Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Filarmonica 'Paul Constantinescu' Ploiești invită publicul la 'Hot Jazz Summit'

Publicat: luni, 23 Noiembrie 2015 , ora 12.17

Începând de joi, 26 noiembrie, la Ploiești se va desfășura ediția din 2015 a 'Hot Jazz Summit'. Timp de patru seri, de joi până duminică, publicul este invitat la o serie de concerte susținute de Orchestra Filarmonicii din Ploiești, Sorin Zlat Trio, Luiza Zan & Sebastian Spanache Trio sau Big Band-ul Radio. Despre ediția din acest an a festivalului ne-a vorbit Vlat Mateescu, directorul Filarmonicii "Paul Constantinescu".


Tradiția continuă la Ploiești. La finalul acestei săptămâni, publicul este invitat la Filarmonica "Paul Constantinescu" pentru o nouă ediție a Festivalului Hot Jazz Summit. Cum decurg pregătirile pentru această serie?

Am intrat în linie dreaptă pentru Festivalul internațional de jazz de la Ploiești, care va avea loc în perioada 26-29 noiembrie. Este un festival în care ne-am pus foarte multă speranță, ținând cont acesta s-a mutat încă de anul trecut sub tutela Filarmonicii "Paul Constantinescu" după ce, timp de opt ani, a fost organizat de Teatrul "Toma Caragiu" și încercăm cel puțin să păstrăm această ștachetă, acest nivel extraordinar la care colegii noștri l-au adus. Vom invita formații în special din România, pentru că ne dorim foarte mult să promovăm artiști de valoare din România. Este vorba despre Irina Sârbu Band, despre Luiza Zan, Sorin Zlat Trio, Nicu Patoi, Berti Barbera, Răzvan Cojanu Band și, nu în ultimul rând, Big Band-ul Radio avându-l ca solist pe Ion Baciu Jr.. Este, repet, un eveniment în care noi am investit foarte multe resurse atât materiale, cât și din punct de vedere organizatoric. Sperăm să iasă ceva foarte bun!


Primul concert va fi susținut chiar de Orchestra Filarmonicii din Ploiești. Cum s-au pregătit muzicienii pentru această primă manifestare din cadrul Hot Jazz Summit?

Este un eveniment, zicem noi, emblematic, pentru că suntem la Filarmonică și Orchestra Simfonică va susține un concert de jazz simfonic, un concert ieșit din comun. Este vorba de un concert unde-i vom avea ca invitați pe Răzvan Cojanu Band - un trio de jazz cu pian, chitară-bas și tobe. Este un concert în premieră în România; nu s-a mai făcut așa ceva. Au fost reorchestrate piese ale lui Gershwin - Un american la Paris, Porgy and Bess -, dar și standarde de jazz, scrise special pentru acest trio și orchestra simfonică.

Așteptăm publicul larg să vadă despre ce este vorba în premieră. Va fi un concert în trei părți. În prima parte vom avea jazz simfonic, în partea a doua - acel trio de jazz împreună cu câțiva invitați, urmând ca partea a treia a concertului să se încheie tot cu jazz simfonic, cu Orchestra simfonică.

Vă invităm în perioada 26-29 noiembrie la Festivalul Internațional Ploiești Hot Jazz Summit. Sperăm să fiți într-un număr cât mai mare alături de noi! Este un eveniment important, de marcă, de tradiție, pentru că în Ploiești a fost, de fapt, primul festival de jazz, în 1969, urmând ca după doi ani și jumătate să fie mutat la Sibiu. Continuăm tradiția și sperăm ca publicul din Ploiești, din Prahova, din România să fie alături de noi.


Interviu realizat de Lucian Haralambie