În 26 ianuarie 2012, la Centrul Lincoln din New York s-a cântat Octetul de George Enescu. Lucrarea a fost propusă, într-o singură zi, în două concerte, unul fiind şi transmis în direct pe internet. Am stat de vorbă cu violonista Bella Hristova, una din interprete, pe care am întrebat-o pentru început cum a făcut cunoştinţă cu Octetul enescian.

Bella Hristova: Piesa a fost aleasă de Societatea de Muzică de Cameră a Centrului Lincoln; nu o cunoşteam înainte de a fi programată pentru recitalul nostru, însă cântând-o m-am îndrăgostit de ea, a devenit noua mea favorită. Este o lucrare de dimensiuni considerabile; fiecare instrument are o poziţie importantă, responsabilă; este un octet în care toate vocile colaborează, îţi face plăcere să îl cânţi chiar şi în momentele de acompaniament. De aceea ne-a plăcut atât de mult. Este o lucrare de durată destul de lungă, iar cele patru mişcări ale sale se cântă fără pauză, se leagă, trec una într-alta, aşa că o poţi considera o uriaşă simfonie într-o singură parte. Scriitura este foarte orchestrală, foarte amplă. A fost pentru noi incitant şi plăcut să o descifrăm, cu atât mai mult să o interpretăm, în cele două concerte succesive.

Multe lucrări de Enescu au notate în detaliu indicaţiile de interpretare; este şi cazul Octetului de Enescu, Bella Hristova?

Da, dar nu în aşa mare măsură ca în Sonata a III-a pentru vioară, de exemplu. Aici sunt indicaţii amănunţite referitoare la tempoul în care trebuie să cântăm, pe când la sonată Enescu a scris în partitură până şi improvizaţiile pe care trebuie să le facă instrumentiştii. Nu mă simt însă deloc îngrădită de aceste permanente ghidări - chiar dacă ele există, eu voi cânta inevitabil într-un stil al meu, diferit de al altuia, şi aici îmi găsesc libertatea.

Să înţeleg că Sonata a III-a vă este familiară?

Da, am auzit-o, nu am cântat-o, însă mi-am trecut-o pe lista cu lucruri de făcut! Mi-ar plăcea să descopăr mai mult din muzica lui Enescu, nu doar cea pentru vioară, ci şi pentru alte instrumente, pentru că mi pare extraordinară. Cred că oamenii nu o cunosc suficient, şi asta înseamnă realmente o lipsă.