Cea mai recentă traducere a dumneavoastră "Bela Bartok contra celui de-al Treilea Reich", apărută săptămâna trecută la Editura Polirom, vă apropie de o latură mai aparte din literatura universală şi anume cea muzicală. Cum aţi abordat această carte?

În primul rând pentru că m-au atras dintotdeauna creatorii angajaţi şi intelectualii angajaţi. Eu cred că şi Kjell Espmark face parte din aceeaşi familie de spirite că are o bună conştiinţă literară şi civică şi, dincolo de toate, are o mare putere de convingere ca artist. Or, cred că aici el se întâlneşte în chipul cel mai fericit cu Bela Bartok, al cărui destin ca om şi ca muzician a fost profund marcat nu numai de umanism, ci şi de un puternic militantism civic.

Acum poate că vă voi surprinde spunându-vă că Bartok nu este pentru mine un compozitor preferat. Ar fi prea simplu şi ar fi superficial că este aşa. Legătura mea cu Bartok este mult mai complicată, de fapt mai complexă şi mai profundă provenind mai mult sau mai puţin din aceeaşi zonă geografică şi culturală. El este născut la Sânicolau Mare, în actualul judeţ Timiş, eu - la Sânicolau Mic, în judeţul Arad. Sunt impregnantă de muzica acelei zone. Cântecele, dansurile populare culese sau interpretate de Bartok sau compoziţiile sale îmi sunt foarte familiare.

Această carte prezintă o abordare inedită a vieţii marelui compozitor Bela Bartok. Cât este ficţiune şi câtă realitate în această poveste?

În mod sigur cartea nu este un documentar despre viaţa lui Bela Bartok şi poate nici o monografie, mai degrabă o monografie romanţată. Espmark recompune într-un roman admirabil construit figura pianistului, a etnomuzicologului, a compozitorului. Sigur, n-am să vă povestesc acum romanul, însă trebuie să vă spun că el urmează un fir biografic, evident, începând cu copilăria compozitorului, cu devotamentul mamei sale şi cu implicare ei în educaţia lui, cu primul concert la vârsta de 9 ani şi continuând cu anii de studiu la Universitatea Regală din Budapesta. Sunt evocaţi, de asemenea, anii în care s-a dedicat muzicii folclorice, este vorba de perioada 1909-1913, când a cules şi a înregistrat în satele din Transilvania cred că peste 3000 de cântece şi dansuri româneşti, maghiare şi slovace. Urmează apoi confruntarea cu Goebbels, un moment de mare tensiune în carte, adică este vorba despre protestul pe care care i l-a adresat Bartok lui Goebbles, pentru faptul că nu i-a fost admisă participarea la expoziţia de la Dusseldorf, pe tema muzicii decadente, protest în care a avut curajul să se declare evreu voluntar.

Sunt multe, multe episoade din viaţa lui Bartok redate cu subtilitate şi cu măiestrie de autorul suedez. Ce mi se pare însă interesant este că Espmark mizează în construcţia personajului Bartok pe contrastul între fragilitatea fizică a omului şi tăria de caracter a muzicianului, care în plină dictatură nazistă problematizează statura şi rolul intelectualului pe fundalul unei Europe distruse de război.