Îl aniversăm pe baritonul Nicolae Constantinescu, născut la Bucureşti în 27 martie 1938. Muzicianul şi-a făcut studiile la Secţia canto a Universităţii "Ciprian Porumbescu", sub îndrumarea profesorului Petre Ştefănescu-Goangă. Încă din perioada studenţiei a debutat la Opera Naţională Bucureşti, în rolul "Enrico" din spectacolul Lucia di Lamermoor de Gaetano Donizetti. Începând din septembrie 1969 a fost angajat al instituţiei lirice bucureştene. Baritonul a cântat alături de personalităţi ale culturii româneşti precum Elena Cernei, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, Eugenia Moldoveanu, Maria Slătinaru-Nistor, Cornel Stavru, Ludovic Spiess, Nicolae Herlea sau Marina Krilovici. Din 1990, Nicolae Constantinescu este profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, mulţi dintre studenţii săi afirmându-se pe scene importante din ţară şi străinătate.

Cu prilejul aniversării sale, Nicolae Constantinescu ne-a oferit un interviu:

La mulţi ani, maestre Nicolae Constantinescu!

Vă mulţumesc foarte mult. Îmi face mare plăcere urarea, mai ales că vine din partea postului de radio de suflet al nostru - România Muzical. La rândul meu, îmi face plăcere să-i urez La mulţi ani!, pentru că nu cu multă vreme în urmă aţi sărbătorit 16 ani de activitate.

Vă mulţumim foarte mult. În ce dispoziţie întâmpinaţi această frumoasă aniversare?

Aceasta este o întrebare care, să vă spun sincer, mă pune într-o uşoară dificultate. Trăiesc această zi cu un melanj de sentimente, în sensul că mă gândesc că vârsta este foarte onorabilă şi onorantă în acelaşi timp, dar asta nu înseamnă că îmi pot ascunde un soi de nostalgie. Şi mă gândesc nu mai departe decât cu cinci ani în urmă când Opera din Bucureşti - căreia i-am dedicat 25 de ani forţele mele modeste, cele care au fost, dar sincere - îmi organiza un spectacol aniversar, un spectacol Madama Butterfly, şi-mi aduc aminte că s-au spus cuvinte foarte tuşante. În acelaşi timp îmi dau seama că au trecut deja cinci ani de atunci, ceea ce este un motiv de satisfacţie, dar şi de uşoară tentă lirică; n-aş vrea să cad în patetism. În rest, vreau să vă spun că în aceşti cinci ani în viaţa mea s-au produs modificări absolut de esenţă. Am onorat nişte funcţii sociale, am devenit socru mare, mai nou sunt bunic - ceea ce este o învestitură absolut senzaţională. Îmi urmăresc cu foarte mare atenţie evoluţia băiatului meu, urmăresc cu foarte mare atenţie evoluţia profesională a nurorii mele de care sunt mândru în egală măsură şi nu vă ascund că îmi urmăresc profesional şi pe cei destul de mulţi dintre foştii mei studenţi care astăzi îşi desfăşoară activitatea în diverse lăcaşuri de cultură aici sau în altă parte. Este, într-un fel, o recunoaştere a unei alte preocupări cu care m-am confruntat timp de douăzeci de ani, aceea de pedagogie a cântului şi - fără să-mi luaţi ca lipsă de modestie - am nişte motive să mă bucur de realizările unor tineri. Este un motiv de satisfacţii şi din acest punct de vedere.

În anul 2004 aţi primit Ordinul "Meritul cultural în grad de cavaler" ca apreciere a întregii activităţi. Ce importanţă a avut pentru dumneavoastră această recunoaştere a contribuţiei pe care aţi adus-o culturii române?

Evident, este un semn oficial că, cel puţin la vremea respectivă, activitatea noastră - mă refer la toţi cei care fac activitate culturală - a fost luată în seamă, ba chiar şi preţuită. Mi-aş dori ca şi de aici înainte lucrurile să se desfăşoare la fel, în aşa fel încât cultura românească să-şi găsească locul, oamenii care slujesc cultura să fie preţuiţi, apreciaţi la justa lor valoare. Mi-aduc aminte că acea seară, în care preşedintele ţării de la vremea respectivă a înmânat aceste distincţii, a fost o seară pe care evident că şi eu şi ceilalţi o păstrăm încă în memorie.