Ce înseamnă pentru dumneavoastră un recital, o nouă ocazie de a vă exprima gândurile, sentimentele şi de a le împărtăşi cu ceilalţi, provocarea de a cuceri un public nou, o permanentă căutare de a găsi un nou înţeles unor piese muzicale bine ştiute, un fapt comun, obişnuit pentru orice artist?

Cred că este doar un prilej de a cânta muzica pe care o iubesc. Asta este cel mai important. Recitalul din această seară este foarte important, pentru că de obicei vin aici ca invitat în festivalul Enescu, care este un eveniment extraordinar, dar care îţi impune o serie de restricţii în privinţa repertoriului. În recitalul de azi pot arăta ce îmi place cu adevărat. În al doilea rând este felul în care evoluează relaţia cu oamenii, pentru că nu cred că este de ajuns un singur festival. În Bucureşti, totul este centrat în jurul Festivalului Enescu, nu mai rămâne mult pentru alte activităţi şi mă bucur că mă aflu aici şi într-un eveniment de sine stătător, pentru că artiştii ar trebui să fie relativ liberi.

Titlul unui interviu anterior cu dumneavoastră vă numea "vrăjitorul pianului". De ce anume credeţi că mai depinde acea vrajă pe care pe care publicul o simte din partea unui pianist? În vremea lui Liszt, magia era legată de virtuozitatea extremă şi de rapiditatea tempo-urilor cu care erau abordate anumite partituri. Ce v-a atras dumneavoastră, în zilele noastre, acest supranume, de vrăjitor al pianului?

Cred că este vorba despre repertoriul pe care îl interpretez. Întotdeauna aleg pentru recitaluri programe foarte dinamice, extrem de dificile. Recitalul din această seară nu face excepţie. Este absolut minunat, spectaculos, cuprinde şi piese inspirate din folclor, lucrări mai puţin cunoscute, ceea ce mi se pare important să nu cânţi doar clişee, pentru că este necesar să laşi un spaţiu şi pentru muzică necunoscută, alături de "Dansurile ungare" de Johannes Brahms.