ACUM:
14.00
Concertele lumii
Primite prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
Urmează: 15.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu Dominique Meyer, director al Operei de Stat din Viena

Publicat: luni, 6 Ianuarie 2014 , ora 13.07

Fiu al unui diplomat, Dominique Meyer s-a născut în Alsacia, Franța în 1955 și și-a petrecut copilăria între Franța și Germania. În cariera sa a colaborat cu importante personalități artistice și politice, deținând și câteva funcții publice, precum Consilier al Ministrului Culturii - Jack Lang din Franța, al Directorului Operei din Paris, dar și al Companiei de Balet Maurice Bejart.

Dominique Meyer este profesor la Institutul de Teatru, Film și Comunicare al Universității din Viena.


Domnule Dominique Meyer, fiți binevenit în emisiunea noastră. De cât timp sunteți director al Operei de Stat din Viena
?

De trei ani și jumătate. Am venit aici în anul 2010. S-au scurs zile frumoase.


În ultimul an ați realizat câteva importante proiecte, dar există unul de care se bucură mii de oameni.

Desigur am făcut multe lucruri. Am dorit să modernizăm unele fațete ale Operei din Viena. Proiectul despre care toată lumea vorbește astăzi reprezintă o serie de retransmisii și transmisii în direct ale unor spectacole de aici, prin intermediul internetului și al televiziunii high-definition. Am început în luna octombrie, cu spectacolul "Cavalerul rozelor", cu Renee Fleming. Am continuat cu noua montare a "Flautului fermecat". Ceea ce am constatat în ultima perioadă este faptul că mijloacele tradiționale de difuzare ale unei opere, prin intermediul DVD-ului sau a televiziunii sunt din ce în ce mai inactive, deoarece societățile de televiziune sunt într-un sistem dur, concurențial și opera nu este întotdeauna o prioritate. Și de aceea cred că teatrele de operă trebuie să le facă pe cont propriu. Astfel, noi am încheiat un contract cu o firmă puternică de televiziune și transmitem sau retransmitem un număr de spectacole prin internet, pe baza unui abonament. Transmitem simultan două imagini: una fixă, completă, un cadru larg, deoarece unor persoane nu le plac cadrele alese de un regizor și apoi un montaj. Astfel poți alterna cele două imagini. Ceea ce este fascinant este faptul că lucrăm după standardele cele mai avansate, cu imagini foarte precise. Începând cu luna decembrie 2013, vom difuza "Tristan și Isolda" de Richard Wagner și pentru prima oară vom putea vedea simultan pe o tabletă sau telefon portabil, partitura care se derulează automat pe tot parcursul spectacolului, iar pentru Tristan vom utiliza partitura lui Gustav Mahler, cu notițele sale. Este o lume nouă care se deschide și scopul nostru este să bucurăm pe toți cei care iubesc și sunt alături de Opera din Viena, nu numai pentru cei din Austria, dar și pentru cei din lumea întreagă. Datorită internetului, oriunde vă aflați, la malul mării sau între munți, în America de Sud, în China sau Japonia puteți urmări producțiile noastre. Constat că avem prieteni pretutindeni. Am inventat și un sistem care este complicat de realizat și anume, adaptarea orelor de transmisie pentru toate fusele orare. Nu cred că cei de la Tokyo doresc să se trezească la 2.00 noaptea pentru a urmări transmisiunile noastre. Astfel am creat un sistem adaptabil la toate zonele geografice. Familia Operei din Viena s-a îmbogățit astfel cu noi membri.


Ați propus, domnule Meyer, șapte spectacole până în 31 decembrie 2013.

Săptămâna aceasta vom difuza "Tristan și Isolda", iar până pe 31 decembrie, ca un foc de artificii vom difuza "Spărgătorul de nuci" pentur iubitorii de balet, "Cenușăreasa" de Rossini. Găsesc că este un spectacol pentru părinți și copii. Apoi "Fidelio", în regia lui Otto Schenk, dirijor Franz Welser Most, directorul nostru muzical, iar pe 31 decembrie, "Liliacul", un opus clasic al Operei din Viena, în regia lui Otto Schenk, din nou. Va fi o sărbătoare la care invităm pe toți melomanii din lumea întreagă.


Va fi un cadou pentru toți, dar pentru lunile următoare ce aveți în vedere?

Vom continua să difuzăm, în mod regulat, cam zece spectacole până la mijlocul anului viitor. Vor fi noi producții, precum "Rusalka", "Lohengrin", "Parsifal", iar în finalul stagiunii, "Vulpița cea isteață" de Janacek, dar ceea ce dorim este să reluăm "Lacul lebedelor" de Ceaikovski, în coregrafia originală a lui Rudolf Nureyev. De asemenea, dorim să difuzăm săptămânal, în direct producții, deoarece știți că Opera din Viena propune 60 de spectacole diferite anual. În mod evident, ar fi interesant să reușim să navigăm printre atâtea producții deosebite, să prezentăm publicului pe cei mai mari cântăreți ai lumii. Diversitatea repertorială ne permitem să invităm pe cei mai buni artiști ai momentului.


În ceea ce privește repertoriul, care sunt noile proiecte, noile spectacole pe care le veți realiza?

În următoarele zile vom începe repetițiile pentru o nouă montare a operei "Rusalka". Un opus care de multă vreme nu a mai fost inclus. Apoi vom realiza o operă care niciodată nu a fost interpretată la Opera din Viena "Adriana Lecouvreur", în frumoasa regie a lui David McVicar, o coproducție cu Covent Garden. Va urma noua montare a baletului "Lacului lebedelor", deoarece avem coregrafia originală a lui Nureyev, apoi noul "Lohengrin", cu o frumoasă distribuție, dirijată de Bertrand de Billy, Klaus Florian Vogt, Camilla Nylund, în rolurile principale. La finalul stagiunii, în ciclul Janacek, vom include o operă care nu a fost niciodată interpretată aici și anume, "Vulpița cea isteață". Acestea sunt noile producții până la finalul stagiunii.


Domnule Meyer, în ceea ce privește repertoriul contemporan, aveți proiecte?

Da. Avem proiecte foarte importante. La sfârșitul stagiunii viitoare vom interpreta un opus foarte frumos, compus cu zece ani în urmă și anume "Furtuna" lui Thomas Ades. Compozitorul își va dirija opera, iar pentru anii următori am programat lucrări din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea și piese noi pe care le-am comandat unor creatori contemporani.


Care sunt proiectele de turneu ale Operei din Viena?

Am revenit dintr-un turneu în Oman cu "Nunta lui Figaro", iar în februarie vom merge la Carnegie Hall, la New York, unde în cadrul unui proiect realizat de Filarmonica din Viena, Opera din Viena și Carnegie Hall vom oferi o săptămână de muzică vieneză, șapte seri, cu un program divers, cu câte o lucrare semnată de compozitori vienezi, precum Haydn, Mozart, Beethoven, Brahms, Mahler, Bruckner, Richard Strauss, Webern. Vor fi concerte simfonice și opere în concert, precum "Wozzeck", de Berg, cu Daniele Gatti, dar și "Salomeea", care este un opus emblematic al Operei din Viena, dirijată de Andris Nelsons.


Domnule Meyer, la Opera din Viena sunteți înconjurat de mulți interpreți și prieteni români.

Desigur. Îmi sunt prieteni. Predecesorul meu, Ioan Hollender era român și el a reunit mai mulți interpreți români. Avem întotdeauna bucuria de a avea oaspeți, precum George Petean sau Angela Gheorghiu, iar în ansamblu îi avem pe Anita Hartig, care este minunată, Ileana Tonca, splendidă, Sorin Coliban și câțiva balerini. Mă bucur că se află aici. Doresc și auditorilor dumneavoastră un an 2014 bun, sărbători frumoase și vom fi totdeauna bucuroși să vă avem ca oaspeți.



Irina Hasnaș