Pe afişul Operei din San Francisco a figurat, la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie 2010, Cyrano de Bergerac de Franco Alfano, pe un libret al lui Henri Cain. Regia şi scenografia au fost semnate de Petrică Ionescu, iar rolul titular i-a aparţinut tenorului Plácido Domingo. Din distribuţia spectacolului dirijat de Patrick Fournillier au mai făcut parte Ainhoa Arteta (Roxane), Thiago Arancam (Christian de Neuveville) şi Stephen Powell (De Guiche). După premiera din 2009, la Theatre du Chatelet din Paris, spectacolul a fost montat pentru prima oară pe scena Operei din San Francisco în data de 24 octombrie 2010. Despre concepţia asupra spectacolului, colaborarea cu Plácido Domingo şi despre alte proiecte am aflat amănunte din interviul acordat chiar de regizorul Petrică Ionescu.

Domnule Petrică Ionescu, având în vedere popularitatea subiectului, cum aţi descrie viziunea dumneavoastră regizorală asupra operei Cyrano de Bergerac?

E un personaj debordant de pasiune, un burete care stoarce numai dragoste. Viziunea mea e mai mult teatru în teatru. Prima scenă, Hotel de Bourgogne, care apoi ştim că a fost a comediei franceze şi a lui Molière, era pe vremea aceea doar a celebrului "Montfleury" - Zacharie Jacob, un actor faimos prin tiradele lui, care făcea să leşine jumătate din sală, mai ales femeile. Intrau într-un fel de comă, care dura câte 40 de minute, el făcea pauze până îşi reveneau, acestea sunt întâmplări din istoria teatrului. În debutul piesei, Cyrano vine şi întrerupe o scenă a lui Montfleury, suntem în plin spectacol, deci viziunea de teatru în teatru continuă. Cadrul scenei rămâne pe durata întregului spectacol, decorul se montează la vedere şi avem impresia că spectacolul se întâmplă pe scena teatrului, adică este o manipulare. Cyrano este, precum Pirandello, în acelaşi timp autorul şi interpretul creaţiei lui. El manipulează celelalte personaje principale, Roxane şi Christian, care cred că trăiesc o mare pasiune, o mare iubire. Toate acestea sunt de fapt creaţia lui literară şi regizorală. La sfârşit ne pierdem într-un fel de iluzie, nu ne dăm seama dacă teatrul e mai puternic decât viaţa sau viaţa e mai puternică. Tot acest spectacol este de fapt un parcurs iniţiatic, şi despre teatru şi despre faţetele pasiunii, dăruirii de sine, sinuciderii, misticismului, dragostei etc. Femeile iubesc foarte mult spectacolul şi plâng la sfârşit, cam asta este atmosfera.

La fel ca la premiera din 2009 de la Paris, rolul titular îi aparţine lui Plácido Domingo. Ce ne puteţi spune despre colaborarea cu acesta?

Este un fenomen, este un etern seducător, plin de energie, chiar prea debordantă. Se află cel puţin pe două-trei continente în acelaşi timp. Este un adevărat lider, este o voce, un muzician care nu cred că a avut egal printre ultimii mari muzicieni care au rămas. După cum ştim, Domingo este şi un fabulos şef de orchestră. Înţelege sensul lucrurilor şi, dacă îi dai hrană pentru personajul lui, este de o viteză incredibilă. Un om care are mulţi admiratori în jurul lui, cu un magnetism excepţional, ştie să jongleze şi să ţeasă toate aceste relaţii de seducţie cu toată lumea. Este un actor din ce în ce mai curajos, după părerea mea. Pentru a juca personajul lui Cyrano la vârsta lui, un personaj extravagant, straniu, excentric, provocator, trebuie să ai o energie debordantă, mult umor, multă fineţe. Altminteri, el e îndrăgostit de Cyrano şi spectacolul se reia la Los Angeles, la Madrid, la Hong Kong, are o viaţă şi după Paris şi San Francisco, asta datorită lui şi publicului. La ultimul spectacol Cyrano de Bergerac de la Paris au fost 52 de minute de "standing ovation", aşa ceva nu s-a mai întâlnit. Cred că publicul îi spune şi adio, într-un fel. La Paris e drept că nu mai venise de zece ani, la San Francisco de aproximativ şase ani, nu mai cântase decât în concerte sau tot felul de gale. Nu mai interpretase de mult un rol pe scenă, deci toţi admiratorii lui sunt şocaţi şi fericiţi. Şi, în plus, e un om de o generozitate incredibilă şi plin de vervă şi de umor.

Vorbeaţi mai devreme despre montări viitoare ale acestui spectacol. Ne puteţi dezvălui şi câteva dintre celelalte proiecte la care lucraţi?

În următorii trei ani voi face acest Cyrano la Madrid şi Hong Kong, există un proiect şi pentru Tokio. Scriu o carte de 900 de pagini, din care am până acum 200. Olandezul zburător de Wagner la San Francisco, cu dirijorul Patrick Summers, care îmi place la nebunie şi cred că este cel mai bun pentru această muzică. Voi încerca să fac un film, un Turandot "din Infern", o comedie burlescă, profitând de turneul operei Metropolitan din New York la Paris. În Italia, la Cagliari, voi monta Violanta şi Oraşul mort, opere ale unui compozitor puţin cunoscut dar care este un geniu absolut, Erich Wolfgang Korngold. La Valencia, încă o producţie cu Tokio, un spectacol scris de Frédéric Chaslin, director artistic la Opera din Santa Fé, un şef de orchestră foarte căutat. Acestea ar fi proiectele mele viitoare.