Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu Nora Czvikli – Pecs, capitală culturală europeană

Publicat: luni, 15 Februarie 2010 , ora 10.43
Alături de Istanbul și Essen, Pécs este în anul 2010 capitală culturală europeană. Foarte implicat în proiectele muzicale din genul clasic este ansamblul simfonic care activează de aproape două secole în acest oraș: Orchestra Filarmonică Pannon, una din cele mai bune orchestre ale Ungariei.

Am stat de vorbă cu Nóra Czvikli, manager de programe al ansamblului, care ne-a vorbit despre participarea la evenimentele culturale din 2010.

Orchestra Filarmonică Pannon se află în centrul manifestărilor muzicale pe care orașul nostru le organizează anul acesta și suntem foarte mândri de faptul că jucăm un rol atât de important. Pécs are o tradiție muzicală foarte îndelungată, există de foarte multă vreme aici coruri și orchestre, ansamblul nostru însuși va împlini în 2011 două sute de ani. Credem că aceste două evenimente – titlul de capitală culturală europeană și aniversarea Orchestrei Filarmonice Pannon – sunt o perfectă ocazie de a arăta tuturor câte ceva din comorile muzicale ale orașului nostru.

Am planificat mai multe serii de programe, cea mai însemnată fiind seria “Starurile lumii la Pécs”, în cadrul căreia am invitat soliști, dirijori și orchestre celebre în întreaga lume. Vor fi concerte de muzică clasică, jazz, de film, cross-over, dar și evenimente în care vrem să coexiste mai multe ramuri ale artei, pentru că ne dorim să oferim o imagine a muzicii și artei prin care să se vadă măcar cât de puțin din complexitatea acestora.


Ne puteți da câteva nume ale invitaților dumneavoastră?

La începutul anului au venit la noi dirijorul și compozitorul new york-ez Steven Mercurio și ansamblul condus de violonistul Roby Lakatos, acesta a fost un concert-hit! Pentru primăvară ne vom bucura să-i avem ca oaspeți pe dirijorii Oliver von Dohnanyi și Olari Eltz din Estonia, pe Olivier Latry, organistul Catedralei Notre Dame din Paris, pe virtuozul pianist Fazil Say din Turcia. În toamnă o mai așteptăm de exemplu pe violonista Patricia Kopacinskaia, iar în perioada iernii va concerta la noi unul din cei mai buni muzicieni maghiari, pianistul Dezsö Ranki. Tot atunci îl așteptăm pe dirijorul Maxim Vengerov, de care ne bucurăm foarte mult și pe care îl considerăm oaspetele nostru de onoare.


Aveți așadar ca invitat și un muzician turc – Istanbul este de asemenea anul acesta capitală culturală europeană!

Fazil Say este un pianist minunat, dar și un compozitor excelent, iar prezența lui la Pécs este cu totul specială pentru că va cânta în prima audiție maghiară a concertului său pentru pian și orchestră, numit “Liniștea Anatoliei”. Și pentru că împărțim și cu orașul Essen titlul de capitală europeană a culturii, am invitat și un interpret german, așa că în luna iunie va concerta la noi violoncelistul Leonard Elschenbroich, un muzician tânăr și foarte talentat. Ca parte a proiectelor pe care le organizăm cu toții sub umbrela acestui titlu comun, am concertat și noi, Orchestra Filarmonică Pannon din Pécs, în Essen, săptămâna trecută.


În cadrul evenimentelor din 2010 este programată și finalizarea și inaugurarea unei săli de concerte, foarte necesară în Pécs și mai ales dumneavoastră ca sediu al orchestrei. Unde ați putut fi ascultați până acum?

Și noi de-abia așteptăm acel moment, în care ne vom putea muta într-un loc care să fie al nostru! Pentru cea mai mare parte a concertelor am fost găzduiți de Aula Magna a Universității din Pécs – între noi există de foarte multă vreme un frumos parteneriat, am mai concertat de asemenea la Teatrul Național. Deschiderea sălii de concert, care va avea loc în toamnă sau la începutul iernii, va însemna o nouă fază în istoria ansamblului nostru. Zona foarte frumoasă în care este amplasată, acustica foarte bună a sălii, infrastructura de calitate, echipamentele tehnice pe care le vom avea la dispoziție ne vor permite să prezentăm proiecte muzicale mult mai diverse și mai complexe.
Interviu realizat de Maria Monica Bojin