Discul de muzică clasică al anului 2015

VIDEO. Yuja Wang interpretează Ravel - Music box, 12 octombrie

5 4 3 2 1

Scor : 4.18 ( 11 voturi)

Cel mai nou disc al pianistei Yuja Wang a apărut în 9 octombrie 2015 și cuprinde cele două concerte pentru pian și orchestră de Maurice Ravel, plus o lucrare pentru pian solo de Gabriel Faure, un album înregistrat de Yuja Wang în compania orchestrei Tonhalle din Zurich, dirijate de Lionel Bringuier. Un album inclus și în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015, al cărei site vă invit să-l vizitați pentru că doar votul ascultătorilor va desemna discul câștigător al anului, deci este important să interacționați cu noi.

Vizionând videoclipul de prezentare a discului puteți afla că prima orchestră europeană cu care a colaborat Yuja Wang a fost Orchestra Tonhalle din Zurich și că în prezent, Yuja Wang este artist în rezidență al acestei orchestre. O puteți vedea pe Yuja Wang îmbrăcată doar în negru la repetiție - straniu pentru ea, care ne-a obișnuit cu decoltatele ei rochii colorate, cu un plasture lipit pe unul dintre degete, dar și pe acest dirijor de doar 29 ani, Lionel Bringuier, care conduce deja de un an Orchestra Tonhalle din Zurich, cea mai bună orchestră elvețiană și una dintre cele mai bune la nivel european, unde unul dintre concertmaeștri este violonistul român George Cosmin Bănică.

Un concert în Sol și...multă poezie

Am ascultat cu mult interes partea a doua a concertului în Sol, pentru că este una dintre lucrările mele preferate și pentru că poate vorbi foarte mult despre pianistul care o interpretează. Am auzit multe comentarii în timpul festivalului Enescu, unde Yuja Wang a apărut deja de două ori, cel mai recent în 6 septembrie 2015, că ea este mai curând o atletă a pianului, și mai puțin o artistă. Cred că tocmai această parte a doua, atât de interiorizat concepută, cu o nuanță de detașare de orice aspect mundan, contrazice acest portret. Yuja Wang este o pianistă completă, uimitoare nu doar în părțile rapide care solicită o tehnică pianistică redutabilă, dar care are și capacitatea de a crea, efectiv, poezie, pe clapele pianului. Ceea ce putem sesiza și din interpretarea Baladei op.19 în fa diez major de Gabriel Faure, prezentată de Yuja Wang în versiunea originală, pentru pian solo.

Lionel Bringuier, un dirijor de reținut

În materialul video postat pe site-ul proiectului, puteți să-l vedeți pe Lionel Bringuier, dirijor șef și directorul muzical al Orchestrei Tonhalle Zurich, cum declară că înregistrarea lucrărilor simfonice de Maurice Ravel este un proiect de lungă durată al ansamblului. Despre calitățile excepționale ale pianistei Yuja Wang s-a vorbit deja mult, așa că este acum o ocazie să-l cunoaștem mai bine pe acest dirijor francez de 29 ani, care în 2012 era numit viitorul director muzical al Orchestrei Tonhalle din Zurich, un contract care a debutat cu stagiunea 2014-2015. Lionel Bringuier și-a început cariera de dirijor la doar 14 ani, când a condus primul concert în public; a ajuns în atenția lumii internaționale când avea 19 ani și a devenit laureatul concursului de dirijat de la Besacon. La 21 ani, era selectat din 150 de aplicanți ca asistent al lui Esa Pekka Salonen la Orchestra Filarmonicii din Los Angeles. Și până astăzi a dirijat orchestre dintre cele mai prestigioase, de la Filarmonica din Munchen la Concertgebouw din Amsterdam și orchestra Simon Bolivar din Venezuela. Lionel Bringuier este descris ca un copil minune ajuns la maturitate, care știe să se pună pe sine în spate pentru a lăsa locul în față, pur și simplu, muzicii.

Cristina Comandașu


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu