzut Parisul! Cu totul originală! V-ați implicat și-n scrierea textului.

Da, am scris textul împreună cu colaboratoarea mea constantă, Daniela Dima, și am făcut o versiune care deși respectă intriga compozitorului Lehar o transpune într-o Românie contemporană și într-o lume contemporană… pentru că este vorba atât de România, de ce se întâmplă în realitatea românească, cât și de ce se întâmplă în lume acum. Și asta este foarte interesant pentru că pe de-o parte avem un contrast între muzica asta spectaculoasă, minunată, care este muzica acestei operete, a celei mai cunoscute operete din toate timpurile și un alt subtext, care este cel al unei lumi în confuzie, în derivă, al unei lumi care și-a pierdut busola, plină de intrigi, plină de ambiții politice, omenești de tot felul - nu vreau să divulg prea mult. Dar, ceea ce este interesant în special pentru spectatorii care vin la operă este că vor vedea ceva ce nu au văzut niciodată. De ce? Pentru că vor fi confruntați cu oglinda pe care teatrul, spectacolul, muzica o pun în fața ascultătorilor și privitorilor. Oglinda este că ceea ce se întâmplă pe scenă sau ceea ce se întâmplă în orchestră este ceea ce trebuie să se întâmple în noi. Adică noi, cei care privim, să nu privim pasivi, să nu privim într-un fel visător, ci să privim treji ca și cum s-ar întâmpla în noi. Vibrația muzicii intră-n noi, ideile care sunt transmise în textul vorbit trebuie să ne atingă; să ne atingă într-un fel care să ne facă să simțim ceva și să reacționăm. Deci pentru asta insist în tot ceea ce fac eu, în teatru sau în operă… este ca să creez un impact asupra spectatorilor, de care avem nevoie. Și noi avem nevoie, cei de pe scenă, și cei din sală au nevoie de ceva viu.


Este o operetă, textul vorbit este în limba română, numerele însă sunt cântate în mai multe limbi - germană, engleză, franceză.

De ce? Pentru că în primul rând subiectul operetei este foarte simplu - o poveste de dragoste, o dragoste care s-a pierdut și care se regăsește. E foarte simplă povestea. Însă, în același timp, sunt foarte multe, foarte multe aspecte muzicale de ritm care, de fapt, dau impresia unei povești care se poate întâmpla oriunde în lume, unei povești universale. Și atunci când compozitorul Lehar l-a compus, l-a compus în limba germană, apoi a fost o versiune franceză, apoi a fost o versiune engleză la care el a contribuit. Deci, m-am gândit că această combinație între cele trei limbi și, evident, limba română care apare foarte des poate da un fel de varietate sonoră care dă bine. E foarte greu de explicat… doar dacă auziți și vedeți… e ceva care, realmente, trezește interesul spectatorilor. În același timp, cei care vor să vadă traducerea a ceea ce e în germană, în engleză sau în franceză pot să privească sus unde este traducerea simultană.


Este o coproducție București-Iași. Ați întâmpinat greutăți în adaptabilitatea pentru scena din București sau pentru scena ieșeană?

Nu. Scena din București e mai mare decât cea ieșeană… un decor foarte complicat, foarte ambițios. Am avut o foarte mare simpatie din partea tuturor celor care ne-au primit la București de când Beatrice Rancea este directoarea interimară a Operei bucureștene. Datorită ei am venit aici, pentru că nici vorbă sub un alt director nu ar fi făcut acest gest, să invite o orchestră, un cor din Iași doar ca să prezinte în București un spectacol care, în premieră, este extraordinar. Faptul că toate biletele pentru cele șase reprezentații au fost vândute în două zile după ce s-a dat anunțul arată cât de mare este interesul bucureștenilor pentru operă și pentru Opera din Iași și pentru a vedea ceva nou, pentru a vedea ceva... ce n-a văzut Parisul! Deci da, din partea ieșenilor… este un colectiv cu care m-am înțeles de ani de zile de când lucrez la Iași. E foarte bine, îmi sunt toți prieteni - de la artiști la mașiniști, la cor. Sunt niște oameni minunați care iubesc arta, care se dedică și lucrează mult, mult peste orele de program, care nu țin seama de faptul că o pauză trebuie luată… sunt dedicați artei și asta e foarte rar să vezi. Oameni, mașiniști, tehnicieni, recuziteri care din dragoste pentru artă stau și, deși au un salariu de mizerie, o fac din iubire, din dragoste și stau peste orele de serviciu pentru că le place și sunt angajați în ceea ce fac. Asta este foarte important, angajamentul acesta colectiv, faptul că suntem împreună, facem ceva împreună, lucrăm împreună, nu suntem singuri, ne ajutăm unii pe alții.


Spuneați că în montările precedente de la Opera din Viena și cea din Cardiff nu ați ajuns la lumina pe care totuși ați întrezărit-o. Cu această montare atingeți acea "lumină"?

Nu știu. Sper întotdeauna. Niciodată nu sunt sigur că ating ceea ce vreau să ating, pentru că vreau să ating întotdeauna ceva ce este imposibil sau mai presus decât sunt eu capabil, dar nemulțumirea pe care o am mereu față de ceea ce fac este o nemulțumire creatoare, o nemulțumire care de fapt mă împinge, mă înțeapă să merg mai departe și să nu mă las adormit de laurii succesului. Dacă am succes, nu asta contează, ci contează să caut ceva care încă nu am găsit și poate nu voi găsi niciodată. Dar această căutare cred că este un fel de obligație pentru un artist, un fel de definiție a celui care vrea să se considere artist, pentru că satisfacția de sine sau mulțumirea sau laurii victoriei sau laurii presei, banii sau celebritatea sunt periculoase pentru că te fac să nu mai vrei să cauți. Și sper să scap de această capcană.


Este o montare mult așteptată de public. Practic, jucați cu casa închisă. Adresați totuși o invitație celor care vor să vină la operă să vadă o operetă.

Păi, săracii de ei, dacă vor să vină… nici nu mai sunt bilete. Ce invitație pot să le fac?... Aș dori mult să mai revenim în București, să revină acest spectacol în București. Ieșenii vor fi fericiți să-l vadă, vă asigur, pentru că e ceva ce realmente nu au mai văzut. E un gen de spectacol cu totul inovator, cu totul proaspăt, cu o viziune cu totul originală și diferită. Dacă le place sau nu, asta e altceva, dar vă asigur că e diferit. Și poate că dacă Ministerul Culturii, dacă Guvernul, dacă cineva acolo sus decide să acorde niște fonduri pentru ca acest spectacol să revină în București sau să fie reprodus în București ar fi cred de foarte, foarte bun augur, pentru că merită să se joace în București mult mai mult decât aceste șase reprezentații.

Interviu realizat de Jeanine Costache