Arhivă : Interviuri Înapoi

Un festival baroc la Cluj

Publicat: vineri, 12 Martie 2010 , ora 12.58

Muzica din Baroc - un element unificator între vechea și noua Europă este mai mult decât un festival dedicat muzicii vechi: este un proiect cultural amplu, în care s-au implicat instituții importante din Italia, Slovenia și România. Început în luna noiembrie 2009 la Novo Mesto, în Slovenia și continuat în ianuarie 2010 la Trieste, în Italia, festivalul a ajuns, pe data de 9 martie 2010, la Cluj. Detalii despre acest proiect, dar și despre recitalurile programate în orașul transilvănean, ne-a dezvăluit Zoltan Majo, fondatorul Ansamblului Flauto Dolce, ansamblu-partener în cadrul manifestării.


Ce s-a dorit prin această inițiativă?

Este vorba despre un proiect mai mare: trei țări - Italia, Slovenia și România - s-au unit, au concurat pentru finanțare europeană și au câștigat cu un proiect ce constă într-un număr de 18 concerte, împărțite în două cicluri. Prima parte este destinată muzicii profane a Barocului, iar cea de-a doua, muzicii baroce de factură sacră; fiecare dintre țările implicate în proiect își prezintă muzica veche. Ce s-a urmărit? În primul rând promovarea muzicii noastre peste hotarele țării. Italia este reprezentată de o formație din Trieste, numită "Nova Accademia", Slovenia - de Conservatorul din Novo Mesto, iar România - de ansamblul clujean "Flauto Dolce".


Cum va continua festivalul?

Concertele programate în cadrul primului calup al festivalului s-au desfășurat în Italia, la Trieste, respectiv în Slovenia, la Novo Mesto. Programul continuă acum la Cluj-Napoca, unde sub genericul "Muzica veche din România și reflectarea ei în muzica secolului XX", pe parcursul a trei zile are loc o serie de recitaluri. Acum se încheie prima parte a festivalului, însă în luna mai 2010 vom deschide, tot la Cluj - Napoca, partea a doua a proiectului, cea dedicată muzicii sacre din timpul Barocului. Invitatul special al ansamblului italian "Nova Accademia", care va prezenta un program intitulat "Minunatele arii ale lui Farinelli", este o vedetă internațională: Angelo Manzotti, un artist care uimește publicul prin capacitatea sa de a susține cele mai dificile arii ale lui Farinelli.

Interviu realizat de Alexandra Cebuc