Simfonia fantastică, celebra creaţie a lui Berlioz, dirijorul vienez Sascha Goetzel, Jan Mráček, tânărul violonist ceh de doar 24 de ani, distins în 2014 cu premiul I la Fritz Kreisler International Violin Competition - Viena şi singurul concert pentru vioară semnat de Brahms sunt elementele reunite în evenimentul prezentat vineri, 5 iunie, începând cu ora 19.00, de Orchestra Naţională Radio. Despre colaborarea cu ansamblul simfonic mare al Radioului, Sascha Goetzel a declarat:

Un dirijor şi o orchestră trebuie să dezvolte o relaţie în timp, pentru că doar aşa pot crea experienţe muzicale uimitoare. Este la fel de important şi pentru public să simtă această legătură. Cu cât un dirijor vine mai des şi lucrează cu acel ansamblu, cu atât mai mult se dezvoltă o încredere din partea ambelor părţi. E aproape la fel ca o relaţie dintre doi oameni, ei se întâlnesc pentru prima dată, vorbesc, încearcă să afle ce simte cel de lângă el. La a doua întâlnire deja ştiu câte ceva unul despre celălalt şi tot aşa. Relaţia mea cu Orchestra Naţională Radio a început în urmă cu doi ani şi acum chiar ne cunoaştem mai bine, avem şi mai multă încredere unii în ceilalţi şi propunem călătorii muzicale mai interesante.

Se discută de foarte multe ori despre faptul că în momentul în care un dirijor alege să preia şi o funcţie de conducere, acesta nu mai are la dispoziţie atâta timp pentru a desfăşura în paralel şi o activitate concertistică bogată. Nu este însă şi cazul dumneavoastră. Care este secretul, cum reuşiti să obţineţi acest echilibru?

Eu sunt un dirijor! Sunt acolo pentru muzicieni, în primul rând. Atunci când sunt în faţa lor trebuie să îi conving de faptul că viziunea mea este una corectă, doar aşa ne dezvoltăm împreună. Partea de administraţie este cu totul diferită. Ca muzician sunt de părere că ele trebuie să fie clar distincte. La Orchestra Filarmonică Borusan din Istanbul sunt director artistic şi dirijor principal, astfel că sunt ferit cumva de partea administrativă pură. Eu doar prezint ţelul artistic pe care mi-l doresc şi propun cum ar trebui să lucrăm pentru a-l atinge. Aceasta este viziunea pe care cred că ar trebui să o aibă un dirijor care este şi director artistic pentru orchestra pe care o păstoreşte. Dacă acea viziune nu există, atunci ansamblul are de suferit. Trebuie stabilit foarte clar: "ce avem de făcut, ce vrem să realizăm. În regulă, acesta este ţelul nostru, pentru asta trebuie să muncim împreună."

Ajungem la concertul din această seară. Propuneţi două lucrări foarte cunoscute: Simfonia fantastică de Berlioz şi Concertul pentru vioară semnat de Brahms, cu un tânăr solist - Jan Mráček. Cum s-a ajuns la structura acestui program?

Jan a câştigat în 2014 premiul I la concursul Fritz Kreisler din Viena; aşa l-am cunoscut. Este un solist tânăr, foarte sensibil. Apare o nouă generaţie de solişti, de până în 30 de ani. Sunt diferiţi de generaţia celor care au acum 40 de ani, să spunem. Sunt foarte sensibili, pare că nu simt deloc presiunea unei cariere, ci doar îşi doresc să transmită ceva prin ceea ce fac. Foarte mulţi nu sunt deloc egoişti, nu sunt interesaţi să fie celebri, ci doar vor să prezinte o muzică de foarte bună calitate. Jan este unul dintre ei; am colaborat deja pentru alte concerte şi a fost extraordinar. Este, cum spuneam, foarte sensibil şi întotdeauna încearcă să înveţe ceva. De câte ori este cu orchestra nu încearcă să impună ceva, ci să găsească echilibrul între el şi ansamblu. Mă bucur că va evolua pe această scenă şi că publicul din România are şansa de a asculta şi un model de interpretare al tinerei generaţii.

Lucrările pe care le-am ales au ceva în comun. Sunt două dintre cele mai importante pagini ale secolului XIX. Concertul pentru vioară şi orchestră de Brahms este considerat cel mai reprezentativ din perioada romantică după cel scris de Bruch, care deschide o nouă perioadă pentru lucrările solistice din punct de vedere al aranjamentelor, al culorilor sau al dialogurilor între solist şi orchestră. Poate fi considerat şi o simfonie pentru vioară solo şi orchestră. La fel este şi în cazul Simfoniei Fantastice în ceea ce priveşte instrumentaţia. Se poate vorbi şi de programatism în cazul lucrării lui Berlioz. Cum spuneam, este una dintre cele mai reprezentative lucrări ale secolului al XIX-lea. După apariţia Simfoniei Fantastice lumea muzicală clasică s-a schimbat, afirmaţie valabilă şi pentru Concertul de Brahms. De aceea am vrut să prezint şi publicului aceste lucrări cu un impact puternic asupra muzicii clasice a acelor vremuri.