ACUM:
13.00
De ieri și de azi din arhiva Orchestrelor Radio

Urmează: 14.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 14.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul RADIRO - Interviu cu pianistul Jan Simon

Publicat: miercuri, 6 August 2014 , ora 14.35
În 22 septembrie, de la ora 19, pe scena Sălii Radio va urca pianistul Jan Simon, alături de Orchestra Radiodifuziunii Cehe din Praga, dirijată de Tiberiu Soare. Jan Simon, născut în 1966 într-o familie de muzicieni, este din 2012 directorul ansamblurilor, festivalurilor și concursurilor organizate sub emblema Radiodifuziunii Cehe, însă își continuă și cariera concertistică. La București va interpreta Concertul op.33 pentru pian și orchestră de Antonin Dvorak. Se prefigurează o seară deosebită, pentru care biletele pot fi achiziționate la www.bilete.ro.


Ați început studiul pianului sub atenta îndrumare a tatălui dvs. Primele lecții cu el v-au convins că acesta este instrumentul potrivit pentru dvs?

Sincer, pe atunci nu eram convis că voi urma această carieră. Studiam pianul pentru că asta își dorea tatăl meu - să am o bogată activitate extracuriculară. În copilărie îmi doream să fiu astrolog sau fizician; m-am hotărât mult mai târziu că voi fi muzician.


Valentina Kameníková, Ivan Moravec, Homero Francesch și James Tocco - sunt profesorii care v-au îndrumat. Cum au contribuit ei la ascensiunea dvs?

Valentina Kameníková, pianistă din Rusia și studenta lui Heinrich Neuhaus, este cea care mi-a insuflat dragostea pentru pian. Era un pedagog extraordinar, m-a făcut să înțeleg ce pot face cu acest instrument, cum să-l stăpânesc. Din păcate, în 1989, ne-a părăsit, astfel că a trebuit să îmi găsesc un nou profesor. În 1990 am obținut o bursă care mi-a dat șansa să studiez un an cu Homero Francesch - un pedagog și un pianist foarte înțelept care în prezent predă la Universitatea din Zurich. Deși a fost o perioadă scurtă, mi-a folosit foarte mult; mi-a marcat semnificativ cariera. A urmat James Tocco. Cu el am studiat la Academia de Arte din Lübeck, Germania. Ne cunoșteam deja de la concursurile la care participasem și pe care el le-a jurizat. A fost o șansă importantă pentru că nu am studiat doar pianul, ci artele în general. James Tocco nu este doar un mare pianist, ci un artist în adevăratul sens al cuvântului. E un om interesant, o mare personalitate. Ivan Moravec este o legendă a școlii pianistice din Cehia; este singurul muzician ceh care s-a clasat în primii 100 pianiști ai secolului al 20-lea în ierarhia stabilită de cei de la Steinway. Orele petrecute cu el erau adevărate cursuri de măiestrie. Cu el profesor, am absolvit Academia de Arte din Praga; a fost ceva unic. El mi-a îndreptat atenția și spre calitatea sunetului pe care îl produc. Din acest punct de vedere, cu Ivan Moravec am lucrat foarte mult.


Spuneați că studiile cu Valentina Kameníková v-au convins că acesta este drumul potrivit pentru dvs. Vă amintiți primul lucru pe care vi l-a spus?

Cred că aș complica foarte mult lucrurile dacă aș spune asta la radio. Era foarte directă. Pentru cineva care nu o cunoștea ar fi fost, probabil, foarte greu să-i accepte sfaturile din prima clipă. Ea m-a făcut să înțeleg că nu trebuie să ascult neapărat ce îmi spune profesorul, ci să acord o mai mare atenție mâinilor, gândurilor mele… în general să mă comport foarte natural în fața pianului, să îmi "ascult" corpul.


Revenind la tradiția muzicală din familia Simon: tatăl dvs este compozitor și dirijor. V-ați simțit vreodată atras de aceste activități, paralel unei cariere solistice?

Am absolvit aceeași școală ca tatăl meu, la o diferență de aproape 40 de ani. Cu toate acestea, am avut aceiași profesori. Diferența ar fi că el a studiat pianul cu Frantiček Rauch. Tata a fost mereu alături de mine. A fost pedagogul meu de-o viață. La fiecare concurs de pian m-a însoțit. Lucrul cel mai important pe care l-am învățat de la tata a fost felul în care să citesc o partitură; nu doar ca un interpret, ci ca un compozitor. Mai simplu spus, m-a învățat care este diferența dintre ce e scris și ce se aude; că muzica nu stă în două note alăturate, ci în relația dintre ele. Astfel am realizat de ce e nota aceea acolo, nu doar că ea e scrisă.


Cum ați primit invitația de a participa la cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional RadiRo?

Toți directorii orchestrelor radio se întâlnesc la fiecare doi ani în cadrul unui seminar organizat de Uniunea Europeană de Radio. În 2013 noi am găzduit această întâlnire și am organizat concertul de deschidere a Festivalului Prix-Bohemian Radio. Și atunci am fost solistul Orchestrei Simfonice Radio din Praga. I-am cunoscut pe organizatorii festivalului RadiRo acolo și atunci am discutat pentru prima dată despre participarea noastră și despre introducerea concertului de Dvorak în programul de la București.


Ce ști
ți despre viața muzicală românească?

Nu cunoaștem foarte multe lucruri în detaliu; în schimb urmărim activitatea soliștilor români în afara granițelor. Orchestra noastră a avut șansa să concerteze în urmă cu 4 ani cu Radu Lupu solist; se întâmpla în 2010, în cadrul ediției de atunci a festivalului din Praga. Urmărim cu interes concertele din România care ne sunt oferite prin intermediul Uniunii Europeane de Radio. Știm imensa istorie a Festivalului Internațional "George Enescu". Un muzician român prezent recent pe scenele din Cehia a fost Ion Marin, cel care a dirijat Orchestra Simfonică Radio Praga în cadrul unui concert omagial Antonin Dvoűák, care l-a avut ca solist pe violonistul Ivan źenatę. Muzica românească face și ea parte din viața noastră, dar nu la nivelul muzicii germane sau poloneze, să spunem.


Ați amintit de concertul dirijat de Ion Marin; în cadrul Festivalului RadiRo veți colabora cu Tiberiu Soare. Ce știți despre activitatea lui și cum descrieți dialogul cu muzicienii români?

Nu îmi place să judec un muzician după naționalitatea sa: român, ceh, german, american… muzica este un limbaj universal. Mai importantă este legătura dintre muzicieni. Poți avea un dirijor foarte bun care însă nu poate lucra cu o anumită orchestră. La fel e și în cazul solist-orchestră. Nu depinde de țara lor de proveniență. Pe Tiberiu Soare l-am urmărit chiar în Praga și mărturisesc faptul că suntem foarte nerăbdători să lucrăm împreună. Atunci a dirijat Orchestra Simfonică din Praga. Ne-a plăcut foarte mult ce a prezentat și așteptăm cu interes repetițiile de la București și bineînțeles concertul. Va fi o adevărată experiență să vedem care sunt ideile sale, mai ales în ceea ce privește Simfonia I de Gustav Mahler. Spun asta gândindu-mă la ultimul concert al nostru condus de Ion Marin. Fiind o manifestare omagială Antonin Dvoűák, programul a fost în totalitate alcătuit din lucrări semnate de compozitori cehi. Am fost surprins să văd cât de receptivi au fost membrii orchestrei. Ion Marin a venit cu o cu totul altă viziune asupra lucrărilor, unele pe care orchestra le poate cânta, fără să fiu înțeles greșit, și fără un dirijor. Ansamblul a fost încântat, astfel că în stagiunea următoare Ion Marin se va afla din nou la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio din Praga și sunt sigur, după ce l-am văzut și pe Tiberiu Soare dirijând, că așa va fi și în cazul lui, după concertul de la București.


Veți intepreta, în Festivalul Internațional RadiRo, Concertul în sol minor pentru pian și orchestră de A. Dvoűák. De ce ați ales această lucrare?

După cum știți probabil, acest concert nu este unul interpretat foarte des. Nu foarte mulți pianiști îl includ în repertoriul lor, deși Dvorak este un compozitor foarte des ales pentru a alcătui un program. Poate și pentru că acest concert nu se încadrează în repertoriul care îl definește pe Antonin Dvorak. L-am cântat pentru prima dată în 1998; nu eram sigur, atunci, că va fi o lucrare la care mă voi întoarce. E un opus foarte dificil, din punct de vedere tehnic; este foarte clar că Dvorak nu a fost pianist, că nu înțelegea la fel de bine acest instrument precum vioara sau violoncelul. Partea solistică este dificilă, cum spuneam; nu știu cât se simte în sală. În timp însă am descoperit ce ascunde acest concert. Nu este unul tipic, care să scoată în evidență solistul; nu el are prim-planul. Dvorak a imaginat totul ca un întreg - pianistul și orchestra transmit un mesaj aparte celor prezenți în sală. L-aș numi mai degrabă o simfonie concertantă și nu un concert pentru pian și orchestră. Muzica este cea mai importantă. Nu este la fel de cunoscut ca cel pentru vioară sau cel pentru violoncel, ambele incluse în repertoriul marilor soliști, dar am ales să-l prezint tocmai pentru mesajul pe care îl transmite și cred că ar trebui să fie o lucrare cântată mai des în sălile de concert.


Aveți o amintire specială legată de acest concert?

Înainte să îl cânt pentru prima dată, îmi amintesc că îl ascultam în mai multe versiuni. Întâmplarea a făcut ca, în timp ce mă pregăteam, Sir András Schiff să cânte concertul cu Orchestra Philharmonia din Praga. Mai aveam două luni până la concert și îmi amintesc că eram în sală, îl ascultam pe András Schiff și mi-am spus "Doamne!". A fost o interpretare extraordinară. Într-un fel, m-a stimulat dar m-a și speriat foarte tare, pentru că m-am gândit că în două luni nu pot ajunge la aceeași performanță. Chiar și după ce am susținut eu concertul, am fost foarte conștient că mai am nevoie de ani până când mi-l voi însuși, până voi atinge o variantă interpretativă care să mă mulțumească. E clar că nu trebuie doar eu să fiu împăcat cu o anume abordare; publicul e cel care are ultimul cuvânt, el iți spune dacă e în regulă sau nu. Dar tu, ca solist, trebuie să fii conștient că ceea ce prezinți e cea mai bună variantă.


Cum apreciati organizarea unui astfel de festival, al orchestrelor radio, în climatul muzical actual?

Sunt de părere că este o idee superbă. Am încercat să facem ceva asemănător în Praga în urmă cu 5 ani cu Festivalul "Radio Autumn". Am avut atunci invitate Orchestrele Simfonice Radio din Leipzig, Hilversum și Budapesta. Nu am putut obține o sponsorizare pentru cea de-a doua ediție. Mă bucur că Radio România a continuat această idee și mai ales la acest nivel; vor concerta, în ediția a doua a Festivalului Internațional RadiRo, Orchestra Națională a Franței, Vassily Sinaisky sau Nikolaj Znaider. Ați reușit să organizați un festival excepțional. În zilele noastre e foarte dificil să obții sumele necesare unui asemenea eveniment, mai ales dacă vorbim despre un festival nou. Dacă ne referim la cele tradiționale, cum ar fi Festivalul Internațional "George Enescu" e ceva mai ușor să reziste, pentru că lumea este obișnuită cu ele, astfel că și sponsorii au o cu totul altă atitudine. Un festival ca RadiRo nu este ieftin, iar publicul ar trebui să aprecieze că în zilele noastre încă se investește într-un asemenea eveniment.


Lucrați în cadrul Radio-ului din Cehia începând cu 2001, la început ca director executiv al Orchestrei Simfonice Radio din Praga, iar din 2012 sunteți director al orchestrelor din cadrul radiodifuziunii naționale din Cehia. Cum îmbinați activitatea de manager cu cea de solist?

E clar că este foarte dificil. Tine foarte mult de cum îmi manageriez timpul și mintea. Nu pot uita primii ani când am fost directorul executiv al Orchestrei Simfonice Radio din Praga. Când eram la birou mă gândeam că ar trebui să studiez și când eram în fața pianului îmi aminteam de ce trebuia să fac la birou. Trebuie să alegi ce vrei - să îți petreci viața cu 88 de clape și să nu faci nimic altceva sau să te implicit și într-o altă activitate. Îi admir pe cei care își pot dedica toata viața unui singur instrument, dar recunosc că eu nu aș putea să fac acest lucru. Susțin concerte de la 18 ani și până în 2001 a fost singura activitate. Am avut ocazia să și predau, dar nu asta mi-am propus. Funcția de director de orchestră implică o activitate administrativă; pentru unii este plictisitor, dar mie mi se pare necesar. Orchestra trebuie organizată, găsesc fondurile necesare activității, planific turnee… nu e ușor, dar e o muncă, pentru mine plăcută. Faptul că îmi pot desfășura și activitatea solistică în paralel este o bucurie, dar cum spuneam, e nevoie de o manageriere a timpului și a minții foarte exactă. Poate fi obositor, motiv pentru care numărul concertelor a scăzut, dar încă pot fi pe scenă cu programe care îmi fac plăcere. Ambele activități îmi aduc satisfacții.


Ce așteptări aveți de la publicul care va fi prezent în Studioul Mihail Jora?

Voi fi pentru prima data în România. Sunt foarte curios care va fi atmosfera. Abia aștept să cunosc publicul românesc. Mă aștept să trăiască muzica pe care o vom prezenta. Vreau să vină și să se bucure. Îi rog să fie deschiși; știu că este des folosită această expresie, dar muzica este un limbaj universal și am simțit asta de pe fiecare scenă pe care am urcat și mă aștept la același lucru și la București. Vrem doar să știm dacă le-a plăcut sau nu pentru a vedea ce poate fi îmbunătățit. Oricum vom păși cu mintea deschisă în Sala Radio din București.


Interviu realizat de Lucian Haralambie