În ce context a avut loc acest important recital şi cum ai descrie experienţa trăită la Carnegie Hall din New York?

Contextul a fost unul obişnuit, adică un recital în Sala Weill. A fost, evident, o experienţă deosebită deoarece Carnegie Hall are o aură legendară, mistică aproape. Sigur că este un vis foarte frumos să cânţi pe o astfel de scenă şi mă simt foarte fericit că am putut să realizez acest lucru.

Cum ai ales programul pentru acest recital şi cum a fost el primit de public?

În principiu sunt lucrări pe care le-am cântat de mai mulţi ani, pe care le-am studiat şi pe care le iubesc foarte mult. S-a creat o oarecare simetrie în alcătuirea programului, în sensul că au fost două lucrări mari, romantice - o piesă de Schumann, "Kreisleriana" şi Sonata a III-a de Chopin, alături de piese oarecum impresioniste, deşi nu e foarte corect în ambele cazuri - Patru preludii de Debussy şi Pavana din Suita op.10 de George Enescu. Evident că am dorit să fie prezent şi un compozitor român şi l-am pus pe Enescu - cel care a cântat de atâtea ori aici şi a avut succese ca dirijor şi ca violonist - şi mi s-a părut absolut natural ca numele lui să fie prezent pe afişul meu.

Cum ţi s-a părut publicul de acolo?

Publicul new-yorkez este, evident, foarte avizat, pentru că el are parte de concerte în fiecare zi - deci, este un public ce a văzut şi a auzit multe - şi a recepţionat, spre bucuria mea, foarte bine programul. Oamenilor le-a plăcut, cred că s-au simţit bine… a fost o seară reuşită. Am dat şi două bisuri… aşa că eu cred că totul a mers bine.

Care vor fi următoarele tale apariţii scenice?

După ce revin în Europa am un recital în Germania, la Berlin. După aceea plec în Mexic, unde am un concert cu Orchestra din Mexico City - cu una dintre orchestrele simfonice, unde cânt Rachmaninov 2 - asta se întâmplă peste două săptămâni. Apoi vor mai fi recitaluri în Europa.