ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. La inițiativa unui britanic, petiție internațională pentru salvarea casei Lipatti din București, de pe bulevardul Lascăr Catargiu

Publicat: joi, 18 August 2016 , ora 15.31

Casa Dinu Lipatti din București, situată în Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12, proprietate a tatălui pianistului, a fost scoasă din nou la vânzare pentru suma de 1.908.339 de euro. Casa va putea fi cumpărată prin licitație publică, imobilul fiind înregistrat în lista monumentelor din București. Proprietatea, construită la 1902, în stil eclectic, este opera arhitectului Petre Antonescu. Salonul avea o mica estradă, unde era amplasat pianul, la care adolescentul Dinu Lipatti repeta, compunea sau susținea concerte. Imobilul a fost renovat în 2008.

În același timp, pe cunoscutul site-internațional www.change.org a apărut o petiție dedicată salvării acestui imobil, petiție care propune transformarea ei într-un muzeu dedicat lui Dinu Lipatti. Până în acest moment, petiția a fost semnată de 1487 de persoane. Inițiativa îi aparține domnului Orlando Murrin, cu care am stat de vorbă, pe acest subiect, Radu Mihalache:


Cum a luat naștere ideea petiției și de unde a apărut dragostea pentru Lipatti?

Cânt la pian încă de la o vârstă fragedă și primul meu profesor de pian mi-a povestit că a existat un mare pianist numit Dinu Lipatti, care a avut o carieră incredibilă dar și foarte scurtă și al cărui stil de cântat, foarte probabil, nu va fi depășit de cineva din generațiile noastre. Și iată că au trecut 30-40 de ani de când mi-a spus povestea asta și tot nu am găsit pe cineva care să-l egaleze.

Am remarcat că se apropie centenarul Lipatti, în 2017, și m-am gândit că-i datorez acestui mare interpret un articol pe care să-l scriu într-una dintre publicațiile de aici, din Marea Britanie. Am fost la ziar, deja știau de centenar și au fost interesați. Întotdeauna a fost un interes internațional imens pentru Lipatti, mai ales în Marea Britanie, SUA și Elveția. Nu știu dacă realizați cât de iubit este la nivel internațional. Așa că am făcut articolul, o conferință și o emisiune la radio pe tema Lipatti.

Cu această ocazie am început să fac câteva cercetări mai aprofundate. Am venit la București și am văzut Casa Lipatti din Lascăr Catargiu, care este o bijuterie arhitecturală. Când am auzit că este de vânzare m-am gândit că poate fi un lucru foarte bun pentru că, evident, ar avea să fie transformată într-un muzeu. Când am auzit că nu acesta ar fi planul, am fost șocat. Nu cred că România poate, pur și simplu, să rateze această ocazie și să vândă casa. Mai ales când am auzit că aceasta ar putea fi demolată și în locul ei să se ridice o clădire de birouri, am zis că trebuie să acționez într-un fel. Prețul ei este, într-adevăr, mare, dar la nivel internațional nu este de neconceput că se pot strânge acești bani.

Scopul petiției inițiate a fost acela de a o convinge pe doamna ministru al Culturii, Corina Șuteu, că acest obiectiv este important și că întreaga lume urmărește ce se întâmplă cu el. Petiția poate fi găsită cu ușurință pe site-ul change.org, pentru că este foarte populară. Mai mult, am făcut o scrisoare deschisă pentru minister, pentru care am reușit în doar câteva zile să strâng semnături și mărturii de la muzicieni de primă clasă ca Radu Lupu, Dan Grigore, Andras Schiff, Pinchas Zukermann, Luiza Borac și Horia Andreescu, printre alții.

Aștept cu interes un răspuns și noi informații despre starea casei. Singura știre pe care nu vreau s-o aud este că buldozerele s-au pus în mișcare, pentru că atunci voi izbucni în plâns. Nu cred că meritați un Lipatti dacă permiteți să se întâmple așa ceva, când aveți acest moment de aur trebuie să salvați casa și să faceți ceva frumos din ea.


*

În legătură cu dezbaterea asupra casei Lipatti și, mai ales, cu chestiunea pericolului de a fi demolată, Ministerul Culturii a făcut următoarele precizări printr-un comunicat:

"Ministerul Culturii continuă să urmărească cu atenție acest caz, considerând necesare anumite precizări. Casa Dinu Lipatti este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, având codul B-II-m-B-18330, prin urmare, este imobil protejat prin Legea 422/2001 cu privire la protecția monumentelor istorice. Conform legii, casa nu poate fi vândută spre a fi demolată, demolarea se face doar printr-o procedură de declasare, ceea ce nu este cazul în acest moment. De asemenea, conform legii 422/2001, vânzarea unui imobil monument-istoric trebuie să respecte o serie de reglementări."

Ștefan Costache