2 februarie 2015, o zi bogată în lansări discografice. Casa de discuri Decca ne oferă un nou album Johannes Brahms, sub tutela unui colos al baghetei dirijorale - Riccardo Chailly, de 10 ani, în mod oficial în fruntea Orchestrei Gewandhaus din Leipzig.

Riccardo Chailly

Este greu să cuprinzi în câteva cuvinte anvergura carierei acestui dirijor, care după cum declara într-un interviu, a debutat la vârsta de 14 ani cu ansamblul "I Solisti Veneti", şi de atunci, nu a existat stagiune în care să nu dirijeze ...Şi-a legat numele de mari instituţii - Teatrul Comunal din Bologna, după ce a debutat la Scala din Milano în 1978. A dirijat Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Londra, apoi timp de 16 ani, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. În anii 80, însă Karajan l-a prezentat Orchestrei Gewandhaus din Leipzig. S-au întâlnit sporadic până în 2001, când Chailly este numit al 19-lea Kapellmeister din istoria acestui ansamblu, pentru ca din 2005 să devină dirijorul principal al orchestrei.

...Și un nou album Brahms

Am ajuns astfel la coordonatele acestui album - cele două Serenade de Johannes Brahms, înregistrate de Riccardo Chailly la pupitrul Orchestrei Gewandhaus. El apare după integrala Simfoniilor de Brahms lansată anul trecut, un succes răsunător deopotrivă pentru orchestră şi dirijor, "Albumul anului 2014", după clasamentele Revistei Gramophone, primind în egală măsură şi premiul BBC Music Magazine. Amintim toate aceste detalii în ideea că ne confruntăm cu aceeaşi formulă de succes, aceeaşi manieră de a privi creaţia autorului german, însă într-o direcţie mai puţin bătătorită.

Serenadele au precedat simfoniile, reprezintă teritoriul în care Brahms şi-a exersat abilităţile de a lucra cu materialul destinat marii orchestre, ceea ce nu însemnă că ascultăm o muzică lipsită de valoare. Dimpotrivă. Se spune că la premieră, în faţa partiturii celei de-a doua serenade, Orchestra Filarmonicii din Viena aproape a clacat, considerând-o de necântat din cauza dificultăţilor tehnice. Inedită această Serenadă op.16 în La major din care este omis compartimentul viorilor, în care se pune accentul pe compartimentul suflătorilor (fantastic în versiunea Gewandhaus), secondat de corzile grave.

Cât despre viziunea dirijorală - ea intră într-o zodie a eleganţei, a excelenţei, dar şi a redescoperirii unor sensuri, dacă nu uitate, cel puţin neglijate. De altfel pentru dirijorul italian, "întreaga muzică trebuie să aspire să redevină muzică nouă". Iar cronicarii se grăbesc să remarce: "pentru o orchestră atât de bine ancorată în tradiţia austro-germană, cum este Gewandhaus, a cânta Brahms face parte din raţiunea ei de a fi. Dar Chailly aduce o perspectivă diferită - ca şi în cazul lui Beethoven, Mendelssohn şi Mahler, abordarea sa este deopotrivă atentă la tradiţie, dar o şi critică în modul cel mai constructiv cu putinţă. Brahms-ul său nu este nici masiv, nici sculptat cu conştiinţă de sine, şi totuşi în totalitate coerent". ("The Guardian").

Rămânem în admiraţia Orchestrei Gewandhaus condusă de Riccardo Chailly, prin această etalare de forţe în registrul suflătorilor, admirăm eleganţa discursului cu accente nostalgice într-o desfăşurare deloc dramatică. De fapt ne inspiră această înregistrare, un anume tip de eleganţă specifică vechilor maeştri . Gestul muzical se simte însă viu, nonşalant, pluteşte între remarci pline de spirit şi rafinamente la nivel de construcţie.

Vă recomand...

...acest Brahms "lecturat" la nivelul anului 2015 de Riccardo Chailly, un maestru italian care se declară pasionat în primul rând de muzica romantismului târziu, şi de repertoriul modern. "Nu cred în fantomele trecutului, doar în marile sale lecţii", declară dirijorul, artist Decca de mai bine de 30 de ani. O lecţie brahmsiană ne-a oferit prin intermediul acestui album care vine după o serie de integrale capitale - Simfoniile de Beethoven, Mahler, Bruckner, Brahms, şi însumează experienţa implicită.