La Aiurart din Bucureşti, spaţiu dedicat artei contemporane, poate fi vizitată până la sfârşitul lunii noiembrie, între orele 15.00-19.00, expoziţia Rebecca. File, inclusă în programul Festivalului Internaţional "Viaţa e frumoasă". Rebecca este romanul clasic, capodopera scriitoarei britanice Daphne du Maurier (1938), thriller-ul cult, în egală măsură pentru critică şi marele public, regizat de Alfred Hitchcock (1940) şi drama gotică repovestită într-un musical-hit de compozitorul american de origine maghiară Sylvester Lévay şi de libretistul german Michael Kunze (2006). Instalaţia multisenzorială "Rebecca. File" explorează transgresia de la roman la partitura muzicală, de la scenă la microfonul de radio, după cum declară organizatorii şi propune o experienţă complexă, unde invizibilul compune imagini, pornind de la un personaj niciodată descifrat - Rebecca de Winter.

Cum a pornit ideea acestei expoziţii şi ce propune ea publicului, aflaţi dintr-un interviu cu Andrei Popov, redactor RRI şi unul dintre iniţiatorii acestui proiect:

Rebecca. File este o aventură. A pornit din întâmplare. Ea începe cam din 2009, când eu am descoperit Teatrul de operetă şi music-hall din Budapesta, moment în care am luat contact cu echipa artistică de la acel teatru, echipă în care l-am întâlnit pe regizorul româno-maghiar Attila Beres. Mergând acolo, am văzut spectacolul Rebecca, după care el a refăcut spectacolul, schimbând în părţile esenţiale, la Bucureşti. Împreună cu o colegă de la Radio România Internaţional, Serviciul francez, unde lucrez şi eu, am însoţit repetiţiile acestui spectacol. Au rezultat 40 de ore de înregistrări, un material enorm, pe care noi l-am folosit evident pentru reportajele noastre şi, la un moment dat, ne-am spus "ce-ar fi dacă am folosi acest material şi în alt scop?".

Am încercat să repunem într-un alt context romanul, filmul şi spectacolul. Prin urmare, în momentul de faţă, expoziţia, aşa cum poate fi ea văzută la spaţiul Aiurart din Bucureşti, este o călătorie prin ficţiuni şi prin moduri diferite de a face ficţiune. Conceptul acestui eveniment este clădit în jurul unor fragmente din romanul Rebecca, înşirate pe pereţi; nu sunt înşirate oricum, ele conduc spre ceva, ies din ceva, merg în altceva; aşa că, pe de o parte avem filele din roman şi pe de altă parte avem mărturii, dacă vreţi, despre Rebecca, despre cum s-a făcut Rebecca, despre cum s-a conceput Rebecca şi, mai ales, despre ce ascunde Rebecca - romanul, filmul, spectacolul - în spatele aparenţelor. Rebecca este romanul, filmul sau spectacolul unei absenţe, în acelaşi timp este romanul, filmul, spectacolul unei prezenţe masculine pe care nici pe ea nu o putem descifra.

Cum aţi descrie experienţa pe care speraţi că o va trăi publicul prezent la expoziţie?

Multisenzorială. Într-un cuvânt. Multisenzorială pentru că facem apel la toate simţurile; este o experienţă - credem noi - totală, pornind de la impactul vizual, care cu siguranţă este destul de mare, la dimensiunea auditivă, care este practic elementul central al acestei expoziţii, pentru că noi ne-am dorit, în primul rând, să creăm iluzii şi să creăm ficţiune graţie sunetului, mai mult decât graţie privirii, pentru că în societatea în care trăim privirea este primordială. Noi am dorit să facem altfel şi să lăsăm loc imaginaţiei să se desfăşoare pe acest teritoriu de sunete şi de efecte. Despre pipăit şi miros nu o să vă povestesc, astea trebuie descoperite la faţa locului, pentru că povestite cred că şi-ar pierde oarecum din farmec.