În primul rând, mulţumiri şi felicitări, totodată, pentru faptul că teatrul pe care-l conduceţi prezintă în această stagiune premiera operei „Oedipe” de George Enescu. Pentru creaţia muzicală românească, „Oedipe” este un opus de referinţă. Ce anume v-a determinat însă pe dvs – ca director al Operei Regale Covent Garden să fiţi de acord cu celebrarea acestui opus enescian ?

Când vine vorba despre repertoriul unui teatru de operă cum este Covent Garden, sigur că ai în vedere tot repertoriul pe care îl cunoaștem atât de bine și pe care îl considerăm cumva...obligatoriu, dar sunt în același timp foarte pasionat în a explora noi modalități de a face operă. Sunt foarte atras de prima jumătate a secolului 20 – în cultura muzicală europeană există atât de multe și diverse lucrări și în mare parte ele nu sunt apreciate la adevărata valoare. Dar a venit vremea pentru aceste creații foarte teatrale și una dintre cele la care ne-am oprit – printre multe opere de la începutul secolului precedent – a fost Oedipe-ul enescian. Am văzut reprezentația de la Bruxelles, de acum cinci ani, care a avut mare succes, și am simțit imediat că are o voce componistică unică, puternică, și că s-ar potrivi foarte bine în repertoriul nostru. În ultimii ani am prezentat și alte creații din prima parte a secolului 20 care nu fuseseră prezentate încă la Opera Regală Covent Garden, cum ar fi Regele Roger de Szymanovski, vom avea Nasul de Șostakovich și alte creații în premieră, iar opera lui Enescu mi se pare o bijuterie de adăugat acestei serii.

Ați luat deja așadar contact cu opera Oedipe prin montarea de la Bruxelles. Ce idei aveți din perspectiva regizorală?

Cred că este o creație foarte puternică, unică, și este surpinzător faptul că Enescu a scris doar o operă. Mulți compozitori scriu numeroase partituri înainte de a da lovitura, cum s-ar spune, dar este clar că Enescu este un creator foarte personal, cu o voce componistică pregnantă, pentru care Oedipe a însemnat foarte mult. Creația ne apare ca un spectacol de operă, dar este în același timp unică – de exemplu ideea că acțiunea se întinde pe parcursul unei vieți întregi, de la nașterea până la moartea lui Oedipe, această concepție de a urmări un personaj în diferite stagii pe parcursul celor patru acte este foarte emoționantă. Și sigur că este remarcabilă calitatea epică a operei, este într-un fel un ”one man show”, cu un personaj foarte puternic, aflat pe scenă aproape pe tot parcursul operei, care poartă pe umeri acțiunea și în jurul căruia se învârte totul. Și rolurile mai mici sunt însă foarte importante, cei care vin și pleacă din viața lui Oedipe. Un alt element extrem de important este corul. Așadar este o ocazie minunată pentru teatrul nostru de operă să punem în valoare multe dintre atu-urile noastre – corul, orchestra și, desigur, bas-baritonul Johan Reuter, care îl va întruchipa pe Oedipe.

V-ar plăcea să puneţi în scenă, la rândul dvs., această operă? Ştim că aţi montat – cu mare succes – teatralogia wagneriană, că aţi fost producătorul unui film bazat pe legenda lui Don Giovanni. Prin urmare, vă plac provocările... Iar subiectul operei Oedipe este  o provocare pentru un regizor.

Mi-ar plăcea foarte mult să regizez Oedipe! Însă... când programezi o stagiune de operă, este problematic... sunt atât de multe spectacole pe care ai vrea să le faci tu însuţi! Dar cred că în acest caz, Alex Olle şi Valentina Carasco au realizat o muncă minunată, o montare care îmbrăţişează în acelaşi timp mitul şi modernitatea. Este foarte proaspătă şi modernă, dar este în mod evident conectată la sute de ani de istorie europeană. Este o producţie foarte puternică şi da, mi-ar plăcea să regizez Oedipe într-o zi, dar sunt încântat de ceea ce Valentina şi Alex au realizat aici.

Prima imagine a spectacolului, înfăţisând corul, care apoi prinde viaţă, arată cum această operă este conectată eternităţii, multor destine din istoria Europei. Apoi, de-a lungul acţiunii, cum acestea sunt influenţate de anumite dezastre care ne-au marcat ca europeni, cum ar fi cel de-al doilea război mondial. Este o producţie foarte puternică, spectaculoasă, impresionantă.

Contează să te adresezi unui public pregătit, atunci când prezinţi o operă în premieră? Care este părerea dvs.?

Sunt sigur că unii dintre spectatori cunosc deja muzica lui Enescu, deşi majoritatea nu au luat contact cu această operă. Desigur, alţii nu cunosct deloc muzica lui Enescu şi sper că vom face o promovare puternică pentru Enescu şi pentru opera lui. Cred că este foarte nedrept că Oedipe nu se pune în scenă mai des. Văzând şi simţind această operă nu înţeleg de ce, pentru că merită să fie prezentată mult mai mult. Sper că producţia noastră va promova această operă în lume, încât să fie luată în considerare pentru a fi montată şi în alte părţi. Cred că există un public în Londra care este interesat de a descoperi opere pe care nu le-a mai ascultat, aşa că nu cred că este important să te adresezi unui public de cunoscători, dar cred că este important ca publicul să fie unul curios şi să aibă apetit pentru nou. Asta am simţit puternic anul trecut când am montat la Covent Garden Regele Roger de Szymanovski, oamenii erau curioşi de a descoperi o operă pe care nu o cunoşteau. Desigur, cu toţii am văzut Traviata, Tosca, Boema şi Carmen de atâtea ori şi este minunat să descoperi noi voci componistice. Iar prima parte a secolului 20 a fost o perioadă în care drumurile operei au fost atât de diverse – prin direcţii spre spiritual, mitologic, chiar brutal. Cred că acest repertoriu este o comoară pe care pubicul a început să o aprecieze.

Este pentru prima oară când publicul Operei „Covent Garden” ia contact şi cu creaţia românească, nu numai cu artiştii noştri interpreţi. Află şi despre George Enescu, pe lângă Angela Gheorghiu, Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, George Petean... artiştii noştri care au cântat întotdeauna cu mare plăcere la Londra.

Într-adevăr, există o tradiţie foarte puternică, impresionantă, a artiştilor români. Acum doar câteva luni, Angela Gheorghiu a urcat pe această scenă şi va reveni în stagiunea următoare, aşadar calităţile artiştilor români sunt foarte apreciate aici şi este extraordinar că acum se adaugă acestei liste numele marelui compozitor George Enescu şi minunata sa muzică.

Şi cred că Oedipe este o operă pe care o poți aprecia de la prima vedere, dar și care crește atunci când vii din nou în contact cu ea. Și cred că merită un loc central în repertoriul european și că trebuie programată mult mai des în mult mai multe teatre.

Distribuţia conţine numai artişti mari. Iar Leo Hussain este un dirijor care empatizează profund cu mesajul operei lui Enescu: el a dirijat Oedip şi în septembrie, la Bucureşti, în cadrul Festivalului George Enescu. Vorbeaţi mai înainte despre public şi aş vrea să vă întreb – credeți că londonezii sunt pregătiţi pentru a lua contact cu acest spectacol enescian de mare complexitate?

Rămâne desigur de văzut... cred că este o lucrare foarte solicitantă, care te copleşeşte şi în care ideal este să asculţi toate straturile muzicale. Probabil mulţi vor fi cumva frustraţi la prima audiţie, pentru că bogăţia sonoră nu îţi permite să percepi din prima toate detaliile şi sper că unii spectatori se vor întoarce în sală sau vor asculta din nou această operă prin alte mijloace. Este o partitură foarte complexă, dar cred că este întotdeauna o mulţumire pentru public faptul că poate explora în continuare această bogăţie. Cred că publicul de aici va aprecia această operă şi cred că este un moment potrivit pentru a o avea aici la Covent Garden.

Vorbeaţi mai devreme despre dorinţa de a promova repertoriul de operă al secolului 20. Este un deziderat greu de atins?

Nu există dubiu că în realizarea unei stagiuni de operă este ușor să programezi Boema, Tosca, Traviata şi toate spectacolele binecunoscute. Dar cred că pentru vibraţia unui teatru de operă este foarte importantă explorarea unui nou repertoriu, căutarea unor lucrări pe care nu le-am mai pus în scenă, care să ne inspire. Trebuie să ne hrănim sufletul artistic cu noi creaţii şi apreciez mult impactul pe care acestea îl produc. Anul trecut când am programat opera lui Szymanovski Regele Roger, în teatrul nostru a fost o explozie de energie şi sper că acest lucru să se întâmple acum datorită minunatei opere enesciene. Şi cred că aşa va fi.

Da, este greu, pentru că  titlul nu este cunoscut, este cumva un risc pe care ţi-l asumi şi trebuie să lucrăm mai mult pentru promovare, pentru a explica de ce respectivul opus este important, dar trebuie să spun că merită cu prisosinţă. Este extraordinar să simţi cum toată lumea descoperă că punem în scenă o capodoperă.

Este clar faptul că opera Oedipe nu a fost programată atât de des cum ar merita şi că există perioade de timp mari între montările realizate. Posibil pentru că este o operă foarte solicitantă, ai nevoie de un cor mare şi un bariton care îşi poate asuma acest imens rol, sunt mai multe motive pentru care managementul unui teatru liric poate considera riscantă o astfel de producţie. Dar acum că am luat contact cu Oedipe, pot spune că este o creaţie cheie a începutului de secol 20 şi sper că montarea noastră ajută la promovarea acestei opere şi la plasarea ei pe poziţia pe care o merită în repertoriu.

În 4 iunie, opera Oedipe va fi transmisă în direct de la Londra în Olanda, Polonia, Ungaria, Islanda și, desigur, în România. Cum vedeți rolul posturilor publice de radio în promovarea muzicii clasice?

Este foarte important și sperăm că și alte țări să preia ulterior Oedipe în direct sau înregistrat, este fantastic faptul că prin Uniunea Europeană de Radio avem o rețea de radiouri publice care transmit muzica în lume. Muzica este limbajul care ne poate uni în ciuda tuturor deosebirilor, într-o vreme în care identitățile naționale și diferitele conflicte ne acaparează din de în ce mai multă atenție, este deosebit de important să putem împărtăși limbajul muzicii. Și ce poate fi mai frumos decât o operă în care un compozitor român pune în scenă un mit grec, în limba franceză, în care rolul titular îi revine unui bariton danez, regizor spaniol și dirijor britanic? Este vorba nu doar de a susține că ești internațional, ci de a îmbrățișa cu adevărat această idee că întreaga umanitate poate împărtăși un limbaj. Asta face opera și este minunat  cum putem transmite acum acest limbaj al muzicii nu doar publicului din Londra ci și în multe alte țări, prin intermediul posturilor de radio. Cred că aceasta este natura operei, frumusețea operei, faptul că, mult înainte de a exista globalizarea, a fost un domeniu global.