Vineri, 5 aprilie, în seria "Classic meets jazz", la Sala Radio din Bucureşti, Orchestra Naţională Radio a fost dirijată de Sabin Păutza, artist care a împlinit anul acesta 70 de ani. Programul i-a adus în faţa publicului ca solişti pe saxofonistul Nicolas Simion şi pe pianistul Antonins Anissegos. În pauza concertului a avut loc în foaierul Sălii Radio lansarea dublului CD "Jancsy Körössy Solo Piano", realizare a casei "7Dreams Records", reunind înregistrări realizate de regretatul Jancsy Körössy în Statele Unite ale Americii, în 1972 şi 1975, înregistrări ce pot fi ascultate acum pe disc în premieră absolută.

Mai multe informaţii aflaţi dintr-un interviu cu saxofonistul şi compozitorul Nicolas Simion.

Concertul de la Sala Radio începe cu compoziţie a dumneavoastră, un poem dedicat lui Jancsy Körössy. Ce ne puteţi spune despre această lucrare şi cel căruia îi este dedicată?

Pentru cei care l-au cunoscut pe Jancsy Körössy în anii '50-'60 nu trebuie să mai spun multe lucruri; pentru publicul tânăr, pentru iubitorii de muzică de jazz din ultimele decenii aş putea să spun că este cel mai mare muzician român de jazz, un pianist de mare excepţie, un compozitor şi un aranjor foarte talentat care, din păcate, a trăit în America 30 de ani. S-a întors în 2001 la o invitaţie de-a mea pentru un turneu în Germania, Austria şi România şi a răma în Europa şi în România. S-a stins din viaţă în ianuarie 2013 şi am pregătit un CD cu muzica lui imprimată în 1972 şi 1975 în Atlanta - pe care-l vom prezenta în pauza concertului -, American Impressions şi Romanian Landscapes - şi este un portret al acestui mare muzician şi bun prieten de-al meu. Mă bucur că putem să le prezentăm publicului bucureştean.

Cum aţi găsit aceste înregistrări disponibile acum, în premieră, pe CD?

Sunt unicat, este vorba despre nişte documente imprimate cu magnetofonul prin anii '70, apoi trecute pe casetă, trecute pe CD şi remasterizate. Sunt imprimări live, făcute într-o sală de concert, la o universitate din Atlanta şi apoi într-un club de jazz. Jancsy, pentru cei care l-au mai ascultat prin cluburi, prin concerte, e un fel de George Enescu al jazz-ului românesc. El a început din anii '50 să prelucreze folclorul, să facă un melanj între jazz-ul american şi jazz-ul românesc, între folclor şi muzica uşoară, muzica de divertisment, avea un auz absolut, o memorie de elefant… cânta compoziţii scrise de el prin anii '50. El a influenţat toată scena românească de jazz, dacă putem vorbi despre o scenă autentică a jazz-ului românesc, prin Johnny Răducanu, Marius Popp, Dan Mândrilă, Aura Urziceanu, toţi pe care-i ştim. Toţi au învăţat de la el şi toţi au cântat cu el.

Pentru dumneavoastră, ce înseamnă Jancsy Körössy?

Pentru mine era o legendă. El plecând în '68, am auzit de el de la Mândrilă, de la domnul Berindei, de la Johnny, de la Marius Popp - oameni care l-au cunoscut şi care au cântat cu el. Întâmplător, la plecarea mea din România în 1988, l-am întâlnit la Budapesta, în decembrie 1988, şi am schimbat câteva vorbe. Bineînţeles că nu auzise de mine, eram la începuturi. După un turneu făcut de mine în Japonia, în 2001, am găsit la un magazin de discuri de jazz - specializat numai pe jazz - un LP de-al lui care se vindea la 1.000 de dolari. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, el e mult mai apreciat şi mai cunoscut în străinătate, în Japonia, decât în România şi aşa am luat contact cu el. Am schimbat scrisori, e-mailuri, faxuri şi s-a lăsat convins să vină din nou în Europa şi să începem să colaborăm.

Ce include lucrarea pe care i-o dedicaţi?

Jancsy s-a născut la Cluj, este de origine maghiară, dar iubea România şi a fost mai patriot decât mulţi alţii care nu fac decât să vorbească despre acest lucru. El, într-adevăr iubea poporul român, muzica şi cultura românească. Am încercat să fac un portret al lui, plecând de la locurile unde s-a născut. Apoi, am încercat să prelucrez o baladă pe care am numit-o Mioriţa, dar nu e Mioriţa pe care o ştim noi, care are mai mult de o mie de variante, ci ideea de folclor. Apoi i-am dedicat un cântec de leagăn, mai avem un interludiu numit "Supărarea lui Jancsy", pentru că era un caracter foarte impulsiv, era foarte hotărât, nu suporta să facă nici un fel de compromis. Apoi mai există o parte lentă înde cânt la taragot "Dor de casă", iar finalul este "Dansul secuilor". Sper să vă placă. În pauza concertului prezentăm acest dublu CD cu muzica lui, care merită să fie ascultată şi cunoscută de orice iubitor de muzică din Bucureşti şi din România.