În cadrul Festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, ediţia a 25-a, Orchestra de Cameră Radio concertează miercuri, 27 mai 2015, în studioul "Mihail Jora" sub bagheta lui Gheorghe Costin - dirijor al Filarmonicii "Banatul" din Timişoara. Solişti serii vor fi violoncelistul Mircea Marian şi percuţionistul Alexandru Matei. În program sunt incluse creaţii semnate Ulpiu Vlad, Adrian Iorgulescu, George Balint, toate în primă audiţie absolută şi o lucrare de Wolfgang Rihm, în primă audiţie românească. Despre acest concert ne-a vorbit dirijorul Gheorghe Costin.

Ce înseamnă Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi acum, spre deosebire de primele ediţii, cele de la începutul anilor '90. Cum le vedeţi dumneavoastră pe cele de atunci?

Ca un arc peste timp. Sunt 25 de ani… Îmi aduc aminte cu drag de primele ediţii, cu atât mai mult că la cea de-a treia ediţie am participat şi eu în mod direct, chiar la închiderea Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi, când am avut bucuria şi plăcerea să dirijez Orchestra Naţională şi Corul "Antifonia" din Cluj într-un concert cu lucrări de Xenakis, compozitorul fiind de faţă. Noi l-am aniversat atunci, împlinise 70 de ani de viaţă, şi au fost trei lucrări consistente, dificile şi foarte bine cântate de ambele ansambluri.

Iată, acum întorcându-mă după 22-23 de ani, în ultimele trei ediţii - 23, 24 şi 25, jubiliară de anul acesta - am participat consecutiv cu Orchestra de Cameră Radio, un ansamblu minunat. Acest an e unul care încununează poate toţi ce 24 de ani de dinainte, cu muzici foarte interesante, muzici foarte bine interpretate. Sunt foarte mulţi interpreţi care sunt şi compozitori şi asta nu e puţin lucru.

De ce e important să existe un astfel de festival în viaţa muzicală românească?

Este, în primul rând, un loc, o zonă, o oază în această nebunie în care trăim noi, a vitezei, oarecum şi a nesiguranţei, dacă se poate să spun aşa. Faptul că autorii, compozitorii îşi pot asculta lucrările lor e foarte important pentru ei, pentru că acum, sigur, cu toată tehnologia asta… este minunată, dar electronica nu este muzică, nu este sentiment. Sentimentul porneşte de la a privi un om în ochi şi nu a privi tableta sau computerul. Cu asta am spus foarte mult. De ce e important? Să ştiţi că nu numai în Bucureşti se întâmplă acest fenomen al interpretării muzicii contemporane. Se face şi la Filarmonica din Timişoara; acolo este celebrul trio Contraste, un ansamblu care funcţionează de 30 de ani. La Iaşi, iarăşi la Cluj… sunt deci aceste pâlcuri în România unde se întâmplă astfel de fenomene, în care sunt interpretate creaţiile muzicii contemporane fie de la noi, fie din altă parte.

În această seară propuneţi un program alcătuit din patru lucrări. V-aş ruga să-mi vorbiţi despre fiecare dintre ele. Câteva detalii…

În program avem două concerte - un concert pentru violoncel şi unul de percuţie. Cel de violoncel este scris de Ulpiu Vlad - Anemone II, iar celălalt este al compozitorului Adrian Iorgulescu - un concert pentru percuţie, pian (pianul are un rol foarte important în acest concert) şi orchestră de coarde. Este şi un clarinet la debutul părţii a doua şi tot clarinetul încheie şi partea a doua. La percuţie este Alexandru Matei, un minunat percuţionist. Concertul pentru violoncel este monopartit, un monolit, interpretat de Mircea Marian, un merituos violoncelist, care m-am bucurat să aud că acum este angajatul Radioului, ca solist al Orchestrei de Cameră Radio. Asta spune foarte multe.

Celelalte două lucrări din programul nostru… Istorie de George Balint, o lucrare revizuită pentru trei suflători - flaut, oboi, clarinet - şi orchestră de coarde în care este un aranjament mai special, un aranjament în formă de arc - cinci viori, trei viole, două violoncele şi un contrabas; din nou o lucrare monolit. O piesă a unui compozitor german - Wolfgang Rihm - o schiţă după Schubert, se numeşte Erscheinung - fenomen, apariţie în traducere liberă; o lucrare scrisă pentru nouă cordari - 3 viori, 3 viole, 3 violoncele; o lucrare foarte bună în opinia mea. Am înţeles că a fost des interpretată pe scenele europene.

Eu cred că ar trebui să nu uităm că trăim în această lume, în contemporaneitate. Una este să stai acasă, să asculţi un CD sau un DVD sau să urmăreşti un concert pe YouTube şi e cu totul altceva să stai la sala de concert şi să asculţi, să fii în acel ambient al artiştilor, să respiri acel aer cu ei, să trăieşti alături de ei, să simţi că această muzică este dăruită ţie ca public şi, aşa cum spunea şi Sergiu Celibidache, care nu era adeptul imprimărilor după cum bine se ştie, muzica se creează în sala de concerte, este unică şi irepetabilă.