Tenorul Florin Diaconescu a împlinit în 2 iulie vârsta de 70 de ani, ocazie cu care postul nostru de radio i-a urat "La mulţi ani!". Care sunt gândurile cu care a întâmpinat această aniversare, rolurile sale preferate şi sfaturi pe care le-ar oferi tinerilor solişti care aspiră la o carieră de succes, aflăm dintr-un interviu cu muzicianul.

Ce gânduri vă aduce această frumoasă zi din viaţa dumneavoastră?

Vă mulţumesc pentru că mă răsfăţaţi de când ne cunoaştem şi ne cunoaştem cu Radio România de mai bine de 43 de ani, timp în care relaţiile noastre au fost absolut minunate. Gândurile sunt împărţite, ca să fiu sincer: sunt şi optimiste şi pozitive, sunt bucuros că Dumnezeu mi-a ajutat să ajung la vârsta asta care începe să devină agreabilă, relativ sănătos şi cu realizări frumoase, dar sunt şi nostalgice şi melancolice, pentru că perspectivele sunt mai mult pasive, ca să zicem aşa, şi pentru că s-a făcut foarte gol în jurul meu, prietenii pe care i-am avut în general erau oameni puţini mai în vârstă decât mine, dintr-o generaţie consistentă şi majoritatea au plecat. Sigur că privesc şi cu oarecare speranţă pentru că afară de rolurile de compoziţie pe care le am în continuare în repertoriu la Opera Naţională Bucureşti şi afară de colaborările ocazionale pe care le fac în ţară cu Eisenstein în "Liliacul", sper ca la toamnă să am bucuria să-mi închei cariera, fiindcă oricum de data aceasta se va trage cortina, cu un alt rol caragelian, după cum am început-o în urmă cu 46 de ani, cu Rică Venturiano, sper ca la toamnă să fiu Trahanache în opera lui Dan Dediu, pe scenariu lui Ştefan Neagrău O scrisoare pierdută.

Aţi putea spune că aveţi un rol preferat, care v-a marcat cariera?

Am mai multe roluri preferate, sigur că toate rolurile au fost abordate într-un fel sau altul cu toată dragostea, cu toată capacitatea, dar iubesc în mod deosebit Rodolfo din "Boema", rolul titular din "Faust" de Gounod sau Des Grieux, în "Manon" de Massenet şi sigur că nu se poate face abstracţie de "Hamlet", care ocupă un loc cu totul special - "Hamlet", în opera maestrului Pascal Bentoiu, pe care l-am cântat în urmă cu 41 de ani la prima audiţie absolută şi pe care l-am dus mulţi, mulţi ani mai târziu, până ultima dată în 1998.

Cum se construieşte, din experienţa dumneavoastră, o carieră muzicală de succes şi care sunt sfaturile pe care le-aţi oferi tinerilor solişti care aspiră la o astfel de carieră?

Ştiţi şi dumneavoastră la fel de bine ca mine că reţete infailibile nu există, dar sigur că e bine dacă există nişte date, în primul rând o dăruire naturală generoasă, cu muzicalitate, cu voce, cu farmec, cu inteligenţă, cu memorie. Apoi o foarte bună stare de sănătate, care e neapărat necesară la un artist care munceşte în această profesie atât de competitivă. Pe urmă este bine ca oamenii să aibă mult discernământ, pentru că succesul este atât de înşelător şi pot cădea aşa de uşor şi atunci te loveşti aşa de tare, încât nu te mai poţi ridica. Trebuie abordată meseria cu extrem de multă raţionalitate, luciditate şi cu multă, multă grijă. În afară de asta, un sfat pe care l-am dat întotdeauna celor care m-au întrebat şi pe care îl dau de pe poziţia celui care n-a ţinut cont de el, pentru că pe mine nu m-a învăţat nimeni asta, este să apeleze la un impresar profesionist. Eu nu am făcut acest lucru şi prin urmare, spre deosebire de o serie de colegi ai mei dotaţi egal ca mine, am avut o carieră mai puţin strălucitoare sau mai puţin sonoră. Să nu înţelegeţi din asta că sunt nemulţumit, eu sunt unul dintre puţinii oameni foarte fericiţi, dar cred că dacă aş fi avut un impresar în viaţa mea aş fi avut o carieră mai sonoră.

Vă mulţumim frumos şi încă o dată La mulţi ani şi toate gândurile bune.

Şi eu vă mulţumesc şi aceeaşi recunoştinţă dintotdeauna. Emisii frumoase, colaboratori buni şi vremuri bune.