Știri muzicale din țară Înapoi

Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet de la Brașov continuă astăzi

Publicat: sâmbătă, 22 Noiembrie 2014 , ora 0.00
Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet de la Brașov își consumă astăzi o nouă zi. Organizatorii propun melomanilor un program ce cuprinde pagini din operete celebre precum ,,Văduva veselă” de Franz Lehar, ,,Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez, ,,Silvia” de Emmerich Kalman, ,,Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino, urmând ca după pauză gala să fie dedicată musical-ului: ,,Hello Dolly” de Jerry Herman, ,,Porgy and Bess” de George Gershwin, ,,Omul din La Mancha” de Mitch Leigh, printre altele. Invitați speciali sunt Paula Seling și tenorul Tiberius Simu. Alături de cei doi se vor mai afla și soliștii Operei din Brașov care vor fi acompaniați de Orchestra și Corul instituției, conduse de la pupitru de Dorel Munteanu. Regia artistică îi aparține Andei Tăbăcaru Hogea. Evenimentul începe la ora 18:30 și are loc la Sala Operei.