Week-end-ul 12-14 septembrie 2014, recent încheiat, ne dă prilejul să ne mândrim nu cu unul, ci cu două nume de tineri muzicieni români care sunt pe cale să cucerească scena clasică occidentală: Andrei Ioniţă şi Florian Mitrea sunt laureaţi ai secţiunii violoncel şi, respectiv, pian din cadrul prestigioasei competiţii ARD de la München, Germania. Tânărul violoncelist Andrei Ioniţă a obţinut locul al doilea la secţiunea violoncel, în vreme ce Florian Mitrea a urcat pe poziţia a III-a a podiumului secţiunii de pian. Ambii tineri muzicieni s-au aflat în finală alături de unul dintre cele mai performante ansambluri orchestrale europene: Orchestra Radiodifuziunii Bavareze.

Prestigiosul Concurs Internaţional ARD a ajuns în 2014 la cea de-a 63-a ediţie şi a propus începând cu data de 1 septembrie probe pentru mai multe instrumente: violoncel, pian, percuţie şi cvintet de suflători. Christoph Eschenbach, Natalia Gutman, Mitsuko Uchida, Christoph Tetzlaff, Sol Gabetta, sunt doar câţiva dintre cei care, din 1952 au urcat pe podiumul acestui concurs extraordinar. E uşor de ghicit, aşadar, cărui nivel de exigenţă i-au făcut faţă cu brio cei doi tineri muzicieni români. Concurenţa a fost acerbă, nu a fost uşor de ajuns în finală, însă ambii artişti au reuşit să impresioneze atât publicul, cât şi juriul cu interpretări excepţionale. Amândoi mărturisesc că experienţa de a cânta alături de Orchestra Radiodifuziunii Bavareze a fost extraordinară.

Imediat după anunţarea câştigătorilor, am reuşit să stăm de vorbă cu fiecare dintre cei doi tineri, care ne-au împărtăşit în exclusivitate absolută care au fost emoţiile lor, ce reprezintă aceste victorii pentru parcursul lor profesional, precum şi provocările pe care le-a implicat participarea la acest extrem de prestigios concurs.

Domnule Ioniţă, cum vă simţiţi şi ce reprezintă această distincţie în cariera dumneavoastră?

Andrei Ioniţă: Cel mai mult m-am bucurat că am reuşit să ajung aşa de departe, mai ales în finala acestui prestigios concurs din Germania. M-am mai bucurat să am efectiv şansa de a cânta în această extraordinară sală Hercule, alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze; dar cel mai important pentru mine a fost până la urmă concertul. Nici nu m-a mai interesat rezultatul din finală.

Acest concurs reprezintă în plus, o platformă incredibilă pentru tinerii muzicieni. Probabil îmi va deschide multe uşi, multe oportunităţi.

Cred că deja sunteţi asaltat de tot felul de propuneri. Aţi vrea să ne împărtăşiţi câteva dintre ele?

A. I.: Da. Momentan nu au apărut propuneri oficiale; va trebui să mai stăm aici încă o săptămână. Urmează şi o serie concerte de gală susţinute de câştigători. Există o listă oficială cu invitaţii posibile pentru toţi laureaţii; urmează să fie împărţite, probabil în urma concertelor şi decernării premiilor. Este vorba de invitaţii ca solist cu Orchestra Haier din Frankfurt, Orchestra Radiodifuziunii Bavareze - cele mai mari orchestre şi organizaţii din Germania şi nu numai. A fost incredibil şi alături de Florian Mitrea. Ne-am susţinut psihologic unul pe altul şi a fost foarte frumos că am reuşit amândoi să ajungem aşa de departe.

Dumneavoastră studiaţi de ceva timp în Germania. Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care vi le aduce viaţa de student într-un spaţiu atât de ofertant pentru muzica clasică?

A. I.: Este incredibil ce se întâmplă aici pentru că, după părerea mea, Germania este una dintre puţinele sau ultimele ţări unde publicul vine constant la concerte. În Berlin, unde studiez, se ţin şapte concerte în aceeaşi seară şi se umple sala de fiecare dată. Există acest public foarte, foarte interesat de muzică. Sunt efectiv fani înfocaţi ai muzicii culte! De aceea mă bucur că pot să locuiesc momentan în acest spaţiu, să mă dezvolt aici şi să cânt publicului, pentru că asta este cel mai important. Dacă pot să le ating inimile, pentru mine este cea mai mare realizare.

Domnule Mitrea, în primul rând felicitări pentru premiul obţinut în cadrul prestigioasei competiţii ARD. Ce emoţii aţi resimţit în momentul în care s-a pronunţat numele dumneavoastră ca fiind câştigător al locului al III-lea?

Florian Mitrea:Trebuie să recunosc că am fost foarte surprins când am reuşit să mă calific între foarte mulţi pianişti extrem de talentaţi, extrem de bine pregătiţi. A fost un concurs foarte crud din punctul acesta de vedere. Din vreo 200 de dosare s-au calificat 50 de pianişti în etapa I, după care au fost selectaţi numai 15 în etapa a doua, doar 4 în semifinală, ceea ce a fost un şoc total pentru toată lumea - ne aşteptam să treacă cel puţin 7 - şi, apoi 3 în finală… Pentru mine a fost un vis fie şi numai faptul că am ajuns în finală. Aceasta s-a desfăşurat cu foarte mult fast; eram cu toţii deja obosiţi după un concurs foarte lung; a fost un vis să ajung să cânt pentru prima dată acest concert pe care l-am iubit de foarte mic şi pe care n-am avut niciodată şansa să-l trec în public, mai ales cu o orchestră cum este Orchestra Radioului Bavarez - Concertul de Ceaikovski într-o sală superbă, cea mai frumoasă şi cea mai mare sală de concerte de aici, din München. Sigur că şi premiul mă bucură foarte mult, dar în sine faptul că am ajuns în finala acestui concurs, probabil cam cel mai mare concurs de muzică din Germania, pentru mine a fost suficient.

Care a fost, de fapt, cel mai provocator moment al întregului parcurs al dumneavoastră în cadrul acestui concurs?

F. M.: Etapa I este poate cea mai dificilă pentru toţi. Programul este unul foarte fragmentat, se cântă piese destul de scurte şi destul de puţin în faţa juriului. Practic sunt 20 de minute făcute din bucăţele foarte mici şi trebuie să reuşeşti să convingi un juriu de personalităţi în acest timp foarte scurt. În etapa a II-a deja devine mult mai uşor când ai posibilitatea să te desfăşori într-o sonată clasică integrală, deja acolo poţi să faci o construcţie. Pentru mine etapa I a fost foarte grea. Am încercat să concentrez cam tot ce înseamnă muzicalitatea mea şi pregătirea mea în acele miniaturi, ca să reuşesc să conving din 50 de pianişti care se calificaseră. Aş mai putea spune că poate în finală am resimţit iarăşi nişte emoţii foarte mari; în primul rând pentru că am conştientizat unde am ajuns, mi-am dat seama că o să fiu urmărit de nu ştiu câte mii de oameni şi în plus, este primul concurs mare pe care l-am încercat; a fost un vis devenit realitate.