Sabina Draga este profesor la Departamentul de Engleză al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Universitatea din Bucureşti şi traduce din engleză şi catalană. Legătura pe care o are cu domeniul culturii, din care face parte, a început printr-o ascendenţă paternală - tatăl său a fost compozitorul George Draga. Ne-am întâlnit într-un dialog telefonic pentru a aduce la suprafaţă câte ceva din personalitatea acestui muzician: compozitor activ până în 2008, anul în care s-a stins din viaţă, dar şi muzicolog, redactor la Revista "Muzica" a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, cu studii ale unor lucrări semnate Aurel Stroe, Ştefan Niculescu, Tiberiu Olah.

Ca prefaţă a unei ediţii George Draga a emisiunii "Muzica românească la timpul prezent", care va putea fi ascultată vineri, 2 martie 2012, citiţi în continuare interviul realizat cu Sabina Draga. Discuţia a demarat prin citarea unei afirmaţii a compozitorului Liviu Dănceanu - "George Draga era un om responsabil care slujea adevărul".

Cum l-ar descrie Sabina Draga pe părintele său?

Tatăl meu îmi spunea întotdeauna că el e în primul rând compozitor şi de-abia după aceea muzicolog. Avea o cultură muzicală fabuloasă. În anii petrecuţi ca redactor şef adjunct la Revista Muzica şi apoi ca muzeograf la Muzeul Naţional "George Enescu" a fost foarte implicat în activitatea de muzicolog şi în activitatea de fişare a manuscriselor lui Enescu. Dar vocaţia lui era compoziţia, pe care şi-a slujit-o în conformitate cu idealurile sale, făcând foarte puţine compromisuri, politice sau de orice alt fel.

Cunoaşteţi bine parcursul componistic al tatălui dumneavoastră. Înţeleg că este vorba de două etape de creaţie - ante- şi post-1989, şi v-am ruga să ni le detaliaţi.

Este vorba mai mult de o periodizare biografică şi afectivă. O primă etapă ar fi cea dinainte de 1989, când - deşi a fost tot timpul un compozitor fidel idealurilor clasice - era foarte racordat la avangarda vremii, compunând experimental şi folosind procedee matematice. Pe parcursul anilor `90 a scris mai puţin - cred că toată lumea scria mai puţin atunci la noi, erau prea bulversante schimbările politice haotice din România la acea vreme. În perioada aceea a lucrat mult la Missa de concert, una din lucrările sale majore, pe care a definitivat-o în 2002. A doua etapă de creaţie a început practic în 2001, când, după cum remarca Valentina Sandu-Dediu cu ocazia portretului componistic "George Draga - Remember 75" din Aula Palatului Cantacuzino (28 aprilie 2010), s-a dedicat exclusiv compoziţiei, scriind nu atât ca să fie în pas cu colegii săi de generaţie, nici ca să i se cânte lucrările, ci pur şi simplu pentru că aşa simţea nevoia. S-a aplecat asupra filonului folcloric ardelenesc (Valentina Sandu-Dediu îl compara ca model de compozitor cu Béla Bartók sau Arvo Pärt), precum şi asupra muzicii psaltice şi de inspiraţie religioasă, la început făcând prelucrări, apoi procesând din ce în ce mai elaborat aceste surse în lucrări simfonice de amploare, cum ar fi simfoniile sau concertele pentru vioară, flaut, oboi, fagot şi orchestră, precum şi în muzica de cameră.

Sunteţi nu doar cunoscătoare, ci şi o promotoare a creaţiei lui George Draga; aţi organizat mai multe recitaluri dedicate memoriei tatălui dumneavoastră. Povestiţi-ne despre aceste manifestări şi despre motivul care le-a dat naştere.

Recunosc că trăiesc - ca şi mama mea, de altfel - cu un puternic sentiment al misiunii pe care o am, aceea de a face cunoscută opera tatălui meu. Nefiind muzician eu însămi, nu îmi stă în putere să fac prea mult, din păcate. N-aş fi putut organiza nimic dacă nu m-ar fi ajutat nişte oameni minunaţi, cărora nu le pot mulţumi îndeajuns.

Printre aceste evenimente muzicale, un rol crucial l-au jucat cele două portrete componistice "George Draga" din Aula Muzeului Cantacuzino, cu sprijinul nepreţuit al directoarei Muzeului Naţional "George Enescu", d-na Laura Manolache. La primul dintre aceste portrete, din 28 octombrie 2008, tatăl meu ar fi trebuit să participe, sărbătorind cu această ocazie reîntoarcerea sa în colectivul muzeului pentru a finaliza fişarea manuscriselor lui George Enescu. Deoarece s-a stins din viaţă înainte de această dată, portretul componistic a devenit un prilej comemorativ.

Al doilea portret componistic, "George Draga: Remember 75", a avut loc pe 28 aprilie 2010 (pe 23 aprilie ar fi împlinit 75 de ani), prilej cu care s-a lansat partitura Missei de concert, proaspăt publicată de Editura Muzicală, însoţită de un studiu introductiv semnat de Despina Petecel-Theodoru. Au vorbit cu această ocazie Gheorghe Firca, Valentina Sandu-Dediu, Laura Manolache şi Liviu Dănceanu, amintindu-şi cu afecţiune de omul George Draga, dar şi de creaţia sa.

În aceste concerte s-au cântat piese camerale şi vocale cum ar fi Sonata pentru pian (cu Verona Maier), Sonatina pentru vioară şi pian (cu Ioan Marius Lăcraru şi Rodica Dănceanu), Cvartetele de coarde nr. 1 şi 2 (cu Cvartetul "Florilegium"), Concertul pentru flaut şi orchestră în reducţie pentru pian (cu Teodora Ducariu şi Cătălin Dima), piese corale interpretate de corul "Euterpe" dirijat de Georgeta Aldea şi, deloc în ultimul rând, o bogată selecţie de lieduri pe versuri populare şi pe versuri de Monica Pillat şi Carlos Duarte, în interpretarea splendidă a sopranei Alina Bottez, acompaniată la pian de Ieronim Buga.

D-nei Monica Pillat-Săulescu îi datorez - pe lângă modelul viu al propriilor sale eforturi în promovarea operei literare şi artistice a familiei Pillat - cealaltă serie constantă de manifestări culturale, organizate în cadrul Colecţiei Pillat de la Muzeul Literaturii Române (casele memoriale Rebreanu-Minulescu), cu ajutorul preţios al muzeografului Corneliu Lupeş. Acestea au fost mai multe după-amiezi de muzică şi poezie (de Paşti, de Crăciun sau cu ocazia unor comemorări Dinu Pillat), în care s-au audiat înregistrări din muzica tatălui meu şi s-au cântat lieduri (cu Alina Bottez şi Ieronim Buga) sau fragmente de lucrări (cum ar fi o parte a Concertului pentru flaut şi orchestră, interpretat de Teodora Ducariu).

Valentina Sandu-Dediu joacă un rol esenţial în transmiterea interesului pentru creaţia lui George Draga tinerei generaţii de muzicologi. Sub îndrumarea sa, Alice Tacu îşi elaborează în momentul de faţă teza de masterat despre tehnici componistice în opera lui George Draga, plecând de la forma de eterofonie. Va fi o carte frumoasă, scrisă cu pasiune şi seriozitate profesională, care va deschide nişte drumuri în cercetarea asupra muzicii lui George Draga. Portretul componistic de la Muzeul Enescu din 2010 s-a bucurat de o cronică la Radio România Muzical semnată de o altă talentată studentă a Valentinei Sandu-Dediu, Andreea Chiselev.

Deloc în ultimul rând, Veronica Anghelescu, redactor şef al revistei de muzicologie online No14PlusMinus, a deschis spaţiul său virtual unor articole şi fragmente muzicale de George Draga, fie şi în format electronic, acolo unde nu există încă înregistrări. Credinţa Veronicăi în puterea muzicii de a răzbate pretutindeni, fără să se împiedice de nici un fel de obstacole, nici măcar de dificultatea găsirii unor orchestre care să interpreteze nişte piese simfonice de amploare, mi-a insuflat şi mie mult curaj.

Lucrările lui George Draga au fost interpretate de Orchestra Naţională Radio, de Orchestra Filarmonicii bucureştene, de dirijorii Emanuel Elenescu, Mircea Barasab, Paul Staicu, de maestrul Cornel Ţăranu şi ansamblul său "Ars Nova". Ce se întâmplă cu partiturile tatălui dumneavoastră în momentul de faţă? Cine le deţine?

O parte din partituri au fost tipărite de Editura Muzicală: Muzică de concert (în 1972), Uvertura de concert nr. 2 (1978), Preludiu pentru orchestră de coarde şi cvintet de suflători (1981), Eterofonii pentru zece instrumentiţti (1982), Uvertura de concert nr. 1 (1984), Sarmizegetusa, poem simfonic (1986) şi Missa de concert (2010). Există şi o serie de discuri, şi foarte multe înregistrări din concerte se află în fonoteca Radioului. Partiturile care au fost achiziţionate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România se află în biblioteca Uniunii. Celelalte partituri le deţinem noi, familia compozitorului, şi aşteptăm momentul potrivit pentru a o scoate pe fiecare la lumină. Sunt însă atât de multe că s-ar putea să trebuiască generaţii pentru asta!

Gheorghe Firca, Valentina Sandu-Dediu, Laura Manolache, Liviu Dănceanu - nume pe care deja le-aţi meţionat - , sunt câţiva dintre muzicologii care au scris şi au vorbit despre George Draga. Care este numitorul comun al opiniilor pe care le-aţi auzit exprimate de-a lungul timpului?

Liviu Dănceanu a scris mai multe studii consistente despre creaţia lui George Draga, făcând analize de lucrări şi remarcând pretudindeni probitatea sa morală şi generozitatea care l-au caracterizat ca om şi ca muzician. În articolul din care aţi citat, apărut recent în revista Ateneu şi apoi în Musicology Today, Dănceanu vorbeşte de "vocaţia distributivităţii": înţelegerea faptului că "dacă ceea ce primeşti îţi poate fi, la o adică, furat, ceea ce dăruieşti nu îţi poate lua nimeni". De această generozitate, dublată de o mare căldură umană şi de devotamentul pentru munca sa, vorbesc practic toţi colegii care au scris despre el sau l-au evocat - Liviu Dănceanu, Despina Petecel-Theodoru, Gheorghe Firca, Valentina Sandu-Dediu, Laura Manolache, Viorel Cosma, Doru Popovici, Vasile Tomescu şi alţii.

Despina Petecel-Theodoru îşi intituleaza sugestiv substanţiala introducere la Missa de concert "În căutarea timpului pierdut", subliniind astfel activitatea asiduă de recuperare, în ultimii opt ani de creaţie, a proiectelor muzicale pe care George Draga nu reuşise să le ducă la bun sfârşit mai devreme din cauza obligaţiilor de muzicolog, care i-au furat din timpul pe care l-ar fi dedicat compoziţiei. Despina Petecel-Theodoru remarcă onestitatea şi sobrietatea artistului care, ca şi omul, "ştia să spună mult în puţin", guvernat de "triada esteticii omului clasic: ritm, măsură (proporţie, echilibru), armonie" şi dezinteresul pentru mode şi constrângeri exterioare, în virtutea unei arzătoare dorinţe de a se exprima liber prin muzica sa.

Tatăl dumneavoastră, compozitorul George Draga, a scris foarte mult, într-o varietate de genuri - muzică de cameră, lucrări pentru instrumente solo, muzică de fanfară, simfonii, concerte, cantate, muzică corală de inspiraţie folclorică şi piese religioase. Se pare că muzica avea o adâncă semnificaţie pentru tatăl dumneavoastră, că scria cuprins de o particulară fervoare; aţi putea să o definiţi în cuvinte?

Muzica a fost modul lui de existenţă. În ultimii ani ai vieţii a trăit ca un fel de ermit, compunând de dimineaţa până seara şi aşteptând cu un fel de încredere detaşată, dar fermă, ziua în care i se vor cânta lucrările. Faptul că scria folosind programul de editare de note muzicale Sibelius, care are şi capacităţi de redare, fie ele şi limitate, îi acorda o independenţă care îl făcea mai degrabă nepăsător la nerăbdarea firească a creatorului de a-şi auzi muzica cântată de interpreţi reali - chiar dacă, desigur, pentru asta au fost compuse, nefiind deloc vorba de muzică electronică. Aş vrea să menţionez un detaliu care m-a emoţionat profund când l-am descoperit, la câteva zile după ce s-a despărţit de noi în octombrie 2008: pe paginile de pe Wikipedia, pe care şi le alcătuise cu ajutorul meu şi al soţului meu, după Simfonia a XIV-a (ultima lui lucrare) pusese virgulă, şi nu punct. Deşi ştia că era grav bolnav, nu-şi imagina că o să înceteze vreodată să compună. Virgula am schimbat-o eu în punct, şi mă întreb şi acum dacă am făcut bine, dacă a fost just faţă de el...

Emisiunea Muzica românească la timpul prezent dedicată vineri, 2 martie, ora 23,30, de Laura Mânzat compozitorului George Draga va cuprinde şi fragmente din acest interviu cu Sabina Draga, fiica sa.