Înapoi

S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a doua ediție UNSEEN.CONCERT IN THE DARK

Publicat: miercuri, 13 Octombrie 2021 , ora 15.01

"Unul dintre cei mai străluciți tineri pianiști ai momentului", cum îl descrie o legendă a muzicii clasice internaționale, Martha Argerich, artistul de origine română stabilit la Londra Florian Mitrea, profesor la Academia Regală de Muzică, va urca pe scenele filarmonicilor de la Brașov și Timișoara pentru a aduce publicului o experiență unică în România - pian live ascultat în sala de concert cu lumina stinsă, în cadrul UNSEEN.CONCERT IN THE DARK, singurul eveniment de muzică clasică din țară care are loc în întuneric deplin. Biletele pentru recitalurile susținute de Florian Mitrea pe 22, 23 și 25 octombrie s-au pus în vânzare prin wwww.iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 60 de lei.

Pianistul de origine română stabilit la Londra Florian Mitrea, profesor la Academia Regală de Muzică din Londra, al cărui debut a avut loc pe scena Carnagie Hall din New York, distins cu premii la unele dintre cele mai importante competiții la nivel mondial, precum Concursul Internațional de Pian de la Glasgow și Concursul de Pian de la Royal Overseas League, revine pe scenele din România pentru a susține mai multe recitaluri solo de pian cu lumina stinsă, în întuneric deplin în cadrul celei de-a doua ediții UNSEEN.CONCERT IN THE DARK, singurul eveniment de muzică clasică din țară care propune publicului o experiență unică: în sala de concert luminile se sting, iar sunetul rămâne singura conexiune între artist și spectator.

Recitalurile sunt programate să aibă loc pe 22 octombrie și 23 octombrie, cu începere de la ora 19.00 la Brașov, în Sala Patria a Filarmonicii Brașov și pe 25 octombrie, la Timișoara, cu începere de la ora 19.00, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Florian Mitrea va interpreta: Sonata nr. 21 în Do Major Op. 53, de Ludwig van Beethoven, Für Alina, de Arvo Pärt, Fantezia Nr.3 în re minor K397, de Wolfgang Amadeus Mozart și Sonată după o lectură din Dante (Fantasia Quasi Sonata), de Franz Liszt. Experiența va fi întregită de instalația de artă contemporană intitulată Metamorface, realizată de artistul electronic Sebastian Florea, despre fotografii care devin sunete și pixeli care se transformă în unde. De asemenea, la finalul fiecărui recital, publicul este invitat să participe la o discuție liberă cu artiștii și cu ceilalți spectatori, prin care este încurajată sinceritatea și confesivitatea.

Biletele pentru evenimentul UNSEEN.CONCERT IN THE DARK sunt puse în vânzare în rețeaua www.iabilet.ro, astfel:

o pentru cele două recitaluri din Brașov

22 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲: https://bit.ly/unseenbilet_22octombrie

23 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲: https://bit.ly/unseenbilet_23octombrie

o pentru recitalul din Timișoara

25 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲: https://bit.ly/unseenbilet_25octombrie