Concertul de vineri, 3 aprilie 2015, al Orchestrei Naţionale Radio este o bună ocazie de a urmări doi invitaţi de marcă ai ansamblului. La pupitru se va afla dirijorul Julien Salemkour, iar în postura de solistă va evolua Mirabela Dina. Despre colaborarea cu ansamblul simfonic mare al Radioului, pianista a declarat:

Am fost surprinsă pozitiv şi este o orchestră minunată, care cântă foarte închegat împreună, care răspunde foarte mult la ceea ce dirijorul cere, iar Julien Salemkour este un adevărat profesionist. Lucrează amănunţit, foarte amănunţit chiar, şi ştie exact ce vrea. Consider că este o colaborare absolut pozitivă.

Propuneţi cel de-al doilea concert de Johannes Brahms. De ce aţi ales această lucrare?

Pentru că e concertul meu preferat! Dintotdeauna mi-a plăcut. Eram copil şi-l ascultam pe profesorul meu de atunci, pianistul Mihai Ungureanu, cântând şi eram înnebunită. Visam la concertul acesta zi şi noapte; l-am auzit mai des, chiar în interpretarea lui, şi simţeam că e exact pe lungimea de undă a sufletului meu. Până în ziua de azi nu s-a schimbat nimic. Din punct de vedere emoţional este cu totul altceva decât dacă aş cânta în oricare alt loc; pentru că aici m-am născut, pentru că aici îmi sunt rădăcinile, pentru că am şi-mi regăsesc prieteni de-o viaţă cu care poate un an nu vorbim, nu avem nici un fel de contact, iar când ne vedem e ca şi cum ne-am fi despărţit cu o zi înainte şi asta, sigur, este o senzaţie extraordinară. Şi, nu în ultimul rând, şi faptul de a veni şi de a-ţi vorbi limba ta, de a comunica în limba ta este un aspect foarte important, care te face să te simţi bine.

Desfăşuraţi şi o activitate pedagogică atât prin masterclass-uri în ţară, cât şi la Koln. Cum sunt studenţii zilelor noastre? Cum sunt tinerii muzicieni de astăzi?

Foarte diferiţi. Depinde şi din ce parte a lumii vin, bineînţeles. În general, percepţia e foarte diferită. Cineva care e în Germania poate că are alt gen de atenţie sau, pur şi simplu, de percepţie faţă de cineva care vine din Rusia - e alt aproche faţă de instrument şi faţă de muzică în general. Mi-e greu să descriu exact, nu vreau să intru nici în şabloane, să spun că, da, un chinez vede aşa şi un român vede altfel… nu, nu e vorba de asta, dar e vorba totuşi de un background pe care fiecare îl aduce cu el în momentul când vine şi, bineînţeles, de nivelul la care se găseşte. Am avut chiar la începutul lunii martie un masterclass la un gimnaziu din Germania. Ceea ce noi cunoaştem dintotdeauna, cum erau la noi liceele de artă, sau de muzică mai precis înainte de '89, în Germania nu există decât câteva în toată ţara. Unul dintre ele este în Montabaur şi acolo am fost invitată să dau un masterclass o zi întreagă, cu copii extrem de talentaţi, între 14 şi 18 ani. Pot să spun că nivelul era extrem de ridicat; sunt viitorii studenţi cei care ies din astfel de gimnazii.

Aţi vorbit de background-uri. Care este background-ul muzicienilor români? Prin ce se individualizează ei?

Este o bază foarte solidă, în general, cea care se pune aici - şi stilistic, şi din punct de vedere al seriozităţii faţă de studiul zilnic. În Germania e foarte la modă această mentalitate - dacă copilului meu nu-i face plăcere să studieze la un instrument, atunci eu nu-l oblig; nu trebuie să obligi pe nimeni, pentru că, după aceea, se va răsfrânge împotriva lui, dar în România, cine se hotărăşte să cânte la un instrument, să facă muzică, eu zic că ştie ce-l aşteaptă şi, mai ales, se ţine de această disciplină de care este nevoie pentru un astfel de drum.

M-aş bucura să salut şi să recunosc cât mai mulţi din vechii mei prieteni bucureşteni în cadrul concertului care va avea loc în Sala Radio, la ora 19.00.