Din nou faţă în faţă cu artistul înaintea concertului de sâmbătă, 18 octombrie 2014, de la Clubul Ţăranului Român - concert în cadrul căruia este prezentat cel mai recent album al său, apărut sub egida 7 Dreams Records. Se numeşte Misterioso - vom afla de ce - şi reprezintă fructificarea unui concert susţinut de Nicolas Simion, la instrumente de suflat şi de pianistul Mal Waldron, în iunie 1998 la Zürich, ce a fost parte dintr-un turneu mai amplu. De ce se cheamă Misterioso, ce conţine acest disc şi de ce aţi ţinut să fructificaţi exact acest concert?

Piesa în sine, Misterioso, îi aparţine compozitorului şi pianistului american Thelonious Monk, cu care Mal Waldron era bun prieten şi care era un admirator al muzicii lui Monk. În majoritatea concertelor cântam câte o piesă, două de Monk. A fost unul dintre ultimele noastre turnee, în 1998, am cântat în Elveţia, Austria, Germania şi am ajuns şi în Luxemburg. Acest concert în Zurich a fost imprimat live şi este un document al colaborării noastre. Mai avem câteva CD-uri apărute în Germania, la Casa de discuri Tutu, în duo şi în cvartet.

Poate ar trebui insistat asupra acestui nume de artist pe care, în mod sigur, îl preţuiţi foarte mult. Spuneaţi că a fost unul dintre ultimele turnee din care aţi ales şi acest concert. Era mult mai în vârstă, probabil, Mal Waldron...

Da. Avea pe vremea aceea în jur de 72-73 de ani...

Ce vă leagă de el? Cum vi-l amintiţi? Din pozele pe care le-aţi inserat în broşura CD-ului pare un domn boem, foarte prezentabil…

Era un gentleman de felul lui...

… un fumător…

Îi plăcea să fumeze cigarillos. A fost unul dintre ultimii acompaniatori ai lui Billie Holiday. A cântat cu Charles Mingus, i-a dedicat o compoziţie care a devenit celebru lui John Coltrane - Soul Ice. La începutul anilor '70 s-a stabilit în Europa - mai întâi în Germania şi apoi la Bruxelles. Ca pianist nu era un virtuoz, în schimb era foarte muzical, era foarte creativ. Ştia să acompanieze, să susţină solistul şi cu mijloace minimale reuşea să creeze o bază armonică şi o bază ritmică ideale. Puteai să te desfăşori… te asculta. Niciodată nu mi-a impus să cânt într-un anume fel. De multe ori îl întrebam ce părere are, ce-aş putea să mai îmbunătăţesc şi-mi zicea să fiu eu însumi şi să cânt ceea ce aud.

Clasici, pe acest disc, autorii de piese… şi la propriu, dacă ne gândim la o temă din a treia simfonie de Johannes Brahms. Alţi clasici - Charles Mingus, Thelonious Monk pe care l-aţi amintit şi Miles Davis… sunt şi compoziţii semnate de dumneavoastră şi de Mal Waldron. Cum alcătuiţi aceste playlist-uri?

Practic, aproape la fiecare concert se schimba câte ceva. Aveam un repertoriu de 20-30 de piese, eu încercam să mai aduc câte ceva nou, câte o compoziţie pe care i-o propuneam sau câte o temă pe care mi-aş fi dorit să învăţ s-o cânt cu el. Am cântat foarte multe balade. Şi el avea o preferinţă pentru Monk, pentru Mingus, pentru Duke Ellington şi pentru Miles Davis… şi atunci, în fiecare program, în fiecare concert aveam cel puţin o piesă-două din repertoriul american.

Mult succes cu prezentarea acestui CD, care arată şi foarte bine, ca toate discurile pe care le semnaţi şi vă dorim să aveţi un public numeros sâmbătă, 18 octombrie, la Clubul Ţăranului Român, când veţi cânta cu chitaristul Sorin Romanescu.

Da. La ora 20,00!