Arhivă : Interviuri Înapoi

Zilele Lipatti - ediția a II-a. Interviu cu pianistul Mihai Ritivoiu

Publicat: joi, 15 Noiembrie 2012 , ora 15.22
După succesul din 2010, "Zilele Lipatti" revin cu a doua ediție în 2012, pusă sub semnul Mihaelei Ursuleasa, dispărută prematur din viață în august 2012. Punctul culminant al manifestărilor este reprezentat de recitalul-maraton ce va avea loc în 2 decembrie la Ateneul Român, începând cu ora 16, chiar în ziua comemorării a 62 de ani de la dispariția lui Dinu Lipatti. Cei patru pianiști care pot fi ascultați sunt nume binecunoscute publicului român: Alfredo Perl, Mihai Ritivoiu (laureat în 2010 al Concursului național de pian organizat în cadrul "Zilelor Lipatti"), Andrei Licareț și Nikolai Luganski. Biletele s-au pus deja în vânzare la Ateneul Român.


Mihai Ritivoiu, vei evolua pe 2 decembrie, la Ateneul Român, într-o companie selectă. Ce înseamnă pentru tine prezența într-un concert alături de artiști celebri ai lumii, precum Nikolai Luganski?

Este cu adevărat un moment extraordinar pentru mine. Am fost de mult timp un mare admirator al pianistului Nikolai Luganski și l-am ascultat, fiind fascinat mai ales de interpretările Preludiilor de Rahmaninov. Iar faptul că acum voi avea ocazia să cânt în cadrul aceluiași eveniment, la Ateneul Român, cu acest mare pianist este într-adevăr o onoare și o mare bucurie pentru mine.


Este deja a doua ediție a Zilelor Lipatti la care participi, ceea ce înseamnă că ești apropiat de arta lui Dinu Lipatti. Dacă ar trebui să realizezi un portret acestui mare pianist, cum l-ai descrie?

Mi-ar fi foarte greu să îl caracterizez în doar câteva cuvinte, pentru că a fost realmente o figură care m-a fascinat și într-un fel mi-a călăuzit pașii în felul cum m-am apropiat de muzică, încă din copilărie. Cred că reprezintă pentru foarte mulți muzicieni o figură enigmatică, care a dispărut mult prea repede din viață, tragic, și un exemplu de modestie și de dedicație în relație cu muzica.


În 2010 ai câștigat Concursul dedicat lui Dinu Lipatti, la categoria ta de vârstă. Au trecut deja doi ani și te-aș întreba cu ce impresii ai rămas de atunci și dacă momentul acela a avut vreun impact asupra evoluției tale ulterioare.

Am rămas și probabil voi rămâne mult timp cu o amintire foarte frumoasă și, într-adevăr, acel moment a avut un impact asupra evoluției mele. A fost un punct foarte important în dezvoltarea mea și în evoluția carierei mele, pentru că au început să apară foarte multe șanse de a cânta în diverse recitaluri. Prima a fost chiar imediat după terminarea concursului, acum doi ani: a fost vorba despre acel recital de la Lausanne, în urma căruia am fost auzit și voi fi invitat din nou acest an să cânt în Elveția, la Geneva de această dată, în celebrul studio Ansermet, într-o serie de recitaluri care se numenște "La Tribune de Jeunes Musiciens". Chiar acest recital, după doi ani, îl pot lega de câștigarea Concursului Lipatti, la fel ca și recitalul de la Ateneul Român, din 2 decembrie.


Pentru că ai menționat recitalul pe care îl vei susține la sediul Radio Swiss Classic din Geneva în 9 decembrie, te-aș ruga să ne mai oferi câteva detalii despre program și despre prilejul cu care ai fost invitat acolo.

Recitalul de la Geneva va avea loc în Studioul "Ansermet", iar din program fac parte Poloneza-Fantezie de Chopin, Sonata de Enescu, "Images" - prima serie de Debussy și Preludiu, Coral și Fugă de César Franck. Invitația a pornit de la pianista și impresara de origine română Mădălina Slav, care, fiind prezentă acum doi ani la recitalul meu de la Lausanne și cerându-i-se să recomande un pianist tânăr pentru această serie de recitaluri din Geneva, a avut ideea să mă contacteze și să îmi ofere acest recital.


Revenind la recitalul din 2 decembrie, ai ales în program Sonata nr. 1 în fa diez minor de George Enescu și Carnavalul op. 9 de Schumann. De ce aceste două lucrări?

Sunt mai multe motive. Sonata de Enescu reprezintă o piesă importantă ca semnificație în repertoriul meu; am obținut și acel premiu special în cadrul Concursului "George Enescu" pentru interpretarea acestei sonate. Are însă o semnificație și în legătură cu numele lui Dinu Lipatti: după cum știm, a existat o strânsă legătură între cei doi mari muzicieni - Dinu Lipatti și George Enescu, iar Dinu Lipatti cu siguranță a cântat această sonată, deși din înregistrări nu s-a păstrat decât partea a II-a. Cât despre Carnavalul de Schumann, m-am gândit că ar fi o lucrare contrastantă și ar contrabalansa bine Sonata de Enescu. Și, după cum știm, Schumann era unul dintre compozitorii foarte apreciați și cântați des de marele pianist român.


Acum te afli la Londra, cu o bursă de studii. Cu ce profesori lucrezi acolo și cum se desfășoară activitatea ta muzicală?

Da, mă aflu la Londra în primul an de Master, la clasa profesoarei Joan Havill, cu care pot să spun că am o colaborare foarte bună. Mă bucur că am ajuns la dumneaei printr-un șir de întâmplări fericite, aș putea să spun: mai întâi, prin faptul că am avut bucuria să îl cunosc pe pianistul francez Dominique Merlet într-o serie de master-class-uri, iar acesta mi-a recomandat-o, atunci când l-am întrebat cu cine să îmi continui studiile, pe Joan Havill, aici la Guildhall Scholl of Music de la Londra. Și mă bucur că am ajuns aici. Avem o colaborare foarte bună, lucrăm intens, pregătim desigur aceste recitaluri despre care am vorbit, dar în același timp ne ocupăm și de noi elemente în repertoriul meu. Londra este un oraș fascinant în tot ceea ce se întâmplă, fie că este vorba despre concerte, de expoziții sau piese de teatru și este, într-adevăr, un mediu care stimulează orice tânăr artist. Este un loc extraordinar pentru a-ți desăvârși studiile.


Ne poți dezvălui și alte proiecte la care lucrezi?

Voi avea în viitorul foarte apropiat, de fapt chiar luni, 19 noiembrie 2012, un mic recital la Paris, unde voi cânta din nou Sonata de Enescu și Carnavalul de Schumann, precum și primul caiet "Images" de Debussy. Recitalul va avea loc într-o sală ce aparține organizatorilor Academiei de Vară de la Villecroze la care am participat acum doi ani, la un master-class cu Dominique Merlet. Acestea sunt academii de vară care au loc în fiecare an în sudul Franței, la Villecroze, însă sediul principal este la Paris, unde organizatorii dispun și de o mică sală de recital, invitând unerori acolo foști studenți, participanți la academiile lor de vară, să susțină recitaluri.

Proiecte pe termen lung aș avea câteva, dar nu aș dori să dezvălui nimic despre ele până când nu voi avea certitudinea lor.


Larisa Clempuș