Cu starul danez Johan Reuter în rolul principal şi o distribuţie care îi include pe Sir John Tomlinson, Sarah Connolly şi Sophie Bevan, "Oedip"-ul Operei Regale Covent Garden, dirijat de Leo Hussain, este prima montare a tulburătoarei capodopere enesciene în Marea Britanie. Spectacolul care a avut premiera în 23 mai 2016 va putea fi urmărit la Radio România Muzical în 4 iunie 2016, într-o ediţie specială a emisiunii "Seara de operă". Dirijorul Leo Hussain ne-a vorbit despre pregătirile pentru spectacolul de la Covent Garden.

După Festivalul Internaţional "George Enescu" de la Bucureşti de anul trecut, dirijaţi un nou Oedip; de această dată în premieră absolută la Opera Regală Covent Garden din Londra. Colaboraţi, aşadar, cu o altă orchestră, un alt ansamblu vocal şi alţi solişti. Care au fost primele reacţii la muzica lui Enescu din cadrul repetiţiilor?

Reacţia a fost aceea a oricărui muzician care descoperă o nouă partitură. Eu am norocul să fi dirijat deja opera, dar pentru aproape toţi membrii distribuţiei - există o singură excepţie - Oedip reprezintă o noutate. La fel şi în cazul orchestrei. Prima reacţie a fost una de uşoară confuzie, pentru că este un limbaj muzical care nu ne este familiar. Am avut nevoie de o perioadă de acomodare, dar uşor uşor am simţit cum parcă totul se înseninează şi că ne-am însuşit aceste sonorităţi. Este o senzaţie extraordinară!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că dezvăluiţi publicului britanic această operă?

Este un privilegiu să ai şansa să dirijezi Oedip în carieră. Este clar că este un privilegiu şi să o poţi prezenta în premieră absolută, în special atunci când vorbim despre un teatru aşa cum este Covent Garden, cu orchestra de aici. Îndrăgesc opera lui Enescu. Să am şansa să o prezint în premieră în ţara mea este, cum spuneam, un privilegiu.

Este publicul de la Covent Garden pregătit pentru "Oedip"?

Nu văd de ce nu ar fi. Nu am astfel de emoţii. Mă gândesc doar că voi dirija o operă care a avut premiera acum aproape un secol în faţa unui public cunoscător. Nu îmi fac griji că nu ar fi bine primită. Văd doar o capodoperă şi un public pregătit pentru a o primi şi cred că va fi extraordinar!

Orchestra Operei "Covent Garden" este într-adevăr un ansamblu foarte bun, dar aşa cum spuneaţi acum vorbim de o primă întâlnire cu "Oedip". Unde aţi fost nevoit să lucraţi mai mult şi de ce?

Sincer vorbind, unele dintre problemele întâlnite nu au avut legătură cu studiul în sine. Aşa cum ştiţi probabil, există mai multe ediţii ale partiturii pentru orchestră. Sunt câteva lacune aici; nu sunt uşor de citit materialele existente, unele scrise de mână, astfel că mai întâi a trebuit să lămurim, de ce să nu recunoaştem, unele chestiuni care ţin de edituri. În rest, cum spuneam, am căutat să ne însuşim acest limbaj care este unic şi extrem de variat. Am încercat să găsim o bază pentru orchestră de unde să ne putem extinde pentru toată această paletă necesară atunci când vine vorba de muzica lui Enescu.

Dificil este pentru întreaga orchestră. Sigur, dacă ne gândim că este o partitură scrisă de un violonist virtuoz, cred că şi scriitura pentru această partidă a fost gândită pentru tehnica lui Enescu. Atunci când vorbim de un grup de 14-16 violonişti lucrurile sunt însă ceva mai complicate.

Am stabilit deja că "Oedip" nu este o partitură uşoară. Ce ne puteţi spune despre producţia de la Covent Garden şi dificultăţile pe care ştiţi că le-au întâmpinat cei doi regizori - Alex Olle şi Valentina Carasco - în montarea de la Londra?

Ce au realizat ei este genial, în opinia mea, pentru că lucrează cu o poveste deloc comună. Subiectul "Oedip" nu este unul pe care îl întâlnim în vieţile noastre. În acelaşi timp tratează teme universale: apartenenţa la ceva, destinul... Alex Olle şi Valentina Carasco au reuşit să creeze o poveste... aş fi vrut să spun relevantă, dar termenul este prea des folosit în operă. Au creat o producţie convingătoare, fără a se transforma într-un clişeu adus "la zi". Este o montare universală şi în acelaşi timp foarte precisă care reuşeşte să ne emoţioneze, mai ales ţinând cont şi de vremurile în care trăim.

Care sunt dificultăţile pe care le-aţi întâlnit ca dirijor în pregătirea acestei opere?

Am muncit foarte mult, e drept, dar nu am simţit vreo dificultate. Este o partitură pe care odată ce o cunoşti cu adevărat, este foarte uşor de explicat. Aceasta a fost şi provocarea pentru mine; să o prezint cât mai bine într-un timp cât mai scurt unor artişti care nu au studiat-o până acum. La Bucureşti nu a fost nevoie să fac asta pentru că muzicienii ştiau deja foarte bine ce înseamnă Oedip. Da, aceasta a fost dificultatea, să explici limbajul lui Enescu. Nu am considerat însă că vreuna dintre repetiţii a fost foarte grea, ci dimpotrivă. De fiecare dată plecam cu foarte multă energie şi eu şi muzicienii din faţa mea.

Cum aţi ajuns, de fapt, să studiaţi opera "Oedip"?

În general încep studiul unei opere de la libret. La fel a fost cazul şi la Enescu. O dată ce libretul este clar, atunci trec şi la studiul partiturii. Edmond Fleg a structurat excelent libretul pentru Oedip; scrierile lui Sofocle au fost foarte bine adaptate pentru a construi acţiunea operei. În cazul partiturii a fost o altă experienţă decât la Verdi sau Mozart, să spunem. Acolo ştiam exact care este limbajul compozitorilor. Am vrut să cunosc muzica lui Enescu înainte de a studia "Oedip", aşa că am citit foarte mult despre compozitorul român - articole, cărţi... Ştiam o parte din muzica de cameră pentru că am cântat Enescu pe când eram student. Apoi am analizat partituri pentru ansamblu simfonic şi am ascultat câteva înregistrări. Abia după aceea a urmat studiul operei în sine. Sunt de părere că dacă îl cunoşti pe Enescu-muzicianul, partitura pune mai puţine probleme pentru un dirijor.

Nu îmi place însă să ascult foarte multe înregistrări ale operei pe care urmează să o dirijez. Cea cu José van Dam este excelentă, dar în cazul "Oedip" este una din foarte puţine, iar asta poate fi o capcană. Am plecat de la partitură, în faţa pianului. Interesant este că rezultatul final e de foarte multe ori diferit de ceea ce pare doar când te uiţi pe note. Aici Enescu se aseamănă cu Janáček. La fel simt şi când studiez o partitură a compozitorului ceh.

Cum aţi defini "Oedip" într-o singură frază?

O operă epică de început de secol 20. Spun asta pentru că o consider, după construcţie, o operă wagneriană, dar cu o sonoritate specifică începutului de secol trecut.

La Bucureşti, interpretul rolului titular a fost baritonul italian Davide Damiani, în timp ce la Londra este danezul Johan Reuter. Care au fost asemănările şi deosebirile de percepţie ale rolului între cei doi?

Cred că asemănarea este că amândoi au început prima repetiţie foarte bine pregătiţi. Nu doar că au învăţat rolul, dar şi-au şi dezvoltat foarte bine personajul înainte de a lucra împreună cu ansamblul. Amândoi au dat senzaţia că şi-au însuşit rolul. Sunt interpreţi fantastici şi sunt doi oameni foarte inteligenţi, lucru necesar pentru "Oedip". Pentru un dirijor e nemaipomenit să poţi începe colaborarea deja de la acel nivel. În cazul diferenţelor e greu de discutat, e ca şi cum am începe să vorbim despre diferenţele dintre ei ca artişti. Sunt la fel de diferiţi ca şi în viaţa reală.

Se poate spune că aţi intrat în istoria operei "Oedip" şi, implicit, în istoria muzicii româneşti. Sunteţi conştient de acest fapt?

Nu chiar... nu m-am gândit niciodată la asta, dar e frumos să o auzi. Simt o responsabilitate mare de fiecare dată când lucrăm şi asta pentru că noi suntem cei care prezentăm unui public nou o operă de geniu. Nu e foarte diferit de o altă seară în teatrul de operă în care dirijez "Nunta lui Figaro", de exemplu, pentru că de fiecare dată încerc să conştientizez că în sală sunt oameni care nu au mai fost până acum la acest spectacol, sau la un spectacol de operă în general. Este una dintre bucuriile noastre: în fiecare seară putem recrea ceva, putem să o luăm de la capăt. Simt această responsabilitate în orice proiect, în fiecare seară în care sunt pe scenă.

Aveţi deja planuri pentru alte reprezentaţii ale operei "Oedip" sau pentru alte lucrări semnate de compozitori români?

Nu este nimic sigur deocamdată. Îmi doresc să dirijez o lucrare de Dan Dediu; îl consider un compozitor extrem de interesant. M-aş bucura dacă "Oedip" ar fi mai des interpretată şi m-aş bucura şi mai tare dacă aş putea să o dirijez din nou la un alt teatru.

Avem o producţie fantastică la Covent Garden cu Oedip, în care evoluează o garnitură de solişti remarcabili. Corul şi orchestra sunt pe măsură. Astfel că vă invit să fiţi alături de noi şi să ne bucurăm împreună de această lucrare extraordinară.