La sfârşitul secolului al XIX-lea, fiul unui fabricant de piane din München a înfiinţat în oraşul său un ansamblu simfonic. După 4 ani de la fondarea sa, la pupitrul orchestrei a venit Gustav Mahler; au urmat Felix Weingartner, Bruno Walter, Rudolf Kempe. Nevoită să-şi înceteze activitatea în timpul celor două războaie mondiale, orchestra şi-a recăpătat forţa şi personalitatea, iar în 1979 a cunoscut noi standarde de excelenţă prin numirea lui Sergiu Celibidache în funcţia de dirijor şef. Colaborările cu muzicieni celebri pe care Filarmonica din München le-a avut foarte curând după apariţia ei reprezintă în mod cert dovada că acest ansamblu a fost foarte bun încă de la început, am presupus.

Într-adevăr, odată chiar cu primele sale concerte orchestra a păşit pe un incredibil drum ascendent: Mahler a dirijat-o în primele audiţii ale simfoniilor a 4-a şi a 8-a, ceea ce desigur că este de o importanţă majoră. Un alt compozitor de care ne-am legat numele şi în ale cărui simfonii am devenit foarte repede o autoritate este Anton Bruckner, şi trebuie spus că aici îi datorăm mult maestrului Sergiu Celibidache: în perioada petrecută alături de noi, asocierea dintre Filarmonica din Munchen şi dirijorul român a avut ca rezultat, în istoria interpretării simfoniilor de Bruckner, ceea numim cu o expresie englezească "state of the art" - cea mai înaltă culme, cea mai înaltă realizare în acest domeniu.

După stingerea din viaţă a dirijorului român, în funcţia de dirijor şef i-a urmat James Levine, iar din stagiunea 2012-2013 poziţia aceasta este ocupată de Lorin Maazel. În acest prim an la pupitrul orchestrei müncheneze, artistul şi-a dorit să prezinte lucrări care au marcat puncte de ruptură, schimbări de mentalitate în istoria muzicii. Paul Müller, ce înseamnă mai exact acest tip de lucrări?

O privire asupra programelor de concert din noua stagiune arată că maestrul Lorin Maazel s-a oprit asupra unor creaţii a căror primă audiţie, sau a căror receptare, a avut o influenţă puternică asupra istoriei ulterioare a muzicii. Exemplul cel mai cunoscut ar fi Ritualul primăverii, balet interpretat pentru prima dată în luna mai a anului 1913 la Paris şi care a creat un scandal uriaş - de altfel, chiar prima audiţie a trebuit să fie suspendată din cauza tumultului pe care-l provocase. Astăzi, o lucrare de acest gen nu mai provoacă zarvă, dar în schimb simţim că energia ei este mereu vie, acţionează neîntrerupt asupra noastră - iar aceasta face ca muzica să rămână vie. Este un aspect foarte important pentru publicul care vine în sala noastră de concert, pentru că oamenii nu vor doar să-şi petreacă timpul într-un mod agreabil, ci vin aici pentru a fi incitaţi, pentru a avea o experienţă, pentru a lua ceva cu ei atunci când pleacă acasă. Alte exemple de lucrări cu influenţă covârşitoare în muzică sunt Missa solemnis şi Simfonia a 9-a de Beethoven - lucrări astăzi tradiţionale dar care demonstrează permanenţa muzicii muzicii şi fascinaţia pe care o exercită ea asupra noastră.

Repertoriul Filarmonicii din München este în mare parte unul clasic spre modern, mergând de la Beethoven la Alban Berg. Orchestra cântă însă şi muzică nouă. Care este locul acesteia în programele de concert ale Filarmonicii, Paul Müller?

Într-adevăr, repertoriul nostru este în principal îndreptat către muzica clasică şi romantică, spre lucrările de început de secolului XX, cum aţi spus şi dumneavoastră amintindu-l pe Alban Berg, aşadar cu direcţie către a doua şcoală vieneză de compoziţie. Însă un crez al dirijorului nostru şef, maestrul Lorin Maazel, este că Filarmonica din München trebuie să se simtă confortabil în orice muzică, a oricărei epoci: maestrul a dirijat, de exemplu, Concertul brandenburgic nr. 5 de Bach, apoi Simfonia a 4-a de Schubert, apoi poemul simfonic "Aşa grăit-a Zarathustra" de Richard Strauss - aşadar a schiţat un program care oferă vizibilitate asupra unei perioade întinse a istoriei muzicii. Din punct de vedere al flexibilităţii este important pentru noi să cântăm şi muzică nouă, dar centrul rămâne fără îndoială repertoriul care merge de la Mozart şi Beethoven către Brahms, Bruckner, Wagner şi, cum spuneam, a doua şcoală vieneză.

O orchestră este reprezentată, desigur, de înşişi muzicienii care o alcătuiesc. Cine sunt muzicienii Filarmonicii din München? Ce tip de personalitate şi ce tip de artist sunt ei, Paul Müller?

Un răspuns clar acestei întrebări ar avea acelaşi succes ca şi descoperirea cvadraturii cercului! Pot începe prin a spune că există astăzi 53 de instrumentişti care au activat sub bagheta maestrului Celibidache ceea ce este o afirmaţie cu greutate, pentru că aceşti muzicieni s-au dezvoltat în tradiţia maestrului şi continuă să o poarte în şi cu ei. Un alt aspect este că interpreţii îşi aleg singuri noii colegi: echipa managerială este implicată în procedurile de selecţie dar ultimul cuvânt şi responsabilitatea le aparţin instrumentiştilor, ceea ce este foarte bine. Să zicem că un criteriu de acceptare în Filarmonica din Munchen ar fi perfecţiunea, dar acest lucru este de la sine înţeles. Mai este un detaliu foarte important - sunetul virtualilor noi membri trebuie să se potrivească sunetului orchestrei, să se armonizeze cu aceasta. O a treia componentă ţine de faptul că o orchestră este un organism viu, şi nu numai sunetul, ci şi personalitatea muzicianului care vine să i se alăture trebuie să fie în deplină concordanţă cu personalitatea orchestrei. Este destul de complicat ca un singur instrumentist să îndeplinească toate aceste cerinţe, dar după cum se poate vedea criteriile mai stricte de selecţie funcţionează foarte bine, şi pentru binele orchestrei.

Candidaţii la funcţia de membru în Filarmonica din München trebuie să aibă deci un sunet care să se armonizeze cu sonoritatea ansamblului. Care este acest sunet?

Iată o altă întrebare care forează adâncurile unei taine, care alunecă în misterios - şi este foarte bine că este aşa! Sunetul nostru nu poate fi explicat clar în cuvinte, dar cei care ne aud - public sau critici - spun că este vorba de o anumită rotunjime, o anumită căldură, o fineţe particulară, un sunet cu o bază foarte solidă, construit pe gravele contrabaşilor. Instrumentele de alamă au de asemenea o calitate sonoră care le reprezintă, care le este proprie. Acestea ar fi însuşirile care diferenţiază orchestra noastră, facem tot ce putem ca lucrurile să rămână aşa - ne mândrim şi cu faptul că ele sunt însuşirile care au fost remarcate de critică încă de la primele concerte pe care le-am avut de la începutul stagiunii sub conducerea maestrului Lorin Maazel.

Pe lângă Filarmonica din München funcţionează un ansamblu simfonic având rol educativ, o academie a orchestrei. Ce reprezintă aceasta, Paul Müller?

Scopul formaţiei este de a le oferi tinerilor care şi-au încheiat studiile sau care sunt în perioada premergătoare finalizării cursurilor ocazia de a cânta într-o orchestră şi sub conducerea unor mari dirijori, şi, prin aceasta, de a-i avea ca profesori pe muzicienii din Filarmonica noastră. Cred că este cea mai valoroasă formă de a face practică în muzică, sau cel mai potrivit mod de a te pregăti să devii un bun instrumentist. Investim mult în această Academie, pentru că noi, şi nu altcineva, suntem responsabili de viitorul nostru, de existenţa unor viitori muzicieni de înaltă calificare.

Filarmonica din Munchen prezintă o serie intitulată "Muzica clasică - locul de joacă". Ne puteţi explica acest concept?

Este vorba de o parte a programului educaţional intitulat "Noua şcoală germană", o serie care se îngrijeşte înainte de toate de generaţia tânără de melomani şi muzicieni. Nu cunosc situaţia în România, dar în Germania, şi poate şi în alte ţări europene, avem un public minunat, avem foarte mulţi ascultători, dar se observă o creştere a mediei de vârstă, ca şi o reducere a importanţei acordate educaţiei muzicale în şcoli. Aceasta înseamnă că astăzi copii nu mai au în mod automat contact cu muzica clasică. Noi încercăm să echilibrăm această stare de fapt prin organizarea de diferite activităţi în stagiunile noastre - într-un număr de cam 150 pe an, ajungem prin ele la un public de aproximativ 33.000 de persoane. Trebuie să facem şi mai mult de atât, să lucrăm şi mai intens pentru ca şi în viitor să avem un public la fel de numeros şi de minunat ca astăzi. Programul "Muzica clasică - locul de joacă" are grijă de acest aspect al societăţii, investeşte mult în acest viitor şi în aducerea tinerilor în legătură cu noi. Este vorba de crearea unei stări de fascinaţie în raport cu muzica - motivul, în fond, pentru care oamenii vin la concert.

Pe pagina de internet a Filarmonicii din München există o secţiune de noutăţi, unde sunt postate informaţii despre membrii orchestrei. Consideraţi că este important ca publicul să-i cunoască pe muzicieni Filarmonicii din München şi ca oameni, nu doar ca interpreţi pe podiumul de concert, Paul Müller?

Cred că este foarte important ca legătura dintre instrumentişti şi public să fie foarte strânsă, şi am constatat în repetate rânduri că sunt persoane în sală care ştiu exact cine este pe scenă - "aha, astăzi nu este cutare, dar cutare este" - iar aceasta ne bucură. Încercăm să realizăm o legătură personală cât se poate de apropiată cu publicul nostru, pentru a-i motiva pe oameni să se întoarcă la noi, la concertele noastre. De fapt, este la fel ca în viaţa cotidiană - te duci cu plăcere acolo unde ai prieteni, buni cunoscuţi, unde atmosfera este mai intimă şi mai puţin formală. O astfel de relaţie ne străduim noi să creăm prin intermediul paginii noastre de noutăţi din viaţa orchestrei.