Arhivă : Interviuri
Înapoi
Alexandru Leahu, la cea de-a 75-a aniversare
Publicat: marți, 2 Martie
2010
, ora 15.28
Estetician, muzicolog și profesor, Alexandru Leahu se numără printre cele mai importante nume ale culturii românești. Dubla pasiune pentru muzică și arte plastice s-ar putea datora într-o oarecare măsură studiilor în capitala Italiei, ce au continuat pregătirea la Conservatorul bucureștean. Traducerea sa la studiul lui Friedrich Nietzsche, Cazul Wagner, nu a fost egalată până astăzi, iar dintre volumele sale, Maeștrii claviaturii reprezintă un reper în muzicologia românească. Cea de-a 75-a sa aniversare, sărbătorită în 27 februarie 2010, a constituit un bun prilej pentru a-l invita pe Alexandru Leahu să ne împărtășească din amintirile, dar și din preocupările sale actuale.
Care a fost primul dumneavoastră contact cu lumea muzicii, când ați descoperit „mirajul” artei sunetelor?
Am început să studiez muzica din fragedă copilărie, adică de pe la 6-7 ani. Am început să cânt la acordeon, apoi la pian și, desigur, încă din acea perioadă veneau spre mine tot felul de ecouri muzicale, în special cele ale cântecelor de largă circulație.
Prin ce considerați că se evidențiază muzica românească a zilelor noastre, în raport cu muzica altor țări europene?
E greu de dat un răspuns; însă la modul global, muzicienii români sunt foarte receptivi la ecourile folclorului - domeniu care s-a diluat sau chiar a dispărut din zona Occidentului – și chiar și căutările lor inovatoare sunt impregnate de ecouri stilizate ale muzicii populare, care dau o valoare cu totul specială muzicilor promovate de ei.
Se spune că un profesor învață la rândul său de la cei pe care îi îndrumă. Care au fost cele mai însemnate „provocări” pe care le-ați întâlnit în cariera de profesor?
Încercarea de a mă apropia de personalitatea fiecăruia dintre studenții mei, de a anticipa anumite căutări ale lor, de a le intui vocația, preferințele – în așa fel încât să pot să-i îndrum pe o cale cât mai apropiată de năzuințele și talentul lor.
Spre ce se îndreaptă preocupările dumneavoastră actuale?
Preocupările mele actuale sunt rodul unor căutări care au început cu multe decenii în urmă, care încearcă să deslușească locul muzicii în conștiința umană și să observe felul în care muzica, prin formele specifice ale limbajului său, reușește să transfigureze trăsături ale ființei umane, ale organismului uman. Aceste preocupări caută să dea o interpretare cu totul aparte operelor muzicale, altfel decât în lumina categoriilor profesionale, muzicologice, a deprinderilor din Conservator.
Care a fost primul dumneavoastră contact cu lumea muzicii, când ați descoperit „mirajul” artei sunetelor?
Am început să studiez muzica din fragedă copilărie, adică de pe la 6-7 ani. Am început să cânt la acordeon, apoi la pian și, desigur, încă din acea perioadă veneau spre mine tot felul de ecouri muzicale, în special cele ale cântecelor de largă circulație.
Prin ce considerați că se evidențiază muzica românească a zilelor noastre, în raport cu muzica altor țări europene?
E greu de dat un răspuns; însă la modul global, muzicienii români sunt foarte receptivi la ecourile folclorului - domeniu care s-a diluat sau chiar a dispărut din zona Occidentului – și chiar și căutările lor inovatoare sunt impregnate de ecouri stilizate ale muzicii populare, care dau o valoare cu totul specială muzicilor promovate de ei.
Se spune că un profesor învață la rândul său de la cei pe care îi îndrumă. Care au fost cele mai însemnate „provocări” pe care le-ați întâlnit în cariera de profesor?
Încercarea de a mă apropia de personalitatea fiecăruia dintre studenții mei, de a anticipa anumite căutări ale lor, de a le intui vocația, preferințele – în așa fel încât să pot să-i îndrum pe o cale cât mai apropiată de năzuințele și talentul lor.
Spre ce se îndreaptă preocupările dumneavoastră actuale?
Preocupările mele actuale sunt rodul unor căutări care au început cu multe decenii în urmă, care încearcă să deslușească locul muzicii în conștiința umană și să observe felul în care muzica, prin formele specifice ale limbajului său, reușește să transfigureze trăsături ale ființei umane, ale organismului uman. Aceste preocupări caută să dea o interpretare cu totul aparte operelor muzicale, altfel decât în lumina categoriilor profesionale, muzicologice, a deprinderilor din Conservator.