Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu Christoph Seuferle - directorul artistic al Operei de Stat din Berlin
Absolvent al Universității de teatru din Viena, Christoph Seuferle, a debutat în calitate de asistent regie la Operele din Munchen și Geneva. Apoi a fost coordonatorul unor interesante proiecte la teatrele de operă din Paris, Montpellier, iar din 2007 este Director Artistic al Operei de Stat din Berlin. În 2001 i-a fost acordat titlul de "Cavaler al Artelor și literelor" de către guvernul Franței. El a inițiat și proiecte de colaborare, de co-producții între diverse teatre europene.
Domnule Christoph Seuferle, sunteți directorul artistic al Operei germane din Berlin. Puteți fi considerat un magician care cunoaște totul despre această operă. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest rol?
Să nu exagerăm! Desigur, este foarte frumos să ai ocazia, într-un teatru ca acesta, să programezi un repertoriu vast. Avem 60 de opere pe care le interpretăm și din acestea alegem 35 de titluri. În fiecare stagiune aducem pe cei mai buni cântăreți pentru fiecare rol; astfel realizăm un program interesant și atractiv.
Din 2007 lucrați în această operă și ați avut ocazia să vă întâlniți cu importante personalități: artiști, regizori…
Încă de la începutul carierei mele în acest teatru am avut-o ca oaspete câteodată pe Angela Gheorghiu și au fost seri foarte frumoase. Ea face parte dintre artiștii pe care nu îi uiți și care sunt foarte, foarte speciali. Sunt bucuros că am descoperit noi cântăreți români care și-au făcut debutul pe scena noastră și astăzi sunt nume recunoscute, iar noi suntem mândri deoarece le-am acordat șansa debutului.
În stagiunea 2013-2014, care sunt principalele producții pe care le-ați inclus?
În fiecare stagiune, noile proiecte sunt importante. Atunci când pregătim o nouă montare pentru o operă luăm în considerare și repertoriul obișnuit. Am debutat cu Nabucco într-o nouă versiune; am avut una înainte ce s-ar putea include în categoria clasicizantă. Această nouă montare s-a bucurat de succes și este semnată de Keith Warner. A urmat un Falstaff în regia lui Christof Loy, care este considerat unul dintre cei mai importanți regizori din lume. Și acest spectacol a fost foarte bun și ne-am bucurat de el. În fiecare stagiune prezentăm 30-35 de titluri. Punctul culminant al acesteia l-a reprezentat montarea tetralogiei wagneriene. Ea a fost interpretată în două versiuni - una dirijată de sir Simon Rattle și a doua de Donald Runnicles, directorul nostru muzical. Ambele au fost apreciate de public; spectacolele s-au desfășurat cu casa închisă. Regia a fost semnată Gotz Friedrich și realizată la începutul anilor '80. este o producție cunoscută de peste 30 de ani în întreaga lume. Publicul vine de pretutindeni să vadă acest proiect.
În prezent - un alt spectacol de succes, o reluare a operei La Gioconda, o producție "muzeu". Scenografia acestui spectacol datează din 1874, anul premierei absolute a acestui opus.
Cred că această alternanță între noi producții și reluări este importantă pentru public. Dar cum alcătuiți o distribuție domnule Christoph Seuferle?
La Opera germană din Berlin avem un sistem mixt. În ansamblu avem 35 de cântăreți care au contract anual. Ei sunt disponibili toată stagiunea pentru 30-35 de apariții cu roluri secundare în alternanță cu cele principale. Acestora le adăugăm nume de rezonanță din întreaga lume. Pentru fiecare rol, de exemplu, când realizăm o producție precum Ringul, ne gândim la rolurile principale precum Brunnhilde sau Siegfried și știm că sunt doar două-trei nume în top pentru fiecare dintre acestea. Încercăm să programăm din vreme producțiile pentru a avea ocazia să avem nume de rezonanță în distribuție.
Cum poate să facă parte un tânăr cântăreț din ansamblul operei la începutul carierei?
Sunt două posibilități. Avem un program pentru tineri cântăreți - ei trebuie să fie sub 30 de ani și pot să aplice tot anul, deoarece avem multe audiții și când cineva este foarte bun îi oferim imediat un contract. Avem și ansamblul stabil de cântăreți, un ansamblu de cântăreți unde, în mod normal, căutăm interpreți cu o oarecare experiență sau le oferim contracte celor incluși în programul pentru tineri. Îi urmărim artistic pe perioada unei stagiuni, îi vedem cum evoluează din punctul de vedere al vocalității, al interpretării scenice. La o audiție te întâlnești doar 10 minute cu candidatul, dar după o stagiune poți evalua mai bine potențialul lui artistic.
Domnule Christoph Seuferle, ați realizat și coproducții cu teatre din Germania sau din Europa?
Desigur. Este ceea ce facem tot timpul. Stagiunea aceasta avem Billy Budd de Benjamin Britten, o coproducție cu Opera engleză din Londra, iar stagiunea viitoare avem Lady Macbeth of Mtsensk, împreună cu Opera din Oslo. Avem multe titluri în coproducție, deoarece costurile de realizare sunt mari și atunci le împărțim.
În aceste zile, la ce stagiune lucrați?
Pregătesc stagiunea 2016-2017. 50 de seri sunt complet fixate și apoi totul se definitivează pas cu pas. Nu putem fixa integral cu prea mult avans, deoarece la un moment dat poate apărea o interpretă grozavă pentru rolul Violeta și tu ai toată distribuția pentru Traviata și nu poți reacționa la noile apariții. Trebuie să fim flexibili până în ultimul moment.
Repertoriul dumneavoastră este foarte vast și divers. Dar, opera germană realizează comenzi către creatori contemporani?
Aceasta presupune o activitate pe termen lung. Din stagiunea trecută avem un nou director general care a lansat comenzi unor importanți creatori. Astfel, începând cu stagiunea 2015-2016, vom avea prime audiții absolute. Avem și producții ale unor tineri creatori. O a doua sală a operei, cu doar 300 de locuri, găzduiește aceste premiere. Acestea se realizează ca într-un laborator. Tot aici prezentăm și opere pentru copii. Pentru scena mare trebuie să alegi cu grijă compozitorii. Nu este același lucru o producție pentru sala sau una pentru sala mică.
În ultimii ani, domnule Seuferle, ați inițiat și proiecte educaționale. Care sunt acestea?
Am planificat acestea pentru sala noastră mică, pentru Laboratorul nostru. De exemplu, realizarea unei opere cu oameni care nu cunosc nimic despre teatrul liric. Cu 20 de persoane, nu neapărat copii, cu vârste între 14 și 22 de ani, pe care îi implici în acest proiect. Există multiple oportunități de exprimare în aceste proiecte.
Revenind la dumneavoastră, domnule Christoph Seuferle, ați absolvit regia la Universitate. Ați dori să regizați vreun spectacol?
Nu, deoarece nu este prea ușor să te prezinți ca regizor de operă când nu ai avut ocazia să realizezi un spectacol, când încă nimeni nu ți-a oferit această oportunitate. Sunt foarte bucuros cu ceea ce fac, în modul cum reunesc toate lucrurile, așa că nu am regrete. Mă simt foarte bine cu ceea ce fac. Există alți oameni mult mai talentați decât mine. Așadar, să facă ei. Eu doar îi urmăresc.
În finalul interviului nostru, câteva gânduri pentru publicul din România. Știm că porțile Operei germane din Berlin sunt mereu deschise pentru interpreții de valoare.
Da, porțile sunt deschise pentru artiștii talentați. În România, școala de canto este foarte bună și are multe voci minunate. Suntem foarte bucuroși când auzim despre cineva interesant pe care dorim să-l prezentăm aici. Cu Teodor Ilincăi și Anita Hartig am colaborat foarte bine. De asemenea, cu Alexandru Agache. În România, tradiția cântului pare foarte activă, cu profesori foarte buni, cu studenți talentați, iar noi ne bucurăm de aceste realizări.