Nicolae Voiculeţ datorează succesul tatălui său, Alexandru Tomescu, mamei sale, iar A.G. Weinberger lui însuşi. Un naist, un bluesman şi un violonist ne explică cum au ajuns să facă performanţă în domeniile lor de activitate şi care sunt cele mai bune sfaturi pe care ei le-au primit, de-a lungul timpului, ca să ajungă cei mai buni în aria lor profesională.

Cui datoraţi succesul dvs.?

A. G. Weinberger: Mie însumi... este adevărat că există o serie de persoane care m-au pus pe drum, mi-au dat informaţiile necesare, dar la urma urmei, responsabilitatea gestionării talentului îmi aparţine... Cu toate că sunt o mulţime de oameni care mă ajută, mă sfătuiesc şi se interesează de mine, totuşi eu a trebuit să descopăr oportunităţile şi să mă folosesc de ele ca să înaintez în carieră. Doar eu pot fi responsabil atât pentru eşec (în splendoarea solitudinii deznădăjduite) cât şi pentru succes - pe care îl împart cu dragoste cu ceilalţi...

Nicolae Voiculeţ: Succesul îl datorez iubirii pe care tatăl meu mi-a dăruit-o. Sunt ceea ce sunt datorită unui sacrificiu pe care el l-a făcut ca eu să pot evolua în această direcţie. Eu nu mi-l amintesc pe tata dormind. Nici nu ştiu când se întâmpla acest lucru. Ziua studia cu mine, iar seara studia cu el. Crea, făcea socoteli, lucra şi citea.

Alexandru Tomescu: Norocului de a fi avut alături câteva persoane care au însemnat enorm pentru mine: mama este una dintre ele. Îi datorez faptul că mi-a pus vioara în mână şi m-a ajutat să pun baza pe care am clădit tot ce a urmat. A urmat maestrul Ştefan Gheorghiu, care a fost un adevărat mentor, fără de care multe lucruri mi-ar fi rămas poate inaccesibile.

Ce reprezintă muzica pentru dvs.?

A. G. Weinberger: Pasiunea devenită vocaţie devenită meserie devenită destin devenit existenţă.

Nicolae Voiculeţ: Muzica pentru mine este a doua mea iubire, după tata. Este locul în care mă regăsesc, mă identific şi care mă defineşte în totalitate. Este modalitatea prin care îi pot vindeca sufleteşte pe cei din jur, modul în care îmi pot exprima bucuria sau tristeţea. Felul în care mă simt perceput şi menirea vieţii mele. De a vindeca prin sunet, pe cei aflaţi în nevoie.

Alexandru Tomescu: Muzica este un mod de viaţă pentru mine, iar vioara este cheia ce deschide această poartă magică. Nu-mi pot imagina o zi fără această mică bestie roşcată pe care o iubesc atât de mult.

Cum definiţi simţul artistic?

A. G. Weinberger: Bunul gust educat...

Nicolae Voiculeţ: Ne naştem sau nu, cu simţul artistic. Este un har divin. O abilitate nativă şi o binecuvântare!

Alexandru Tomescu: Simţul artistic face parte din categoria lucrurilor care nu pot fi definite. Nu poţi preciza ce anume din interpretarea unui Perlman o diferenţiază complet de cea a lui Milstein, de exemplu. Matematica funcţionează în muzică până la un anumit punct. Restul e ceva ce nu se poate cuprinde în cuvinte. E ca în pictură, dacă vreţi: o anumită nuanţă de mov nu se obţine doar amestecând roşu şi albastru, ci şi din adăugarea albului sau negrului. Dar niciodată nu vom şti exact cât alb sau cât negru a fost adăugat la movul care se regăseşte în tablourile lui Monet, de exemplu.

Cum definiţi performanţa?

A. G. Weinberger: Conduita disciplinată a talentului - oricare ar fi ea...

Nicolae Voiculeţ: Performanţa este o finalitate a unei pasiuni care a existat dintotdeauna în noi, dar pe care, atunci când o descoperim la timp, oferă sens vieţii noastre. Este consecinţa miilor de ore de studiu, posibil realizabile doar cu o pasiune desăvârşită. Este o însumare a sacrificiului şi a puterii de A DĂRUI.

Alexandru Tomescu: Performanţa poate fi atinsă atunci când cineva urmăreşte cu obstinaţie un scop în care crede, fără să se lase descurajat de eşecuri, având mereu încredere că poate realiza ceea ce şi-a propus.

Ce reprezintă pasiunea?

A. G. Weinberger: Declanşatorul vocaţiei şi focul virtuţii - cel puţin în cazul meu...

Nicolae Voiculeţ: Pasiunea este o îmbinare perfectă între entuziasmul pe care ţi-l oferă un anumit ţel, dar şi revolta împotriva împrejurărilor vitrege exterioare care definesc acest ţel. Este cheia către performanţă şi arma împotriva tuturor obstacolelor aferente.

Alexandru Tomescu: Pentru mine, pasiunea este motorul care mă determină să merg înainte în fiecare zi, care mă ajută să împart bucuria muzicii cu toţi cei care o iubesc la rândul lor. Pasiunea înseamnă să faci totul cu bucurie, cu entuziasm şi nu din inerţie, din vreun fals sentiment al datoriei impuse de alţii. Dacă pui laolaltă un lucru făcut cu pasiune şi unul făcut «pentru că aşa a trebuit», superioritatea primului va fi evidentă.

Cum definiţi succesul?

A. G. Weinberger: Continuitatea funcţională a vocaţiei devenite profesie şi controlul asupra performanţei.

Nicolae Voiculeţ: Este o împlinire a esenţei existenţei fiecăruia dintre noi. Un rezultat al stăruinţei, al sacrificiului şi al viselor.

Alexandru Tomescu: Ai atins succesul atunci când simţi că eşti înţeles şi apreciat în ceea ce faci. De aceea, succesul sau insuccesul unui mare artist nu este decât indicatorul unei sincronizări a societăţii cu sensibilitatea sa. Geniile sunt de obicei neînţelese, recunoaşterea şi implicit succesul venind tardiv...

Când putem recunoaşte apogeul carierei noastre?

A. G. Weinberger: Prefer să recunoască altcineva asta... dacă eu aş fi conştient de el aş fi doar un biet visător tabloidizabil.

Nicolae Voiculeţ: În momentul în care suntem capabili de a crea descendenţi.

Alexandru Tomescu: Dacă am şti ar fi totul mult mai simplu… Nu cred că poţi identifica apogeul carierei tale decât poate când te afli la finalul ei. Dar aceasta este o chestiune delicată. Nu vei şti niciodată exact dacă ai spus tot ce ai avut de spus sau încă mai ai ceva de oferit. Aceasta îmi aminteşte de un material despre un tip care voia să sară cu o coardă de bungee jumping de la o înălţime ameţitoare şi să îi dea drumul fix când ajungea la pământ, în aşa fel încât să aterizeze fără nici un pericol. Totul depindea de momentul când dădea drumul legăturii care îl ataşa la coardă. O secundă mai devreme sau mai târziu, ar fi însemnat moarte sigură. Într-un final tot experimentul a fost reuşit, dar cred că se aseamănă şi cu experienţa unei cariere muzicale. Trebuie să ştii când să te opreşti.

Ce înseamnă fericirea pentru dumneavoastră?

A. G. Weinberger: Nimic... în afară de un proces chimic la nivelul neuronilor, eu nu cred în fericire ca stare permanentă... În schimb, îmi doresc să pot fi disponibil şi pregătit pentru momentele de fericire când apar ele... Din aceste momente se compune un întreg, pe care noi îl numim desăvârşire...

Nicolae Voiculeţ: Atunci când reuşesc să ridic o sală întreagă în picioare. Atunci când reuşesc să fac un bolnav să zâmbească şi când ofer unui bătrân speranţă şi bucurie. Sunt fericit când DĂRUIESC. Sunt artişti care, după viaţa asta, pun punct şi alţii care pun virgulă. Marii artişti pun virgulă. Toată viaţa asta te pregăteşti. Iar noi toţi tractăm după noi un trecut. Nicolae Iorga spunea că "odată cu noi mor încă o dată toţi morţii noştri". Dar unde găsim fericirea în viaţa asta, înainte să punem virgulă? A fi fericit nu înseamnă a te izola de trecut. A fi fericit nu înseamnă a trăi în sensul primar. Fericirea adevărată este bogăţia divină de a dărui. Nu-i păcat în "a avea". Un preot spunea că "banul e o funie care te poate coborî în iad sau te poate urca în rai, depinde ce faci cu ea". Creştinul spune un lucru extraordinar: "a trăi pentru a învia", care n-are legătură nici cu "a fi", nici cu "a avea", ţine de transcendenţă. A învia înseamnă să trăieşti cu o bucurie nespusă pe această lume, să te bucuri zilnic de ce ţi-a dat Dumnezeu, să te bucuri de creaţia pe care a făcut-o.

Alexandru Tomescu: Fericirea înseamnă fiecare concert pe care îl susţin, fiecare ocazie de a mă afla alături de publicul iubitor de frumos, făcând ceea îmi place: să cânt la vioară.

Dar tristeţea?

A. G. Weinberger: O nevoie necesară pentru a putea sorbi momentele de fericire...

Nicolae Voiculeţ: Copiii bolnavi îmi întristează sufletul şi inima. Lipsa de speranţă a unui copil aflat la început de drum. Disperarea care îl determină să se agaţe de orice fir de speranţă. Asta este tristeţea.

Alexandru Tomescu: Este reversul fericirii - fără ea, şi-ar pierde foarte mult din intensitate. Este o stare pe care îmi place să o trăiesc la extrem, fiindcă niciodată nu poţi şti cât de adânc vei coborî, la fel cum nu poţi întrezări cât de sus vei urca după aceea. Cred că unui artist nimic din ceea ce-i omenesc nu trebuie să-i fie străin, tocmai pentru a se putea transpune pe scenă într-o infinitate de trăiri şi de stări.

Care a fost cel mai bun sfat pe care l-aţi primit vreodată şi de la cine?

A. G. Weinberger: De la Johnny Răducanu, în 1991, în culisele Festivalului de Jazz de la Sibiu... Mi-a zis aşa: "maramoiule (astfel sunt porecliţi muzicanţii evrei de către muzicanţii ţigani), pune deoparte 25 de cenţi din fiecare dolar pe care-l câştigi, strânge nişte bani şi uşcheşte-o de aici..." And the rest is history.

Nicolae Voiculeţ: Am primit multe sfaturi bune şi de la oameni minunaţi pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale, de când am venit pe lume, până în prezent, dar cel mai bun sfat vine de la Hristos, care spune să iertăm şi să iubim vrăjmaşii, care, în definitiv, sunt binefăcătorii sufletului nostru. Cel care ne ispiteşte, ne osândeşte, ne produce o stare nefericită devine instrumentul diavolului, pe de o parte, şi al lui Iisus, pe de altă parte. Sfinţii Părinţi spun că el este instrumentul lui Iisus, cel care arde egoismul şi mândria, ca să primim vindecarea.

Pentru astfel de români precum A. G. Weinberger, Nicolae Voiculeţ sau Alexandru Tomescu a luat naştere "Români pentru o lume", campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache.

E rândul tău să pui România pe hartă!

Mai multe detalii pe www.romanipentruolume.ro şi pagina oficială de Facebook a campaniei http://www.facebook.com/RomaniPentruOLume.