Concertaţi pentru prima dată în România. Ce sentimente vă încearcă înaintea concertului din Aula Palatului Cantacuzino?

Este o onoare pentru mine să cânt într-o ţară despre care ştiu cât de mult iubeşte muzica clasică. Am o mulţime de prieteni români, muzicieni. Apoi mai este şi cultura voastră care l-a dat pe Celibidache sau pe Enescu. Sunt foarte încântată să mă aflu aici şi sunt nerăbdătoare să împărtăşesc "momentul Chopin" cu publicul român.

Ce emoţii vă leagă de opusurile chopiniene pe care le veţi interpreta în această seară?

Voi începe recitalul cu prima Baladă de Chopin şi îl voi termina cu cea de-a patra. Pentru mine aceste două capodopere pun în lumină toate faţetele vieţii lui Chopin şi pot fi considerate ca un rezumat al acesteia. Există în aceste două opusuri referinţe la vals, mazurcă, apoi unele momente de coral, toate într-o comuniune profundă; de aceea este foarte important să îmi încep, respectiv să îmi închei recitalul prin aceste două lucrări.

Între ele voi cânta un ciclu de cinci nocturne, care par să fie ca un jurnal intim al lui Chopin, pentru că se ştie că marele compozitor compunea seara. Uneori mergea până acolo încât îşi scotea pianul pe terasă, pentru a compune sub cerul înstelat. Aceste cinci nocturne pe care le-am ales sunt în tonalităţi diferite, au caractere diferite, sunt foarte poetice şi încărcate de nostalgie.

Voi cânta apoi lucrări tipice pentru Chopin, trei Valsuri, între care Valsurile nr. 1 - "Valsul minutului" şi nr. 2 op.64, impregnate de bucurie, dar care presupun o oarecare virtuozitate, elemente tipice pentru Chopin. Sunt valsuri foarte cunoscute. Iar apoi închei, după cum spuneam, cu Balada nr. 4 care este una dintre cele mai complexe şi dramatice lucrări ale lui Chopin, dar care este şi una dintre cele mai dificile din punct de vedere tehnic.

Aţi debutat la vârsta de 13 ani, atunci când aţi cântat în deschiderea unui concert al pianistei Hélène Grimaud. Vă mai amintiţi ce impresii v-au încercat în acel moment?

Da, a fost un moment foarte călduros, Hélène Grimaud a fost foarte drăguţă. A ascultat prima parte a acestui concert în condiţiile în care ea trebuia să cânte în partea a II-a, iar după eveniment mi-a dat numărul de telefon al unui profesor, pentru ca eu să pot intra la Conservatorul din Paris. La acel moment locuiam la Monaco şi studiam la Conservatorul din Nisa, iar Hélène Grimaud m-a încurajat realmente să continuu studiile muzicale la un nivel mult mai înalt; deci a fost minunat să am parte de o susţinere oferită cu atâta amabilitate, copil fiind. Este o amintire foarte frumoasă pentru mine.

Ce pianişti v-au servit drept model de-a lungul carierei dumneavoastră?

Un pianist, pentru mine de proporţii mitice, este Wilhelm Kempff. Este unul dintre acei pianişti cu o viziune bine definită asupra muzicii, plini de culoare, cu o arhitectură extraordinară a sunetului; îl voi şi omagia de altfel în următorul meu disc Beethoven. În aceste concerte voi folosi cadenţele consacrate de Kempff.

Dintre pianiştii încă în viaţă, am avut norocul să îi cunosc pe Murray Perahia şi pe Leon Fleischer care sunt într-adevăr doi mari maeştri de la care am avut mult de învăţat în ceea ce priveşte latura tehnică a muzicii, dar şi în ceea ce priveşte respectul pe care noi, interpreţii, trebuie să îl avem vizavi de marii artişti compozitori.