Duminică, 29 martie 2015, a urcat pe scena Sălii Radio într-un concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism, iar săptămâna aceasta publicul are ocazia să îl urmărească în postura de solist al Filarmonicii "George Enescu". Violonistul Remus Azoiţei, protagonistul acestor manifestări, ne-a vorbit despre activitatea sa din această perioadă.

Duminică aţi evoluat în concertul "Suflet în culori" iniţiat de Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi Asociaţia Help Autism. De ce aţi acceptat această invitaţie?

A fost un concert atipic pentru că menirea lui a fost de a strânge fonduri pentru copiii cu autism, copii care sunt marginalizaţi şi uitaţi. Cineva trebuie să se aplece asupra lor şi dacă nouă, artiştilor, ne-a dat Dumnezeu minte şi putere să facem muzică şi ne-a dat succes în viaţă, mi s-a părut normal să întoarcem privirile şi către copiii care poate nu au asemenea şanse în viaţă. Ni s-a părut un lucru normal.

Săptămâna aceasta este una pe care o petreceţi în România, pentru că joi şi vineri sunteţi solistul Filarmonicii "George Enescu". V-aş ruga să-mi vorbiţi despre colaborarea cu aceşti muzicieni şi cu dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi.

Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi m-a văzut crescând. De la liceu mi-a urmărit toate etapele de evoluţie şi mi-e ca un tată artistic. Îmi face o mare plăcere să cânt Concertul de Paganini, nr.1 în Re major, la Ateneu. Desigur, Ateneul este o a doua casă pentru mine. Mă simt foarte bine acolo. Orchestra Filarmonicii este ca o familie extinsă a mea. Am foarte mulţi colegi de şcoală, de Conservator acolo; am crescut împreună şi mă întorc acasă, într-un fel.

Aceste concerte sunt foarte dure. Este foarte greu să cânţi acasă. Şi la Bucureşti am publicul meu, care este foarte exigent şi ştiutor şi ştacheta trebuie ţinută întotdeauna foarte sus; mai ales la Bucureşti. Mi-e mult mai uşor să cânt la Londra, cu orchestre de acolo şi în sălile mari de acolo, decât la Bucureşti. Acesta este adevărul.

Pentru un violonist, întotdeauna a cânta Concertul nr.1 de Paganini este un efort suprem şi o recunoaştere a posibilităţilor muzicale şi tehnice mai ales. Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la moartea lui Paganini şi am simţit o nevoie lăuntrică de a scoate acest concert de la naftalină. Cu cât studiez mai mult, cu cât îl cânt mai mult, cu atât îmi dau seama că este o lucrarea foarte valoroasă şi mă identific pe undeva cu el.

Abia aştept joi şi vineri să arăt ce pot şi să ofer acest concert minunat tuturor celor prezenţi în sală. Sper din toată inima ca toţi doritorii să prindă bilet şi să asiste la acest concert minunat.