Tânăra compozitoare Diana Rotaru - deţinătoarea unor importante distincţii, între care premiul "George Enescu" al Academiei Române acordat în 2008 pentru lucrarea Hypnos, este, în luna aprilie 2011, compozitor-în-rezidenţă în oraşul elveţian Winterthur. În acest context au fost organizate şi două concerte-portret în care au fost prezentate exclusiv opusuri ale sale.

Despre toate acestea este vorba în interviul pe care l-am realizat, prin telefon, cu Diana Rotaru.

Te afli pe parcursul acestei luni la Winterthur, la invitaţia ansamblului Tag. Povesteşte-ne cum a apărut această invitaţiei şi ce faci efectiv acolo, în Elveţia.

Mă aflu la Villa Sträuli din Winterthur, unde se derulează un proiect cultural care oferă sprijin artiştilor. Sunt trei studiouri absolut minunate şi, pe lângă găzduire, beneficiem şi de un loc de creaţie excelent, având în vedere că Winterthur este un oraş superb şi foarte liniştit. Artiştii au şi oportunitatea de a-şi prezenta creaţia. În cazul meu, a fost vorba despre o prezentare a ceea ce am compus, cu participarea Ansamblului Tag. Cum am ajuns la Villa Sträuli? Printr-o pianistă minunată, Simone Keller care face parte din Ansamblul Tag, cu care am mai lucrat şi înainte şi care mi-a recomandat muzica şi celorlalti membri ai ansamblului. Se pare că muzica mea a plăcut, aşa că au decis să mă invite pentru a-mi face un concert-portret.

Ansamblul Tag mi-a mai cântat o dată lucrările, în data de 10 aprilie, când am avut surpriza să văd o sală plină la Teatrul Am Gleis, instituţie de care aparţine acest ansamblu, iar în data de 19 aprilie s-a reluat concertul aproape integral, concert în care am făcut şi o prezentare a muzicii româneşti contemporane în general şi a creaţiei proprii.

Ansamblul Tag a interpretat Enter no Silence, o lucrare scrisă special pentru membrii săi şi pentru soprana Irina Ungureanu, o artistă absolut minunată, prezentă de asemenea ca invitată în cadrul acestui concert. Programul a mai cuprins o piesă pentru clarinet, Meander, o lucrare pentru flaut şi pian intitulată Play şi un mic ciclu de lieduri, Soresciana, interpretate de asemenea de Irina Ungureanu.

Titlul ambelor concerte este legat de poezia Scoica de Marin Sorescu - este vorba despre închiderea într-o scoică a artistului. Piesele nu sunt neapărat legate de o idee comună, ci sunt nişte poveşti, cu o muzică narativă, chiar şi cu mici elemente teatrale, ascunse. Am avut ocazia să lucrez cu nişte artişti fascinanţi şi m-am regăsit ca autor într-o situaţie ideală în care muzica a fost prezentată perfect, aşa cum mi-am dorit eu, aşa cum o auzeam în capul meu. Nu cred că un compozitor şi-ar putea dori ceva mai mult.

Da, în cadrul rezidenţei am compus deja o piesă pentru două flaute şi urmează să mai scriu o lucrare, o comandă pentru un ansamblu de patru instrumente din Spania. La Winterthur, din punctul meu de vedere, există un mediu de creaţie absolut perfect pentru un compozitor.