Fiecare aniversare e o sărbătoare pentru fiecare dintre noi. Fiecare spectacol sau concert, fiecare apariţie pe scenă este pentru artistul liric tot o sărbătoare, una în care trebuie să dea întreaga măsură a talentului şi măiestriei sale, cucerind sufletele oamenilor.

Un rol crucial în formarea unui asemenea artist îl are maestrul său de canto. Am avut şansa de a întâlni o mare maestră de canto, Iolanda Manioni, la Conservatorul Santa Cecilia la Roma, şi de a rămâne legată de ea până în clipele ei de pe urmă, la 90 de ani. Cuvântul ei, înainte de spectacole sau după triumfuri istorice pe scene legendare ca teatrul La Scala din Milano, mă susţinea întotdeauna în ataşamentul faţă de ideea de perfecţiune pe care arta şi arta cântului în primul rând, căreia îi eram destinată o implică prin ceea ce am considerat dintotdeauna drept natura ei sacră. Pe de altă parte, trebuie să spun că am considerat dintotdeauna că triumful de azi nu garantează succesul de mâine, că fiecare apariţie pe scenă trebuie trăită ca şi când ar fi şi prima şi ultima ocazie de a da măsura pasiunii pe care fiinţa noastră o poate transpune în artă.

2013 a însemnat o dublă sărbătoare - aniversarea a 18 ani a manifestărilor pe care le dedic memoriei marii soprane Hariclea Darclee şi împlinirea unui deceniu de splendidă renaştere a liedului românesc pe care, comoară uitată, l-am ridicat în acest răstimp la statutul meritat, de mare artă.

2013 a însemnat pentru mine şi prilejul de a lua cuvântul la o importantă reuniune UNESCO la Paris, vorbind în calitate de laureată a Medaliei UNESCO pentru merite artistice şi de Artist UNESCO pentru pace. Am exprimat acolo convingerea că nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul, vehicolul relaţiei cu creatorul şi al comuniunii noastre. Sunt mândră de titlul de Ambasador onorific al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, care mi-a fost conferit pentru angajamentul meu în numele acestui credo.