Acum: 13.05
Polifonii • Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit.
Urmează: 15.25
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 15.29
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Actualitatea internațională

Arhiva : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2006 | 2005 |

Angela Gheorghiu - debut în 'Werther' la Viena!

Publicat: miercuri, 4 Martie 2015 , ora 16.29
 
Bookmark and Share

Eveniment liric mâine, 5 martie 2015, pe scena Operei de Stat din Viena unde faimoasa noastră compatrioată, soprana Angela Gheorghiu, dă viață, pentru prima oară în cariera sa, rolului "Charlotte" din "Werther" de Jules Massenet. Artista a înregistrat deja partitura acestui personaj pe CD în 1999, dar nu a întruchipat vreodată personajul amintit în fața publicului - până în prezent.

Partener îi va fi, în rolul titular, tenorul francez Jean-François Borras. Montarea a fost imaginată tot de un român - regizorul Andrei Șerban. Dirijează Frédéric Chaslin.

Angela Gheorghiu va mai putea fi urmărită în alte două reprezentații cu acest "Werther", în 11 și 13 martie, ultima urmând să fie transmisă de Opera de Stat din Viena live în streaming online. Toate cele 3 spectacole se țin cu casa închisă, așa cum s-a mai întâmplat, pe aceeași scenă, atunci când artista a figurat în "Tosca" sau în "Adriana Lecouvreur".

De remarcat și faptul că Angela Gheorghiu abordează un rol consacrat al repertoriului de mezzo, așa cum a făcut și interpretând "Carmen" în capodopera lui Georges Bizet.

Ștefan Costache