ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Aurelia Vișovan despre Premiul Fanny Mendelssohn obținut la Hamburg

Publicat: luni, 1 Februarie 2016 , ora 16.23

Tânăra pianistă Aurelia Vișovan a obținut, alături de clarinetista Vera Karnen și contrabasistul Dominik Wagner, Premiul "Fanny Mendelssohn" la Hamburg, oferit în acest an pentru prima dată. Aurelia Vișovan s-a născut în 1990, a studiat la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca iar în 2011 a fost admisă la Universitatea de Arte din Viena, oraș în care locuiește în prezent. În 2013, pianista a debutat în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând Concertul nr.2 de Ceaikovski, alături de “Das Sinfonie Orchester Berlin” sub conducerea dirijorului Stanley Dodds. Printre cele mai recente premii se numără Premiul I la Concursul de Pian „Hildegard Maschmann” din Graz, în 2014 și Premiul I la Concursul Internațional de Pian „Ciudad de Huesca”, Spania, în 2015. Detalii despre premiul "Fanny Mendelssohn" aflați de la Aurelia Vișovan:

Am participat la Hamburg la finala unui concurs pentru tineri artiști. Eu am participat într-o formație de muzică de cameră împreună cu doi colegi din Viena, o clarinetistă și un contrabasist, însă concursul nu era neapărat de muzică de cameră. Era mai degrabă un concurs de proiecte. Ceilalți finaliști au fost instrumentiști din diferite părți ale lumii.

Ideea concursului era ca fiecare să își găseacă o tematică, pe baza căreia să își aleagă repertoriul pentru finală și pentru întreg concursul, iar tematica noastră a fost una foarte interesantă și de actualitate. Am dorit să facem legătura între cultura nostră și cultura țărilor în care momentan există conflicte politice. Așa că - după multe email-uri scrise și multe legături cu ambasadele - am găsit compozitori din țările în care există momentan conflicte politice, compozitori care s-au refugiat în Vest. Am făcut rost de sponsorizări și i-am plătit pentru a scrie lucrări pentru pian, clarinet și contrabas. Așa că noi am interpretat la Hamburg lucrări de compozitori austrieci, plus o lucrare de un compozitor afgan, o lucrare de un compozitor sirian și o lucrare de un compozitor din Crimeea.

Totul a fost foarte emoționant și în același timp interesant, pentru că doi muzicieni sirieni au venit la Hamburg, au cântat într-una dintre piese cu noi, deci a fost un dialog adevărat și avem în proiect să continuăm acest tip de colaborare și să încercăm să construim legături între țările noastre. Am câștigat o înregistrare cu casa de discuri Berlin Classics care urmează să se întâmple peste patru luni și o serie de recitaluri, 10.000 de Euro și sperăm să meargă totul înainte așa bine cum a început.


Ce proiecte mai ai în viitorul apropiat?

O serie de concerte în Franța, Germania, Portugalia, în următoarele luni. Urmează de asemenea să înregistrez primul meu CD solo. E un CD pe fortepiano și pe pian, vor fi patru piese înregistrate, fiecare pe un alt tip de instrument. Un proiect foarte interesant, care sper să fie gata până în iunie.

Interviu realizat de Andreea Chiselevi