Arhivă : Interviuri Înapoi

Dirijorul Marco Armiliato la pupitrul marilor ansambluri de operă din lume

Publicat: marți, 6 Mai 2014 , ora 14.08

"Marco Armiliato are două importante calități pentru un maestru - dorința de a servi compozitorul și o mare dragoste pentru cântăreți." - Scott Rose

Abilitățile de studiu, de pregătire ale lui Marco Armiliato sunt impecabile. "Cât pot de repede învăț pe dinafară toate partiturile pe care urmează să le interpretez - mărturisește Marco Armiliato - apoi mă îndepărtez pentru un timp de ele, dar le am mereu în minte și atunci când repetițiile încep, opusurile îmi sunt aproape. Cu programul meu foarte ocupat, studiul ce reprezintă reluarea unor piese se realizează în avion. Dacă dorești cu adevărat să fii un bun dirijor de operă trebuie să ai cel puțin 20 de opusuri pregătite... Ador momentele de magie spontană."

Repertoriul dirijorului Marco Armiliato este extrem de vast și divers de la opusuri clasice la cele contemporane. De mai bine de 12 stagiuni este oaspete permanent al Teatrului Metropolitan din New-York. În aceste zile, Marco Armiliato se află la Opera de Stat din Munchen unde dirijează spectacolul La Boheme. În cea de a doua distribuție se află cinci tineri români - Anita Hartig, Laura Tătulescu, Teodor Ilincăi, Levente Molnar și Leonard Bernard.


Vă mulțumim că ne primiți în laboratorul dumneavoastră, prin aceasta înțelegând locul unde vă pregătiți toate aparițiile pe podiumurile teatrelor de operă. Dar toate au un început. Al dumneavoastră cum a fost? Cum v-ați îndrăgostit de muzică?

Răspunsul este foarte ușor. Nu eu am ales muzica, ci muzica m-a ales pe mine. Am început să cânt la pian când eram foarte mic, nici nu-mi mai amintesc, cred că aveam 2-3 ani. A fost o oportunitate deoarece tatăl meu iubea muzica clasică și de operă. A închiriat un pian pentru ca fratele meu și cu mine să studiem. Totul a decurs cât se poate de normal. Curând a început să-mi placă muzica clasică, apoi opera, apoi cântul… totul s-a petrecut ca-ntr-un basm.


Care a fost prima operă pe care ați dirijat-o?

A fost Elixirul dragostei în America de Sud, dar prima operă în care am cântat - eram membru într-un cor de copii - a fost Werther la Genova. A fost o experiență minunată; pe scenă erau tenorul Alfredo Krauss și o mezzosoprană română, Viorica Cortez, la vremea aceea o voce fantastică. În primul act am cântat în corul de copii. Acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit de universul operei, a fost realmente o experiență fantastică.


În cariera dumneavoastră v-ați întâlnit cu multe persoane și personalități de pe toate meridianele. Există însă una sau mai multe importante pentru demersul dumneavoastră artistic?

Am avut multe persoane care m-au susținut și m-au ajutat să-mi încep această frumoasă viață. Suportul cel mai important însă l-am primit de la Luciano Pavarotti; era foarte special. A fost ca al doilea meu tată. M-a purtat alături de el în cele mai frumoase locuri, deschizându-mi porți. Îi voi fi recunoscător toată viața.


Cum procedați atunci când vi se cere să dirijați o partitură în primă audiție absolută?

În general citesc în primul rând libretul, pe care încerc să-l înțeleg în raport cu muzica. Când am un text, încerc să citesc nuvela, romanul care a stat la baza libretului, făcându-mi o idee despre ceea ce ar putea să reprezinte opera. În același timp, caut să găsesc rezolvarea unor situații muzicale, să descopăr culori orchestrale puțin obișnuite. Când reușesc să reunesc pentru prima oară pe scenă toate componentele dramei muzicale, sunt momente magice și unice. Toată lumea este speriată deoarece nu știe ce se va întâmpla, cum va suna. Nimeni nu știe piesa! La prima repetiția toată lumea este îngrijorată - cântăreți, interpreți. Este vorba despre respectul pe care-l purtăm față de partitură, față de artă. Sunt momente magice atunci când realizezi o premieră, deoarece trebuie să coordonezi totul pe un drum bun.


Dar pentru o partitură clasică, cum construiți spectacolul?

Depinde. Dacă este vorba de o nouă montare te duci la regizor pentru a afla concepția lui, iar apoi pe baza conceptului studiezi posibilitățile de adaptare ale orchestrei la aceasta, încerci să-ți imaginezi desfășurarea muzicală în timpul spectacolului, alegi cele mai potrivite variante. Este ca și cum ai construi un castel, dar este fascinant.


Să presupunem că sunteți invitat undeva, la un teatru, și vi se propune o distribuție modestă. Cum reacționați?

În general, închid ochii și ascult muzica. Aceasta este reacția mea. Atunci când nu sunt de acord cu ceva ce se întâmplă pe scenă sau ceva mă plictisește sau ceva nu este potrivit cu ideile mele încerc să nu mă implic prea mult și să fac muzică, deoarece muzica nu ne va înșela niciodată și ne este cel mai bun prieten.


O altă latură importantă a carierei dumneavoastră reprezintă și descoperirea unor tinere talente pe care apoi le implicați în proiecte internaționale.

Atunci când un dirijor colindă lumea făcându-și meseria descoperirea nu este dificilă. Te întâlnești cu noi voci, noi muzicieni, noi talente. Ei susțin audiții. Poate că 80% nu sunt interesanți, dar 20% pot avea voci frumoase, tehnică foarte bună, un stil deosebit, un nivel artistic, pot fi într-adevăr speciali. Poți găsi tineri precum Juan Diego Florez, Anna Netrebko, Piotr Beczala. Prima oară când i-am ascultat a fost fascinant. Vor fi superstaruri cu siguranță - mi-am zis ! Pentru mine este important să lucrez cu tinerii artiști pe care apoi să-i lansez într-o carieră internațională.


Sunteți un foarte bun și generos naș pentru tinerii interpreți. Revenind la Marco Armiliato, la momentele în care dorește să asculte muzică pentru el însuși. Ce gen ascultați?

Nu sunt neapărat un fidel al muzicii clasice, al operei. Ascult aceste genuri nu numai pentru că reprezintă profesia mea, dar îmi plac. Sunt deschis oricărui gen muzical. Ascult rock, orice. Problema ascultătorului este să știe, să cunoască ceea ce aude. Poți să ascuți muzică clasică sau pop, important este să înțelegi că muzica clasică este diferită de pop sau de alte genuri. Muzica este muzică și fiecare trebuie să te bucuri de ea în fiecare secundă. A te concentra asupra unui unic stil pare restrictiv. Prefer oamenii cu o viziune largă, care ascultă toate genurile și știu ceea ce ascultă, înțeleg conținutul. Desigur, o simfonie dramatică nu va fi niciodată la fel cu un cântec folk sau pop sau altceva de divertisment. Trebuie să deschizi larg ferestrele sufletului și ale minții.


După aceste spectacole cu La sonnambula aici, la Metropolitan, ce va urma?

Agenda mea este arhiplină, ca de obicei. După Sonnambula, am tot aici, la New York, Madama Butterfly. La sfârșitul lui aprilie 2014 mă duc la Munchen pentru La Boheme și Rigoletto, apoi la Zurich pentru o nouă producție cu La Fanciulla del West. Voi realiza un turneu de concerte în Europa cu Anna Netrebko - vor fi Paris, Barcelona, Londra, Lucerna. La vară voi fi la Arenele din Verona cu Madama Butterfly și multe, multe altele. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt atât de ocupat și că trăiesc în această lume minunată.


În afara muzicii, ce vă face fericit?

Să-mi văd prietenii, să vorbesc cu oamenii. Îmi place să joc fotbal, un joc specific italian. Să-mi petrec timpul în familie, să mă relaxez atunci când nu sunt la repetiții sau într-o sală de operă.


V-ar face plăcere să veniți în România?

Mi-ar fi foarte drag, deoarece România este prima țară pe care am vizitat-o când eram tânăr, în 1989, când am dirijat un concert la Timișoara. Sunt mulți, mulți ani de atunci.

Interviu realizat de Irina Hasnaș